Un bărbat de 60 de ani din raionul Sângerei a fost condamnat la 17 ani de închisoare după ce și-a ucis la beție fiul. Sentința a fost pronunțată joi, 3 aprilie, de magistrații Judecătoriei Bălți, scrie deschide.md.
Potrivit materialelor dosarului, tragedia s-a produs în noaptea spre 15 ianuarie, când fiul condamnatului a venit beat acasă. Întâmpinat de bărbat, la fel aflat în stare de ebrietate, între cei doi s-a iscat o ceartă, în urma căreia victima și-a lovit tatăl, după care a mers la culcare.
Enervat, condamnatul a luat o sapă și a intrat în odaia în care dormea fiul, lovindu-l de mai multe ori peste diferite părți ale corpului.
După ce a săvârșit infracțiunea, bărbatul a mers la vecini și i-a rugat să cheme salvarea. Cu regret, ajunși, medicii au putut doar să constate decesul victimei.
Fiind audiat, bărbatul și-a recunoscut vina, menționând că îi pare rău de cele comise.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Nord în decurs de 15 zile.
Creştere alarmantă a cazurilor de abuz sexual împotriva minorilor în online. 48 de percheziţii în România, în 30 de dosare penale
Autorităţile judiciare din întreaga Europă se confruntă cu o „creştere alarmantă a cazurilor de abuz sexual împotriva minorilor în mediul online”. Polonia, ca deţinătoare a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, a demarat o acţiune la nivel european pentru combaterea acestui tip de fapte. 48 de percheziţii au fost făcute în România, în 30 de dosare penale, scrie digi24.ro.
„În contextul unei creşteri alarmante, la nivel european, a numărului de cazuri de abuz sexual împotriva minorilor în mediul online, reprezentanţii Poloniei, deţinătoarea la acest moment a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, au organizat la finele lunii martie o amplă acţiune intitulată FEVER, dedicată combaterii fenomenului pornografiei infantile”, anunţă, miercuri, DIICOT şi IGPR, într-un comunicat citat de News.ro.
Sursale citate precizează că România s-a alăturat iniţiativei, astfel că procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism împreună cu poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din Poliţia Română au acţionat la nivel naţional, fiind puse în aplicare 48 de mandate de percheziţie domiciliară, în 30 de cauze privind săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă. Au fost identificate şi ridicate dispozitive de stocare a datelor, iar faţă de 14 inculpaţi s-a dispus măsura preventivă reţinerii.
„Precizăm că şi în România s-a înregistrat o creştere alarmantă a cazurilor de minori, care la solicitarea unor persoane cunoscute în mediul virtual, ce le-au manipulat încrederea (inducându-i în eroare fie că sunt de vârsta lor sau că sunt persoane cunoscute) au fost convinşi să se fotografieze sau filmeze în ipostaze indecente şi să transmită astfel de materiale unor infractori, expunându-se ulterior riscurilor de şantaj şi exploatare.
DIICOT a semnalat, în mod repetat, pericolele la care sunt expuşi copiii în mediul online, subliniind că este esenţială conştientizarea faptului că internetul nu este doar o sursă de informaţii şi oportunităţi, ci şi un teren periculos, mai ales pentru cei mici”, au mai transmis anchetatorii.
Aceştia recomandă evitarea implementării unor măsuri restrictive extreme, precum interzicerea accesului copiilor la mijloacele de comunicare electronică, în favoarea unei abordări proactive, bazate pe dialog continuu şi educaţie.
„În contextul creşterii alarmante a infracţiunilor de pornografie infantilă, în special a celor care au ca obiect materiale autoproduse de minori şi distribuite ulterior pe aplicaţiile de chat, precum şi a activităţilor de ”grooming” online, care implică ademenirea minorilor pe reţelele sociale cu scopul de a-i supune abuzurilor sexuale, este esenţial ca părinţii şi educatorii să adopte o strategie educativă eficientă. Aceasta ar trebui să includă informarea corespunzătoare a copiilor asupra riscurilor şi pericolelor din mediul online, promovând astfel conştientizarea acestora privind posibilele abuzuri la care se pot expune”, mai transmis sursele citate.
