Ce cadouri le face regina Elisabeta celor 550 de angajați ai ei în fiecare an. Tradiția este păstrată de ani de zile

Regina Elisabeta a II-a nu uită de personalul său de Craciun, astfel că aceasta are un dar special pe care îl face în fiecare an angajaților casei regale, scrie peroz.ro. 

Deși familia regală este cunoscută pentru că își oferă reciproc cadouri „amuzante”, Regina se asigură că personalul său nu este uitat și comandă o budincă pentru fiecare dintre angajații palatului Buckingham. Este deja o tradiției a monarhului și acest lucru se întâmplă deja de câțiva ani buni. În fiecare an, comanda este alcătuită din peste 1.000 de budinci.

Mai mult, celor care au lucrat pentru Majestatea Sa o perioadă considerabilă de timp, li se înmânează și un voucher. Potrivit Hello Magazine, cei care primesc tichetele de Crăciun sunt în principal angajații mai vechi.

Regina, în vârstă de 95 de ani, obișnuiește să găzduiască Crăciunul pentru familia regală la Sandringham House din Norfolk în fiecare an. Cu toate acestea, din cauza pandemiei, acest lucru s-a schimbat. Anul trecut, Majestatea Sa a petrecut sezonul sărbătorilor la Castelul Windsor pentru prima dată în 33 de ani.

Ceremonia anuală de dăruire a cadourilor pentru personalul ei a fost, de asemenea, anulată. În fiecare an, Regina împarte personal cadouri unor membri ai familiei regale la Palatul Buckingham și la Castelul Windsor pentru a le mulțumi pentru dedicare. La acea vreme, Daily Mail a raportat că ceremonia anuală nu a avut loc pe fondul regulilor de distanțare socială.

Moldovenii revin acasă de sărbători? Cresc cozile la vamă

Poliția de Frontieră atenționează călătorii despre fluxul mărit în punctul de trecere a frontierei Costești, în ambele direcții de deplasare.

Moldovenii revin acasă de sărbători? La vama Costești s-au format coziFoto: Poliția de Frontieră

„În vederea fluidizării traficului transfrontalier au fost deschise toate benzile de circulație și suplinit numărul angajaților din prima linie de control”, informează PTF Costești.

Astfel, funcționarii punctului vamal vin cu un set de recomandări pentru călători:

  • Verificarea, din timp, a valabilității actelor de călătorie care acordă dreptul de traversare a frontierei de stat.
  • Utilizarea tuturor punctelor de trecere a frontierei, pentru a nu supraîncărca doar unele.
  • Consultare cu ofițerii de la call-centrul Poliţia de Frontieră (022 259 717) pentru a cunoaște care este situația la frontieră, regulile de trecere a frontierei și alte informații de ordin public.

Compozitorul și dirijorul Gheorghe Mustea își sărbătorește astăzi ziua de naștere

Compozitorul, dirijorul și profesorul universitar Gheorghe Mustea își sărbătorește astăzi, 1 mai, ziua de naștere.

Gheorghe Mustea împlinește 73 de ani. Compozitorul s-a născut în anul 1951, la Mândrești, Telenești. Și-a făcut studiile la Școala medie de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău, la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chișinău, transmite newtv.md.

Gheorghe Mustea a compus muzică simfonică, muzică de operă, muzică pentru soliști, cor și orchestră, muzică instrumentală de cameră, corală, în stil popular (pentru orchestră de muzică populară, voce și orchestră de instrumente populare, instrumente populare solo și orchestră),de estradă, pentru copii (instrumentală, vocală și corală),pentru film, pentru teatru.

Artistul are în palmaresul său peste 1400 de concerte în țară și în străinătate și este președinte al Societății Muzicale din Chișinău.

Gheorghe Mustea deține titlul de Artist al Poporului, a fost decorat cu „Ordinului Republicii”, iar în 2013 a fost distins cu Premiul Național. Este membru titular al Academiei de Științe a Moldovei și Doctor Honoris Causa al Universități de Stat ”Alecu Russo” din Bălți.

