Ce a mai rămas din orașul sirian Alep, distrus vreme de 12 ani de un război civil, iar acum zguduit de cutremure devastatoare

Jurnaliștii BBC descriu situația alarmantă din orașul sirian Alep, unul dintre cele care au fost grav afectate de cutremurele devastatoare de luni.

În Alep, oraș care se confruntă de ani buni cu efectele dramatice provocate de războiul civil din țară, au rămas acum doar distrugeri. Localitatea a fost la rându-i devastată de cutremurile de luni, primul cu magnitudinea de 7,8, iar al doilea a înregistrat 7,5 grade.

BBC este unul dintre primele instituții internaționale care a realizat un reportaj din orașul controlat de guvern, unde au murit peste 400 de persoane. Având permisiunea guvernului sirian, jurnaliștii BBC au mers în cele mai afectate părți ale orașului.

„Pe măsură ce am intrat în cartierele afectate, a fost dificil să distingem între distrugerile cauzate de războiul civil de 12 ani din această țară și devastarea provocată de cutremur. Am văzut locuitori care așteptau în piețe reci, înconjurați de dărâmături, mulți dintre ei înveliți în pături și paltoane. În cartierul estic al-Shaar, sunetul excavatoarelor a răsunat pe fundalul clădirilor cu mai multe etaje aplatizate la pământ”, notează BBC.

„Cunoaștem pe cineva din acea clădire care locuia la primul etaj… nu a avut timp suficient să iasă din casă”, le-a spus o femeie jurnaliștilor britanici, indicând spre o grămadă de moloz.

„Clădirea s-a prăbușit în timp ce el era încă acolo. A murit alături de soția și copiii săi”, a spus ea despre o rudă.

Doar una dintre fiicele sale a fost salvată de sub dărâmături și se află acum la spital.

Cutremurul a adus și mai multă mizerie într-o țară deja cuprinsă de criză.

Bilanțul victimelor în zonele controlate de guvern și de rebeli a ajuns la aproape 4.000 de morți, iar peste 7.000 de persoane au fost declarate rănite sau date dispărute.

O mare parte din orașul Alep a fost distrusă în războiul civil, care a izbucnit în 2011, când o revoltă pașnică împotriva președintelui Bashar al-Assad a devenit, în final, violentă.

În ciuda eforturilor de a reconstrui unele părți ale fostului centru cosmopolit, orașul poartă încă rănile războiului dintre guvernul sirian susținut de Rusia și grupurile de rebeli.

Ca urmare a seisemelor, echipele de salvare sunt nevoite să dărâme chiar și unele dintre clădirile rămase încă în picioare, de teamă că acestea s-ar putea prăbuși în orice clipă.

„Două clădiri din apropierea mea s-au dărâmat. Fiecare dintre ele conținea aproximativ 30 de apartamente, iar în fiecare apartament locuiau cel puțin cinci persoane”, a spus un locanic pentru echipa BBC.

„Sunt în jur de 60 sau 70 de persoane încă prinse sub dărâmături. Doar patru sau cinci persoane au reușit să iasă”, a mai spus el.

Eforturile de salvare au fost îngreunate de instabilitatea clădirilor rămase în picioare.

„Clădirile se clatină în timp ce noi lucrăm pentru a salva oameni. Nu putem avea așa ceva, conform directivelor internaționale privind sănătatea și siguranța. Așa că i-am evacuat pe locuitori. Există un număr mare de oameni în adăposturi. Majoritatea sunt oameni care au fost evacuați pentru că clădirile lor nu sunt sigure”, a relatat un ofițer al armatei.
Mii de locuitori din cele mai afectate cartiere estice din Alep au fost forțați să se mute în adăposturi.

(Photo by Muhammed Said/Anadolu Agency via Getty Images)

Verificați online statutul certificatului medical! Precizările Casei Naționale de Asigurări Sociale

Casa Națională de Asigurări Sociale amintește tuturor cetățenilor despre posibilitatea de a verifica online statutul certificatului medical.

Pentru a utiliza acest serviciu electronic urmează să introduceți în câmpul respectiv seria şi numărul certificatului (după cum se vede din imaginile de mai jos). 

Acest serviciu electronic permite beneficiarului să verifice statutul certificatului de incapacitate temporară de muncă.

Datele din certificatele de incapacitate temporară de muncă pot avea următoarele statute afişate pe ecran:

Mai multe informații utile referitor la indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă puteți găsi AICI.

”Ne înghite pământul!” Încă un oraș, de această dată din România, în alertă din cauza unei străzi care s-a surpat. Craterul s-ar fi extins peste noapte

Situație critică la Slănic Prahova, acolo unde o stradă s-a surpat și a apărut un crater adânc de doi metri. Zeci de localnici au fost evacuați, iar clădirile din împrejurimi sunt în pericol. Specialiștii geologi sunt în zonă și fac permanent măsurători. Până se va veni cu o concluzie, perimetrul de siguranță a fost extins, iar traficul rutier și pietonal este interzis, scrie digi24.ro.

