Casa de modă Louis Vuitton a inclus în noua colecție, „LV by the Pool” 2024, o bluză care seamănă izbitor cu o ie din Mărginimea Sibiului, fără a face referire la vreo sursă de inspirație.
Foto: Instagram Louis Vuitton
„Această bluză vaporoasă scoate în evidență o siluetă romantică cu detalii grafice pentru un aspect proaspăt, boem. Este confecționată din in, prezintă o croială amplă, iar mânecile balon și decolteul sunt accentuate cu inserții contrastante din dantelă. Talia și manșetele sunt elastice pentru a sublinia volumul, în timp ce legăturile largi din piele adaugă dimensiune în partea din față”, se arată în descrierea produsului, transmite republica.ro.
Asociația La Blouse Roumaine acuză brandul de lux că s-a inspirat din designul românesc fără a preciza sursa. Totodată, îi cere să scoată din colecție bluza, dar și alte articole care conțin elemente ale acestuia, până la obținerea din partea comunităților a acordului de a-l folosi și menționarea sursei de inspirație.
„Dragă echipă de creație și marketing Louis Vuitton, vă rugăm să acordați credit și respect comunităților din Transilvania, Oltenia și Muntenia din România care și-au păstrat identitatea și moștenirea culturală prin portul tradițional unic, mărturie a trecerii lor prin istorie din generație în generație. Unele piese din colecția „LV by the Pool” 2024 sunt inspirate din bluza românească specifică regiunii Mărginimea Sibiului, fără a indica sursa designului. Considerăm că modul în care motivele, croiala și structura bluzei tradiționale românești sunt folosite în colecția LV, fără a se recunoaște originea și identitatea, încalcă drepturile culturale ale comunităților din regiunile mai sus menționate. Prin urmare, vă rugăm să eliminați din colecție toate piesele de inspirație românească până la obținerea acordului de utilizare a designului cultural, cu menționarea creditului cuvenit”, se arată pe pagina de Facebook a asociației, unde sunt publicate imagini cu ii din Mărginimea Sibiului.
Pe pagina de Instagram a Louis Vuitton, există numeroase comentarii critice la adresa brandului de lux.
„Este descurajant să vezi un brand de îmbrăcăminte de lux folosind bluza tradițională românească, un simbol prețuit al moștenirii noastre culturale, în noua sa colecție, fără a acorda niciun credit costumului național românesc. O astfel de omisiune nu numai că ignoră istoria bogată și arta din spatele acestei haine frumoase, dar trece cu vederea și importanța recunoașterii și respectării culturilor din care se inspiră. Recunoașterea corespunzătoare nu este doar o marcă de respect, ci și un pas esențial către conservarea și onorarea moștenirii culturale. Rușine!!!”, este unul dintre acestea.
În 2017 și Dior a scos pe piață un articol vestimentar controversat. A lansat o vestă care copia designul unui cojoc din Țara Beiușului, din județul Bihor, pe care îl vindea la prețul de 35.000 de dolari. Din acești bani, niciun cent nu ajungea la comunitatea care a creat designul produsului.