Marcel Ștefăneț își așteaptă publicul de peste Prut la un spectacol de excepție, pe 14 mai, la Sala Palatului, alături de invitați speciali
Dirijorul și compozitorul Marcel Ștefăneț își așteaptă publicul de peste Prut la un nou spectacol de excepție la București – un concert jubiliar – în data de 14 mai, la Sala Palatului, informează unica.md.
Alături de invitați speciali, evenimentul promite să fie o seară plină de muzică și emoție! Acest spectacol va fi o oportunitate specială pentru publicul din România să savureze creația virtuozului violonist moldovean și nu doar.
”Dragi prieteni, pregătiți-vă pentru o seară de neuitat! Mega spectacolul meu jubiliar va fi o explozie de energie, emoție și momente magice. Invitați speciali: Orchestră live “Ethno Republic”, muzică ce vă va ridica în picioare. Nu ratați acest eveniment grandios! Vă aștept să sărbătorim împreună!”, spune maestrul.
Marcel Ștefăneț este cunoscut pentru melodiile sale care combină elemente din muzica populară,balcanică, clasică și jazz, iar concertul jubiliar va include lucrări absolut inedite din repertoriul său.
În scenă vor urca soția și fiica muzicianului Cornelia și Alexandra Ștefăneț, frații maestrului – Edgar și Veaceslav Ștefăneț, dar și renumiți interpreți de pe ambele maluri ale Prutului: Adriana Ochișanu, Adriana Antoni, Marcel Pavel, Leo de la Roșiori, Ana-Maria și Marian Mexicanu, Gabriela Nistor, Monica Anghel, Nicu Paleru, Cristi Nucă, Diana Matei și Marian Cleante, Robert Târnăveanu, Tudor Ungureanu și grupul ”Ștefan Vodă”, dar și ansamblul de dansuri ”Hecenii”.
Concertul jubiliar al maestrului va fi un eveniment deosebit, care va celebra nu doar cariera de succes a artistului Marcel Ștefăneț, ci și va pune în valoare legăturilor culturale între România și Republica Moldova.
Dacă ești din România, pe 14 mai ai ocazia să participi la un spectacol care nu ar trebui ratat!
Unica.md îi urează mult succes maestrului! Recent, Marcel Ștefăneț, alături de soția sa Cornelia Ștefăneț au fost invitați în cadrul unei emisiuni marca unica.md cu Nicoleta Adam. Dacă nu ați urmărit-o vă invităm să o vedeți neapărat.
Caz șocant în Italia: O moldoveancă beată la volan s-a izbit în mașina carabinierilor
O femeie de 36 de ani din R.Moldova este cercetată penal de autoritățile italiene, după ce în noaptea spre 8 aprilie a urcat beată la volan și a provocat un accident rutier cu implicarea unui automobil al carabinierilor. Cazul a avut loc în localitatea Abano Terme din provincia Padova, scrie deschide.md.
Potrivit presei apenine, incidentul a avut loc în jurul orei 02:00, când un echipaj de carabinieri a observat un automobil suspect oprit în apropierea unei tutungerii. Militarii au decis să verifice automobilul, însă în momentul apropierii, vehiculul a pornit brusc, lovind automobilul carabinierilor.
După o scurtă urmărire pe străzile orașului, mașina a fost oprită. În cadrul audierii, militarii au observat că femeia s-ar afla în stare de ebrietate, însă aceasta a refuzat să treacă testul la alcoolemie. Astfel, s-a dispus reținerea acesteia.
Acum, moldoveanca va trebui să răspundă pentru acuzațiile de conducere în stare de ebrietate cu refuzul testării, precum și pentru provocarea unui accident rutier.