Ce este lichidul alb care se scurge în râul Nistru, în apropiere de Cetatea Sorocii

Un lichid de culoare albă se scurge în râul Nistru în apropiere de cetatea Sorocii. Imaginile video au fost surprinse de către un internaut. Se pare că lichidul se scurge în Nistru din afluentul lui, Racovăț.

separator
În urmă cu câteva zile, Observatorul.md a scris că prin acest afluent se scurg în Nistru ape menajere uzate și excremente.

Unii au scris pe o rețea de socializare că ar fi vorba de detergent. După ce imaginele cu lichidul de culoare albă care se scurge în Nistru au ajuns în presă, reprezentanţii Agenţiei Apele Moldovei şi a Inspectoratul ecologic au prelevat probe la faţa locului. Ei presupun că lichidul provine de la fabrica de brânzeturi din Soroca, scrie publika.md.

Reprezentanţii companiei Apă Canal din oraş spun că nu este prima data când în Nistru sunt deversate ape reziduale de la fabrica de brânzeturi. „Din câte cunoaştem noi asta se întâmplă în urma revărsării nu atât de deşeuri cât a apei care merge în urma procesului tehnologic la staţia de lactate, care o avem în oraş.”

Situaţia din Soroca e oricum foarte gravă, iar specialiştii cunosc situaţia de acolo. „Staţia de epurare din Soroca nu activează din anul 2000 şi toate apele reziduale neepurate sunt revărsate în fluviul Nistru. De către inspecţia pentru protecţia mediului întrebarea aceasta a fost monitorizată.”

Localnicii spun că problema îi afectează direct. „Avem nevoie chiar de staţia aceasta de epurare, dar până ce o fi nimic, toţi strâng din umeri, toţi merg mai departe. Chiar şi turiştii şi noi, locuitorii acestui oraş, noi suferim cu mirosul acesta.”

Este de menționat că râul Nistru aprovizionează cu apă locuitorii municipiului Chișinău.

Donald Trump și-a instalat un buton roșu: Ce se face pe biroul președintelui american

Imaginile cu Donald Trump biroul oficial al președintelui de la Casa Albă au devenit virale. Oamenii au observat că liderul american și-a instalat un buton roșu într-o cutie de lemn. Acest „obiect” a fost prezent și în fostul mandat, însă fusese înlăturat de Joe Biden, scrie cancan.ro.

Donald Trump a revenit la Casa Albă, ca președinte al Statelor Unite, pentru a doua oară. În data de 20 ianuarie, a avut loc investirea celui de-al 47-lea președinte american. În cadrul discursului său, acesta a făcut mai multe declarații controversate care au făcut înconjurul lumii. De asemenea, în spațiul public, au fost discutate și imaginile cu liderul american din Biroul Oval. Butonul roșu a fost cel care a atras atenția.

De ce și-a instalat Donald Trump un buton roșu în Biroul Oval

Imediat cum și-a ocupat funcția, Donald Trump a început să facă modificări în biroul său de la Casa Albă. Spațiul a fost transformat după placul său, potrivit publicației The Wall Street Journal, care a avut acces exclusiv la locul de muncă al republicanului.

Președintele Americii și-a instalat imediat și un mic buton roşu într-o cutie de lemn, cunoscut încă din primul său mandat. Acesta fusese îndepărtat de Joe Biden, însă acuma  revenit din nou pe masa președintelui.

Ei bine, butonul are o funcție importantă pentru Donald Trump. Mai exact, atunci când îl apasă, un agent al administrației sale îi aduce Coca-Cola dietetică. Liderul american este un mare fan al sucurilor fără zahăr. În trecut, el obișnuia să bea până la 12 cutii pe zi.

Donald Trump a mai făcut și alte schimbări în Biroul Oval de la Casa Albă în doar câteva ore, cât a durat plecarea fostului președinte și revenirea sa. Acesta a readus portretul primului preşedinte american George Washington şi bustul prim-ministrului britanic Winston Churchill, înlăturate de Joe Biden în timpul mandatului său.

Totodată, au fost puse pe pereți portretele lui Benjamin Franklin, Thomas Jefferson şi Alexander Hamilton, primul secretar al Trezoreriei ţării. Sculptura din bronz „Bronco Tamer”, înfăţişând un cowboy care încearcă să domolească un cal, realizată de artistul Frederic Remington, a fost și ea instalată în biroul lui Donald Trump.

Chișinău, în topul mondial al celor mai criminale orașe

La începutul anului 2025, baza globală de date Numbeo a actualizat clasamentul orașelor cu cele mai ridicate niveluri de criminalitate, scrie sinteza.org.

Conform acestui raport, Chișinău ocupă locul 216 din 380 de orașe, cu un indice al criminalității de 42.0. Comparativ cu anul precedent, când indicele era de 42.7, situația a rămas aproape neschimbată.

În cadrul clasamentului european, capitala Republicii Moldova se situează pe locul 65 din toate orașele evaluate. În Europa de Est, Chișinău ocupă locul 10, reflectând o poziție medie în comparație cu alte orașe din regiune.

Pe primele cinci locuri ale clasamentului european se află:

Marsilia, Franța – indice al criminalității: 66.0

Bradford, Regatul Unit – 65.9

Coventry, Regatul Unit – 64.4

Birmingham, Regatul Unit – 64.2

Napoli, Italia – 64.0

Indicele criminalității calculat de Numbeo este bazat pe sondaje realizate printre utilizatorii platformei din întreaga lume.

Incendiu într-o clădire din Bălți: 13 persoane au fost evacuate, o tânără a ajuns la spital

Pompierii din nordul țării au evacuat 13 persoane care riscau să se intoxice cu fum în urma unui incendiu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pompierii din nordul țării au evacuat 13 persoane care riscau să se intoxice cu fum în urma unui incendiu. Cazul a avut loc în noaptea de 22 ianuarie, într-un bloc locativ cu 9 nivele din strada Suceava 15/A municipiul Bălți. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 02:00. Potrivit informațiilor înregistrate, la etajul 2 a unui bloc de locuit a fost observată flacără deschisă. Imediat, la fața locului au intervenit 4 echipe de pompieri și salvatori. Ajunși, aceștia au stabilit că ardeau bunuri materiale într-o cameră a unui apartament. Salvatorii au evacuat proprietara o femeie în vârstă de 26 de ani. Aceasta, ulterior a fost preluată de echipa de medici a Serviciului de Urgență, întrucât a suferit o intoxicație cu monoxid de carbon.

În timpul misiunii, pompierii au evacuat locatarii de la etajele superioare pentru evitarea intoxicației acestora cu produsele de ardere. În urma incendiului victime nu au fost raportate.

Pompierii au reușit localizarea arderii la ora 02:37 și lichidarea completă la ora 02:56. Arderea a afectat în totalitate bunurile materiale dintr-o cameră cu suprafața de 12 m2.

În urma cercetărilor preliminare efectuate la fața locului specialiștii au stabilit că incendiul s-a produs cel mai probabil din cauza imprudenței în timpul fumatului.

Toate circumstanțele producerii incendiului urmează a fi investigate.

IGSU îndeamnă repetat cetățenii să respecte regulile antiincendiare, în mod special să evite fumatul în propriile locuințe si sa utilizeze cu responsabilitate sursele de aprindere.

În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 18 situații de risc.

Trupa Sunstroke Project a lansat o piesă nouă!
Articolul anterior
Un moldovean, tată a doi copii, a sfârșit tragic în Italia
Articolul următor