Ce mesaje și urări poți trimite de Paște. Cele haioase, căutate de tineri

Ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor de Paște le transmitem prietenilor şi cunoştinţelor câte un mesaj sau o urare.

Iată câteva idei pentru cei care duc lipsă de inspirație și își doresc să iasă din rutina celor două urări clasice, „Hristos a înviat!” și „Paște fericit!”

Mesajele pot fi trimise prin SMS, dar și Facebook sau Whatsapp.

Mesaje de Paște

Iisus a fost un crin printre spini, iar tu, prin dragostea lui, ai devenit un crin printre crini. Hristos a înviat!

Cei care se războiesc să aducă pace, cei care se urăsc să ştie să iubească, iar cei bogaţi să înveţe să dăruiască. Hristos a înviat!

Pentru unii, Paştele e un moment de întregire a familiei, în care îşi doresc pace şi bucurie. Pentru alţii, e o zi în care se distrează ceva mai mult sau scapă de serviciu ori de şcoală. Pentru mine e pur şi simplu o zi minunată, pe care vreau să o împărtăşesc cu voi. Paşte fericit!

O singură dată pe an e Paştele. O zi specială, îmbogăţită de aroma bucatelor tradiţionale şi parfumul florilor de primavară şi al tău! Paşte fericit!

Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniştea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecăruia. Paşte Fericit!

Sper ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!

Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!

Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să-ţi aducă cele 4 taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Clipe de neuitat alături de cei dragi şi numai realizări!

E atâta lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit.

Aş vrea să petrecem Paştele împreună. Deşi ştiu că nu e posibil, îţi voi fi alături cu sufletul şi fie ca speranţa Învierii să mi te aducă aproape în curând! Paşte fericit!

Redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de caldură cum numai tu ştii să fii!

Sărbători senine și pace în suflet!

Bucuria vine din lucruri mărunte, Liniștea vine din suflet, Căldură Sărbătorilor vine din inimile noastre!

Lumina Sfintei Invieri sa patrunda in sufletul si in inimile voastre bucurandu-va de minunea Invierii lui Iisus!

In noaptea de inviere clopotele bat,/Iar eu iti spun cu drag: Hristos a Inviat!

Fie ca spiritul Sfint al Sarbatorilor de Pasti sa va lumineze sufletele si casele!

Felicitări de Paște

E totul gol, lipsit de miez. Nu e iubire, nu e crez, ce este bun e aruncat. E-o lume noua, în păcat că uiţi să ierţi ce-i de iertat chiar de HRISTOS A INVIAT!

Azi, in zi de sărbătoare sa coboare liniştea si pacea. Minunea invierii lui Iisus sa dainuie in inimile voastre, sa va lumineze viaţa si sa va aducă renaşterea credintei, sperantei, bucuriei cu bunătate şi căldura in suflete! Hristos a Înviat!

Lumina Sfintei Învieri sa pătrundă în sufletul si in inimile voastre bucurându-vă de minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!

Învierea Domnului sa-ti umple sufletul de lumina, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase si inima de iubire! HRISTOS A INVIAT!

Dumnezeu sa va dea un curcubeu la fiecare furtuna, un zâmbet la fiecare lacrima, o binecuvântare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grija si un raspuns la fiecare întrebare! Învierea Domnului sa îţi aducă în suflet bucurie si iubire. Paște fericit, alaturi de cei dragi!

Pastele este o promisiune pe care Dumnezeu o reînnoişte în fiecare primăvara. Fie ca promisiunea de Paste sa îţi umple inima de pace si bucurie! Paste fericit!

Copacii care cresc, florile care înfloresc si păsările care canta suav, îmi şoptesc ca Pastele e aici si iti doresc multa caldura in suflet, presarata cu fericire! Paste fericit!

Sa va bucure Dumnezeu, sa va dea sănătate, sa fiţi împreuna cat mai mult timp, iar bucuriile sa tina la distanta toate necazurile! Paste Fericit!

Urări de Paște

Azi, în zi de sărbătoare să coboare liniştea şi pacea. Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa şi să vă aducă renaşterea credinţei, speranţei şi bucuriei cu bunătate şi căldură în suflet. Hristos a înviat!

Lumina şi căldura Paștelui să ne încălzeasca sufletele, să ne lumineze minţile, să ne deschidă inimile spre iubire, credinţa şi iertare. Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumuseţea tuturor lucrurilor care ne înconjoară şi să dăruim iubire celor dragi. Sărbători Fericite!