Se împlinesc 20 de ani de la cel mai mare val de extindere a Uniunii Europene

Instituțiile Uniunii Europene și liderii acestora au marcat marți, la miezul nopții dintre 30 aprilie și 1 mai, împlinirea a 20 de ani de la cel mai mare val de extindere din istoria UE, proiectând un mesaj pe sediile Consiliului, Comisiei Europene și Parlamentului European de la Bruxelles, în vreme ce președinta CE, Ursula von der Leyen, s-a aflat la Praga pentru a celebra acest moment.

“La 1 mai 2004, UE a devenit mai puternică. Cehia, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia au aderat la UE. Astăzi, marcăm această etapă istorică și sărbătorim 20 de ani împreună”, a transmis Consiliul UE, pe X.

“Se împlinesc 20 de ani de când familia noastră europeană s-a mărit. Extinderea istorică din 2004 a adus noi oportunități și o mai mare prosperitate pentru cetățenii din întreaga noastră Uniune. În această seară, în timp ce clădirea noastră strălucește, sărbătorim două decenii de unitate și progres”, a precizat și Ursula von der Leyen, într-un mesaj acompaniat de o fotografie cu clădirea Comisiei Europene pe care a fost proiectat mesajul “#20YearsTogether”.

Un mesaj aparte a fost transmis de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care a difuzat pe X un scurt videoclip de la momentul arborării pentru prima dată a drapelelor celor zece state în fața sediului Parlamentului European. Videoclipul a fost însoțit de un mesaj identic – “Felicitări cu ocazia celei de-a 20-a aniversări” – scris cele zece limbi oficiale ale țărilor care au aderat la 1 mai 2004.

“Anul 2004 a marcat reunificarea unui continent divizat. În această seară sărbătorim 20 de ani de la aderarea la UE a Cehiei, Ciprului, Estoniei, Letoniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Slovaciei și Sloveniei”, a scris și președintele Consiliului European, Charles Michel, tot pe X.

La data de 1 mai 2004 a avut loc cel de-al cincilea val de extindere din istoria UE, când zece țări au aderat la UE: Republica Cehă, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Aceasta a fost cea mai mare extindere din punctul de vedere al populației și al numărului de țări, momentul fiind denumit colocvial “Big Bang”.

De atunci, UE s-a mai extins în 2007, cu aderarea României și a Bulgariei, și în 2013, prin aderarea Croației.

Acum, liderii statelor membre ale UE au făcut deja pași semnificativi cu privire la politica de extindere a Uniunii Europene. Consiliul European de la Granada din octombrie 2023 s-a încheiat cu adoptarea declarației prin care liderii europeni au pus bazele lansării procesului de reflecție privind agenda strategică 2024-2029 și au statuat că extinderea UE este “o investiție geostrategică” și că “atât UE, cât și viitoarele state membre trebuie să fie pregătite”.  La Consiliul European din decembrie 2023 liderii europeni au decis că, în perspectiva unei Uniuni și mai extinse, “atât viitoarele state membre, cât și UE trebuie să fie pregătite în momentul aderării”. De asemenea, șefii de stat și de guvern au stabilit că “lucrările pe ambele planuri ar trebui să înainteze în paralel“, disipând astfel scenarii care susțineau o abordare graduală, cu reformarea internă a UE mai întâi și extinderea Uniunii după ce blocul instituțional european va fi pregătit.

Între timp, Comisia Europeană a propus o reformă “pre-extindere” a Uniunii Europene prin care statele candidate la aderare, între care Ucraina, Republica Moldova și țările din Balcanii de Vest, să fie integrate “gradual” în piața unică a UE în timp ce își urmează negocierile aferente procesului de aderare, iar în paralel să fie reformat sistemul decizional al UE prin înlocuirea unanimității cu votul cu majoritate calificată pentru ca deciziile să nu mai fie blocate, în special în domeniile fiscale și politică externă și de securitate comună.

Nouă sunt țările care au statut de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană: Albania, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Republica Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Turcia și Ucraina. Cu cinci dintre acestea – Muntenegru, Serbia, Albania, Macedonia și Turcia – negocierile de aderare au fost deschise, cu particularități diferite.

sursa

Un traficant de 79 de ani, celebru pentru evadările sale spectaculoase, a fost prins în Italia după un an de căutări
Articolul anterior
Povestea cortului de pe tărâmul nimănui și finalul ei neașteptat
Articolul următor