Cazuri de rabie înregistrate la Edineț. Ce spune ANSA

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor prezintă situația epizootică din Republica Moldova, și în regiune în perioada 21.01.2023 – 28.01.2023.

Astfel: pe teritoriul Republicii Moldova au fost confirmate:

  • Două cazuri pozitive de rabie la 2 câini în raionul Edineț, localitatea Hincăuți.

Cadavrele animalelor afectate de rabie a fost nimicite, conform procedurilor, iar animalele din localitate au fost supuse vaccinărilor antirabice. 

Sunt întreprinse activități de control și de eradicare a focarului de boală, în conformitate cu Ordinul ANSA nr. 52 din 04 martie 2015.

  • Un focar de pestă porcină africană. În proba recoltată de la un cadavru de mistreţ, găsit mort în zona ocolului silvic Lipcani, raionul Briceni, prin cercetări de laborator la IP CRDV a fost depistat virusul pestei porcine africane.

Se efectuează controlul rezervoarelor faunei sălbatice, sunt aplicate măsuri de eradicare a focarului, controlul mișcării animalelor și produselor din carne de porc, screening-ul porcilor domestici și populațiilor de mistreți.

Accident la Cârpești! Trei persoane au fost preluate de ambulanță

Cu puțin timp în urmă, Poliția din Cantemir a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe traseul din localitatea Cârpești, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că un Renault condus de un bărbat de 60 de ani, care avea ca pasageri o femeie și doi minori, a derapat de pe traseu tamponând-se într-un copac.

În rezultat, cei 3 pasageri au fost preluați de ambulanță și transportați la spitalul raional Cantemir pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Poliția amintește șoferilor să sporească atenția, în contextul condițiilor meteo nefavorabile.

Șoferii întâmpină dificultăți, inclusiv transportul de mare tonaj, pe traseul M1

Pe traseul M1, (localitățile Condrița, Căpriana, Bursuc, Lozova din raioanele Strășeni și Nisporeni) șoferii întâmpină dificultăți la deplasare, inclusiv transportul de mare tonaj, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Poliția îndeamnă conducătorii auto să sporească atenția în timpul șofatului.

Sărbătoare mare la creștinii ortodocși de stil vechi. Aceștia îi cinstesc astăzi pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Creștinii ortodocși de stil vechi îi cinstesc astăzi pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. În această zi, credincioşii  merg la biserică şi aprind câte o lumânare care le va fi „lumina de veci” în lumea de apoi. Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt consideraţi ocrotitori şi călăuze ale sufletelor spre Rai, informează unica.md.

În viziunea biblică, Arhanghelul Gavriil are misiunea de a vesti tainele dumnezeieşti. Anume el a fost trimis la Fecioara Maria să-i aducă vestea despre naşterea lui Iisus. Iar Arhanghelul Mihail este considerat voievodul oştilor cereşti.

În popor se spune că el poartă cheile Raiului.

Tradiţia populară spune că cei doi sfinţi sunt patroni ai oilor şi aduc ultimele zile calde din an.

Potrivit calendarului popular, în perioada dintre sărbătoarea celor doi Arhangheli şi Crăciun sunt câteva zile succesive de vreme frumoasă, numite “vara iernii”.

Peste o sută de mii de moldoveni îşi marchează astăzi onomastica, iar în aproape 200 de localităţi este sărbătorit hramul.facebook sharing button

Percheziții matinale la Călărași! Sunt vizați președintele raionului, primarul și un șef de direcție
Articolul anterior
Doi soți tineri și bebelușul lor, uciși în atacul cu rachete al rușilor asupra blocului din Dnipro
Articolul următor