ACTUALIZARE 14:15 La o zi după craterul format în oraș, localnicii au sesizat probleme și la grădinița Nr.1 din Slănic. Părinții au avertizat autoritățile că pereții unității crapă de pe o zi pe alta. Prefectul județului Prahova a trimis un control la grădiniță pentru a vedea dacă situația are legătură cu craterul din oraș. ISU a venit cu un răspuns în legătură cu această situație. „Urmare a sesizărilor primite, o echipă operativă a ISU Prahova s-a deplasat la imobilul cu destinația grădiniță, care se află la o distanță de aproximativ 400 m fața de locația unde s-a produs tasarea terenului, pentru a verifica informațiile conform cărora situația de urgență produsă în data de 25.04.2024 a afectat și unitatea de învățământ. La locul solicitării, pompierii au constatat existența unor crăpături la pereții imobilului, însă, conform reprezentanțiilor grădiniței, acestea existau și s-au accentuat”, a transmis ISU. Potrivit autorităților, în unitatea de învățământ nu se desfășoară activități. „Până la o expertiză de specialitate, nu putem confirma sau infirma că evenimentul produs reprezintă cauza accentuării crăpăturilor deja existente la unitatea de învățământ preșcolar. Totodată, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din data de 25.04.2025, a fost adusă în discuție și locația grădiniței, experții cooptați neputând să formuleze o recomandare în lipsa unor expertize de specialitate. De asemenea, dorim să informăm că măsurile adoptate au fost luate gradual și au caracter preventiv, iar acestea au ca scop protejarea vieții cetățenilor și nu acela de a crea un disconfort. Dorim să mulțumim locuitorilor imobilelor din zona afectată pentru că au dat curs recomandărilor noastre și să-i asigurăm că toate instituțiile implicate în gestionarea acestui eveniment depun toate eforturile pentru ca disconfortul creat să aibă un impact cât mai mic”, se mai arată în comunicatul ISU.

Localnicii spun că trăiesc un coșmar și că se simt permanent în pericol.

O echipă de experți tehnici este prezentă la fața locului și face verificări pentru a stabili cauza producerii surpării și ce riscuri sunt în zonă. Se iau în calcul mai multe variante, inclusiv un lac subteran care să fi dus la această surpare. De asemenea, zona este exploatată de sute de ani și există și varianta ca sub loc să fie o galerie subterană.

O stradă aglomerată din Buriticupu, un oraș din nord-estul Braziliei, a ajuns acum o prăpastie largă cu o adâncime de 80 de metri – o clădire de 20 de etaje ar încăpea în ea. Canioanele formate în urma eroziunii solului avansează cu o viteză îngrijorătoare și distrug mii de case din America Latină și Africa și amenință terenurile agricole fertile din unele părți din China, SUA și Europa, potrivit BBC.

Aeroportul Internațional Galați-Brăila, așteptat și de moldovenii din sudul Republicii Moldova

Europarlamentarul galatean Dan Nica a anuntat deblocarea proiectului aeroportului din zona Galati-Braila, obiectiv pentru care ROMATSA si-a dat avizul de amplasare, anunță presa română.  

Presedintele Consiliului Judetean Galati, Costel Fotea, a declarant ca avizul ROMATSA a fost obtinut extrem de greu, din cauza proximitatii judetului Galati de granita cu Ucraina, existand necesitatea asigurarii unui spatiu mare de zbor, pentru orice tip de situatie.

Potrivit autoritatilor, pana la finalul acestui an urmeaza sa fie gata studiile tehnice legate de constructia aeroportului, urmand ca anul viitor sa fie scos la licitatie Studiul de Fezabilitate al aeroportului si ulterior se va identifica sursa de finantare (parteneriat public/privat, fonduri europene sau fonduri guvernamentale) necesara constructiei obiectivului.

Conform estimarilor, constructia unui aeroport la Galati s-ar ridica la circa 500 de milioane de euro.

Potrivit studiilor de specialitate efectuate pana in prezent, aeroportul de pasageri dar si de marfuri de la Galati este gandit sa se amenajeze pe o suprafata de 250 de ha (cu posibilitate de extindere cu inca 115 ha) pe raza localitatilor galatene Tudor Vladimirescu, Slobozia Conachi si Branistea. Terminalul de pasageri va include o constructie cu parter si etaj, avand in total 7 porti de intrare Schengen si 3 porti non-Schengen, o parcare auto, zona terminalului cargo, turnul de control si alte constructii necesare.

Estimarile facute arata ca dupa 15 ani de functionare, aeroportul va avea un trafic de un milion de pasageri pe an, fiind vorba despre locuitorii din Galati, Braila, Vrancea, Buzau, dar si Republica Moldova sau Ucraina.

12 persoane din sectorul construcţiilor au fost arestate în Turcia după prăbuşirea a mii de clădiri, în urma cutremurelor
Articolul anterior
Liniile de falie ale cutremurelor din Turcia, cartografiate din spațiu. Schimbările dramatice care s-au produs
Articolul următor