Caz șocant! O echipă de pe ambulanță a fost agresată de o pacientă beată, după ce a fost trezită din somn

În timpul misiunii de serviciu, cu o echipă de asistență medicală urgentă s-a produs un incident neplăcut la data de 8 ianuarie. Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a recepționat un apel la ora 16:17 pentru acordarea asistenței medicale de urgență unei doamne de 35 ani, pe motivul ,,traumă la cap”, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Echipa SAMU Botanica a intervenit la domiciliu, unde a fost întâmpinată și condusă în apartament de prietenul femeii, care a solicitat ambulanța, spunând că aceasta fiind în stare de ebrietate a căzut de la propria înălțime și s-a lovit la cap. Pacienta dormea în pat și a fost trezită de prietenul său, neîntemeiat aceasta a devenit agresivă.

La tentativa echipei AMU de a examina, pacienta a lovit cu piciorul asistenta medicală și a împins infirmierul, sărind la bătaie, imediat echipa AMU a solicitat ajutorul poliției, care a sosit în scurt timp și urmează să stabilească toate circumstanțele incidentului.

În acest sens, colaboratorii IMSP CNAMUP condamnă orice act de violență și vin cu un îndemn către cetățeni să fie mai buni și mai receptivi față de cei, care-și supun viețile unui risc enorm și intervin prompt la fiecare urgență medicală! Astfel de comportamente agresive pun în pericol nu doar sănătatea și siguranța echipelor AMU, dar și calitatea serviciilor medicale prespitalicești oferite comunității!

Mai mulți angajați de la CFM nu și-au primit salariile de jumătate de an

Criza financiară continuă la Întreprinderea de Stat „Calea Ferată a Moldovei”. Mai mulți feroviari nu și-au primit salariile de jumătate de an. Angajații stației Ghidighici au primit abia în decembrie leafa pentru iulie. Oamenii spun că sunt disperați și cred că singura soluție este un proces în instanță. De cealaltă parte, directorul interimar al întreprinderii, Serghei Tomșa, a refuzat să comenteze.

Zinaida Sturza activează la stația Ghidighici de aproape patru decenii. Ea coordonează operațiunile ce țin de mersul trenurilor și manevrarea acestora. Pentru a ajunge la serviciu, face naveta zilnic. Vine de la Sipoteni, raionul Călărași, la peste 50 de kilometri distanță.

„Eu de la Călărași mă trezesc la ora 04:00 dimineața, mă îmbrac și vin cu trenul, ajung la 07:00 la lucru și seara mă duc cu trenul. E obositor, pierdem ore pe drum”, a menționat Zinaida Sturza, transmite Moldova1.

Moldova 1 i-a telefonat directorului interimar al CFM, Serghei Tomșa, pentru a afla când vor fi achitate restanțele salariale. Acesta a spus că nu oferă niciun comentariu pe motiv că este zi de odihnă.

Situația la Calea Ferată a Moldovei a început să se agraveze după luna august 2022, când a scăzut tranzitul din Ucraina, odată cu redeschiderea portului de la Odesa. Tot de atunci, feroviarii au început să-și primească salariile cu întârziere de câteva luni. Pierderile estimative ale întreprinderii au constituit peste 180 de milioane de lei.

Lacrimi și durere la Bălți: Fetița de 8 ani, ucisă de un șofer beat, a fost condusă pe ultimul drum

Fetița de 8 ani, ucisă în accidentul cumplit de la Bălți, este condusă astăzi pe ultimul drum. Primarul orașului Bălți, Alexandr Petkov, a transmis un mesaj de condoleanțe familiei victimei, scrie newtv.md

„Astăzi, Bălțiul o petrece pe ultimul său drum pe Polina, o fetiță de 8 ani, a cărei viață a fost curmată din cauza iresponsabilității criminale a unui șofer beat. Ca tată, ca om, ca primar, nu găsesc cuvintele potrivite pentru a exprima durerea pe care o simt acum rudele fetei. În numele întregului oraș, transmit cele mai sincere condoleanțe familiei. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a vă sprijini în aceste zile dificile. Această tragedie trebuie să fie un apel pentru noi toți: să oprim iresponsabilitatea. Justiția trebuie să fie cât mai severă în astfel de cazuri, iar fiecare dintre noi nu trebuie să fie indiferent. Nu putem accepta ca șoferii beți să continue să pună în pericol viețile copiilor noștri”, a menționat edilul de Bălți.

Accidentul s-a produs pe 6 ianuarie, în ajun de Crăciun, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și A. Pușkin din Bălți. Șoferul unui Porsche, în vârstă de 38 de ani, a ignorat culoarea roșie a semaforului, astfel a lovit un taxi care circula regulamentar. În urma impactului, Porscheul a fost proiectat într-un Mitsubishi. Poliția a stabilit că șoferul Porsche-ului era beat la volan. Acesta avea o concentrație de alcool de 0,77 mg/l în aerul expirat.

În urma accidentului, fetița de 8 ani, pasageră în taxi, a murit. Mama copilei, în vârstă de 44 de ani, și șoferul taxiului, în vârstă de 45 de ani, au suferit diverse traumatisme.

Carburanții devin tot mai scumpi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit prețurile maxime de referință pentru produsele petroliere principale de tip standard pentru mâine, 10 ianuarie, scrie safenews.md.

Astfel, prețul unui litru de benzină A95 nu trebuie să depășească 23,84 lei, iar cel pentru un litru de motorină – 20,64 lei.

Prețurile respective ar însemna o scumpire cu 33 de ani la benzină și cu 22 de bani la motorină.

Mai mulți angajați de la CFM nu și-au primit salariile de jumătate de an
Articolul anterior