Catastrofă în India: 4.000 de morți din cauza Covid, în ultimele 24 de ore

India continuă să-şi doboare propriile recorduri zilnice de contagieri cu noul coronavirus, înregistrând vineri 414.188 de cazuri şi aproape 4.000 de decese survenite în ultimele 24 de ore, în mijlocul unui al doilea val al pandemiei care a provocat colapsul sistemului sanitar şi o penurie de oxigen medical, relatează EFE.

Numărul total al contagierilor de la izbucnirea pandemiei în această ţară de 1,35 de miliarde de locuitori a ajuns la 21,4 de milioane, potrivit celor mai recente date ale Ministerului Sănătăţi, astfel încât India a ajuns să ocupe locul al doilea în clasamentul celor mai afectate ţări de COVID-19, fiind devansată doar de Statele Unite (32,6 milioane de cazuri, potrivit Universităţii Johns Hopkins), transmite Agerpres.ro.

India a înregistrat într-o singură zi 3.915 de morţi de COVID-19, o cifră ceva mai mică decât recordul raportat joi, ridicând bilanţul total al deceselor la 234.083.

Programul de vaccinare deschis sâmbătă întregii populaţii de peste 18 ani este văzut ca o speranţă pentru a ieşi din criză, în mijlocul unui al doilea val foarte virulent al pandemiei şi în condiţiile în care autorităţile sanitare au avertizat că un al treilea val de coronavirus este inevitabil.

India a administrat în ultimele 24 de ore 2,3 milioane de doze de vaccinuri, un număr în creştere după ce ritmul de vaccinare a fost încetinit în ultimele zile din cauza penuriei de doze cu care se confruntă numeroase state federale indiene. În total, India a administrat 164 de milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 de la demararea „celui mai mare program de vaccinare din lume” în luna ianuarie.

Totuşi, doar puţin peste 2% din populaţia ţării a fost complet vaccinată cu unul dintre vaccinurile aprobate în ţară, precum Covishield produs de Institutul Serum din India (SII), Covaxin de la laboratorul indian Bharat Biotech, alături de Sputnik V importat din Rusia.

Guvernul indian a recunoscut miercuri, pentru prima dată, că spectaculoasa creştere a cazurilor în numeroase state ale ţării este „corelată” cu o mai mare prezenţă a variantei indiene „dublă mutantă” B.1.617, deşi nu se poate încă stabili „o legătură directă”.

Escaladarea numărului de cazuri a fost atribuită şi nerespectării de către populaţie a măsurilor anti-coronavirus, prin participarea masivă la mitinguri electorale şi la festivalul religios Kumbh Mela, unul dintre cele mai mari şi cele mai vechi ritualuri religioase din lume.

Autoritățile informează despre situația energiei electrice în țară

Celula de criză de la Guvern informează despre situația actuală în sectoarele electroenergetic, al gazelor naturale și al energiei termice, cu date actualizate până la 6 ianuarie 2025, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pentru malul drept al Nistrului, consumul de energie electrică a fost acoperit integral în perioada 5-6 ianuarie 2025, fără necesitatea activării contractelor de avarie sau a fluxurilor neintenționate. Sursele utilizate pentru asigurarea consumului includ:

  • SA „Termoelectrica” – 32,35  %
  • SA „CET-Nord” – 5,12 %
  • Întreprinderea de Stat „NHE Costești”– 1,21 %
  • Energie regenerabilă – 11,83 %
  • Soldul de import al energiei electrice (MD/ RO) – 49,49%

Capacitatea comercială disponibilă pentru import din România prin rețeaua ENTSO-E a fost suficientă pentru a acoperi cererea prognozată. O alocare suplimentară de 364 MW a contribuit la consolidarea securității energetice.

Pentru malul stâng al Nistrului, MGRES (Centrala de la Cuciurgan) și-a ajustat producția prin utilizarea combustibilului alternativ (cărbune), având rezerve estimate pentru 30-50 de zile. Totuși, din cauza consumului ridicat, în regiune continuă deconectările planificate în evantai de energie electrică. Acestea includ localitățile Copanca și Varnița, cu intervale de întrerupere stabilite între orele 17:00-20:00 și 20:00-23:00, conform graficului aprobat de autoritățile regiunii transnistrene.

Presiunile în rețelele de transport gestionate de SRL „Vestmoldtransgaz” se mențin în limitele parametrilor funcționali, variind între 33,0 kg/cm² și 54,8 kg/cm². În acest sector, rezervele de gaze naturale sunt suficiente, iar fluxurile de livrare se desfășoară fără dificultăți.

Unitățile de producție funcționează conform programului stabilit, iar până în prezent nu s-au raportat avarii sau deranjamente în sistem.

Autoritățile îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia electrică, în special în orele de vârf. Totodată, persoanele afectate de eventualele întreruperi sunt încurajate să contacteze furnizorii locali pentru soluționarea rapidă a problemelor.

Guvernul continuă să monitorizeze situația din sistemele energetice, comunicând publicului informații la zi.

23 de șoferi, prinși cum conduceau în stare de ebrietate, în ultimele zile

23 de șoferi au fost prinși de oamenii legii cum conduceau în stare de ebrietate, în ultimele zile, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Cantemir: 6 șoferi cu vârstele cuprinse între 24 și 51 ani au fost documentați de polițiști pentru conducerea în stare de ebrietate. Concentrația de alcool în aerul expirat a variat între 0,63 mg/l și 1,03 mg/l, depășind cu mult limitele legale admise.

Glodeni, satul Ustia. Un șofer de 33 de ani a fost stopat în timp ce conducea neuniform o Dacia. Testul la alcool 0,62 mg/l vapori în aerul expirat.

Mai puțin curent electric de import, de Crăciun

Pentru ziua de Crăciun pe stil vechi, consumul total de energie electrică pe malul drept al Nistrului va fi cu 17% mai mic față de luni. Respectiv, precizează SA „Energocom”, va fi necesară mai puțină electricitate de import, transmite IPN.

Compania dă asigurări că a rezervat capacități necesare la hotarul cu România, pentru a achiziționa energia contractată sau cea de pe bursă.„Respectiv, pentru data de 7 ianuarie, consumul de energie electrică va fi acoperit de centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, instalațiile de energie regenerabile locale și energia din import”, se menționează într-un comunicat de presă al „Energocom”.Începând cu 1 ianuarie, malul drept al Nistrului nu mai primește energie de la Centrala de la Cuciurgan. Aceasta după ce regiunea transnistreană nu mai primește gaze naturale de la „Gazprom”.

Asistentă medicală din Bălți, răpusă de Covid-19 la doar 50 de ani
Articolul anterior
O biserică istorică a reieșit la suprafața apei unui lac după mai bine de 40 de ani
Articolul următor