Cazul celor doi moldoveni care au ucis un italian, după ce a încurcat apartamentul. Detalii șocante ale martorilor crimei

La Mestre a început audierea martorilor acuzării în cazul omorului unui tânăr italian care s-a pornit la o prietenă, dar din greșeală a intrat în apartamentul în care locuiau doi moldoveni. În cadrul ședinței de judecată au fost audiați mai mulți locuitori din scară care au relatat în detalii despre evenimentele din 9 august 2023, scrie Corriere della Sera citat de deschide.md.

colaj foto: deschide.md

Am auzit strigăte și am privit în vizorul ușii. Am văzut un bărbat care intra în ascensor și un al doilea care s-a oprit în fața ușii pentru un timp”, a povestit femeia, care a sunat la Poliție.

Eram în bucătărie și am auzit zgomote… Am deschis ușa și zgomotele veneau din direcția ascensorului. Părea că vor să-l demoleze. Au continuat 10-15 minute”, a declarat un alt locatar.

Se auzeau lovituri și strigăte de ajutor de la cineva care părea că este bătut în mod brutal”, a povestit o chiriașă care locuiește în blocul respectiv.

În cadrul ședinței a fost audiată și „prietena” victimei, care s-a dovedit a fi o escortă.

„[Victima] m-a sunat în jurul orei 22:00, întrebându-mă dacă pot veni acasă la el, dar i-am spus că primesc doar la mine… „El m-a sunat apoi, spunând că este în fața blocului. I-am spus să urce și am așteptat puțin la ușă. Nu l-am văzut și m-am dus la culcare”, a spus ea.

Amintim că doi moldoveni de 32 și, respectiv, 35 de ani, sunt acuzați de faptul că acum șapte luni au ucis în bătaie în tânăr italian, care a intrat din greșeală în apartamentul acestora.

În acea seară, victima de 32 de ani a venit în vizită la o femeie, însă a încurcat scara. Ieșind din ascensor, acesta a văzut ușa deschisă și a decis să intre. În acel moment, în apartament se aflau doi moldoveni care serveau băuturi alcoolice. Văzând că în casă a pătruns o persoană necunoscută, între aceștia s-a iscat o ceartă, în urma căreia moldovenii l-au scos din casă pe italian și i-au aplicat multiple lovituri. Cadavrul acestuia a fost lăsat să zacă în ascensor, unde și a fost depistat de alți locătari.

Dacă vor fi găsiți vinovați, moldovenii riscă detenție pe viață.

117 grădinițe din Chișinău își vor sista temporar activitatea în perioada de vară

Peste o sută de instituții de educație preșcolară din orașul Chișinău și suburbiile capitalei își vor sista temporar activitatea pentru o perioadă de la două săptămâni până la o lună. Anunțul a fost făcut de șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport a municipiului Chișinău, Andrei Pavaloi, care a precizat că cele mai multe dintre ele se închide în luna iulie, decizia fiind motivată de frecvența scăzută a copiilor. Copiii care nu vor merge în vacanță vor putea frecventa grădinițele din vecinătate, transmite IPN.

„În urmă consultărilor cu părinții și ca urmare a unor sondaje efectuate în instituțiile de educație timpurie, am stabilit că pentru perioada iunie-august 2024, 117 instituții își vor sista temporar activitatea pentru o perioadă de la două săptămâni până la o lună. 98 din instituții sunt din oraș, 19 sunt din suburbiiˮ, a comunicat Andrei Pavaloi, într-o ședință la Primărie.

Șeful adjunct al direcției a explicat că sistarea activității intervine în contextul în care personalul angajat în instituțiile respective urmează să meargă în concediile anuale. Și numărul copiilor care frecventează grădinița în această perioadă descrește simțitor. În lipsa copiilor în instituții se vor desfășura reparațiile curente și cosmetice. În cazul în care sunt 2-3 instituții în preajmă, acestea își sistează activitatea una după alta, nu toate odată, ca părinții care nu merg în vacanță să poată duce copiii  la o altă instituție decât cea care s-a stopat activitatea, a spus Andrei Pavaloi.

În municipiul Chișinău sunt 170 de instituții de învățământ preșcolar, frecventate de peste 38 de mii de copii.

Caz șocant la Drochia! Un chiriaș a ucis cu toporul gazdele, mama și fiul

O crimă săvârșită cu deosebită cruzime a bulversat raionul Drochia la sfârșitul anului trecut. Un bărbat de 44 de ani a ucis cu toporul o femeie și pe fiul acestuia în casa cărora s-a oploșit la gazdă, scrie stiripesurse.md.  

Recent, criminalul a fost condamnat la 19 ani și 6 luni de închisoare. Potrivit procurorilor, bărbatul în vârstă de 44 de ani, locuind într-un apartament închiriat de la victime – o femeie în vârstă de 79 de ani și fiul acesteia de 53 de ani, și-a luat angajamentul de a le acorda ajutor și de a achita serviciile comunale. Victimele aveau probleme de mobilitate și nu se puteau deplasa fără ajutor.

Însă, profitând de starea de invaliditate a victimelor și fiind în stare de ebrietate alcoolică, în urma unui conflict iscat pe fondul consumului de băuturi alcoolice cu fiul, inculpatul, cu premeditare, i-a aplicat acestuia multiple lovituri cu toporul și cuțitul în regiunea toracelui și a inimii, în antreul apartamentului.

Ulterior, auzind strigătele și încercările de apărare ale mamei, aflată în scaun cu rotile, inculpatul s-a îndreptat către salonul apartamentului, unde i-a aplicat acesteia multiple lovituri cu toporul și cuțitul în regiunea omoplatului, a plămânului stâng și a toracelui. În urma acestor vătămări corporale, ambele victime au decedat.

A fost dat startul sezonului estival 2024 la „Teatrul de Vară”

Primăria Municipiului Chișinău a dat start sezonului estival 2024, la „Teatrul de Vară”, cu un concert memorabil și emoționant, în memoria lui Ion Aldea Teodorovici, sub genericul „Mi-a fost dorul, dor pribeag”, într-un recital susținut de Cristofor Aldea-Teodorovici, Simona și Orchestra Națională de Cameră.

Astfel, cu ocazia redeschiderii stagiunii de vară, la „Teatrul de Vară”, din Parcul „Valea Morilor”, a avut loc o seară magică și plină de emoții, într-o atmosferă de primăvară încântătoare, pe melodiile inconfundabile ale lui Ion Aldea Teodorovici, rememorând miilor de oameni prezenți la spectacol de talentul inconfundabil al mareului artist.

Prezentă la eveniment, viceprimarul Angela Cutasevici a declarat că, sezonul estival 2024 nu putea începe mai frumos de atât, adunând la un loc, un spectacol memorabil și oameni frumoși.

„Este de datoria noastră, a tuturor, să ținem vie memoria oamenilor emblematici ai neamului nostru, iar Ion Aldea-Teodorovici este unul dintre aceștia”, a declarat Angela Cutasevici.

În actualul sezon estival, Primăria Capitalei va organiza la „Teatrul de Vară” evenimente culturale de calitate pentru locuitorii și oaspeții Capitalei, urmând să ofere iubitorilor de frumos noi oportunități de a participa până în toamnă la concerte/activități de divertisment și cultură în aer liber.

Școală plină de ploșnițe. Elevii, în pericol, părinții sunt revoltați
Articolul anterior
Motivul șocant pentru care un student a decis să-și amputeze picioarele
Articolul următor