Hristos a înviat! Sărbătoarea Învierii Domnului binecuvântată de lumina sfântă să aducă sentimente calde, bogăţie sufletească şi bunăstare într-un ou înroşit de iubire şi într-un cozonac delicios precum voia bună.

Mesaje binecuvântate de Paște

Fie ca sfintele sărbători de Paști să vă aducă lumină și liniște sufletească. Să vă vegheze îngerii iertării și păcii și frumoasa primăvară să vă intre în suflet.

Fie ca sărbătorile pascale să vă găsească alături de cei dragi, în armonie și înțelegere. Să vă bucurați de minunea învierii și a iubirii, să vă intre lumina în case și în viață. Paște fericit.

Hristos a înviat! Să fiți binecuvântați cu bogăție sufletească, cu iubire și cu speranță. Sărbătorile să vă aducă binemeritata pace și sănătate, dumneavoastră și celor dragi. Paște fericit.

Sărbători frumoase, căldură și dragoste. Învierea să vă aducă mii de minuni, milioane de bucurii și dragoste infinită. Cu multă prețuire

Clopotele Învierii să vestească o primăvară frumoasă, încărcată de bucurii și de speranțe, energie nouă și lumină caldă. Vă dorim din suflet să aveți parte de minuni și să prețuiți momentele frumoase alături de cei pe care îi iubiți.

Mesaje haioase de Paște

Un iepuraş cu boticul alb, a venit la voi în prag. Să v-aducă oul roşu, care să vă umple coşul. Hristos a înviat!

Mai bine dau MESAJE DE PAŞTE decât să fac minute adiţionale. Mi-am dat salariul ca să umplu masa de bucate tradiţionale.

Simte-te bine de Paşte şi înfruptă-te cu bucate. Bucură-te ca daltonistul când vede ouă colorate.

Sper să nu te ocolească iepuraşul nici anul acesta, deşi ştiu că nu ai fost atât de cuminte precum încerci să pari!

Un gând curat, un miel împănat, un ou înroşit, cozonac îndulcit, un vin de-ai bea, HRISTOS va Învia!

Paşte, mielul fericit, oul şade înroşit, de ruşine s-a scumpit, iar iubitul iepuroi să v-aducă euroi, fericire, sănătate, mult noroc şi spor la toate. Paşte fericit!

În legislația Republicii Moldova va fi introdusă noțiunea de femicid, definită ca uciderea intenționată a unei femei din motive misogine sau bazate pe gen

Noțiunea de femicid, definită ca uciderea intenționată a unei femei din motive misogine sau bazate pe gen, ar urma să fie introdusă în legislația Republicii Moldova, urmare a apelului public venit din partea mai multor organizații ai societății publice. Subiectul a fost discutat la audierile publice organizate de Parlament privind răspunsul sistemic al statului la cazuri de violență excepțional de grave și măsurile întreprinse pentru protecția femeilor și fetelor în Republica Moldova. Audierile au avut loc la inițiativa vicepreședintei Parlamentului Doina Gherman. Evenimentul s-a desfășurat pe Platforma Femeilor Deputate, fiind organizat în comun cu Comisia juridică, numiri și imunități.

Discuțiile ample au avut scopul de a identifica soluții pentru îmbunătățirea mecanismelelor instituționale de răspuns la cazurile de violență, în bază de gen și de violență în familie. La audieri au participat deputați, reprezentanți ai autorităţilor şi instituţiilor abilitate cu funcţii de prevenire şi de combatere a violenţei în familie, ai organizațiilor societății civile, ai partenerilor de dezvoltare.

„Violența pe bază de gen rămâne o tragedie națională, iar statisticile sunt îngrijorătoare. În 2023, în Republica Moldova, au fost înregistrate 24 de cazuri în care au murit femei, ucise de soți, concubini sau parteneri de viață, iar în 2022 – 21 de femei. Dincolo de aceasta, fiecare a treia femeie din țara noastră a suferit de-a lungul vieții de violență”, a menționat vicepreședinta Parlamentului Doina Gherman.

Potrivit șefului Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, sunt înregistrate circa 5-6 mii de victime ale violenței în familie, iar măsurile legislative aprobate și pârghiile existente au înlăturat anumite bariere pe care le întâmpinau autoritățile la intervenția și investigarea cazurilor de violență.

În context, reprezentanta Procuraturii Generale, procuroarea Mariana Gornea a subliniat că, în anul 2023, au fost trimise în judecată 136 de cauze penale de viol, fiind emise 98 de sentințe de condamnare la închisoare. Tot pe parcursul anului trecut, a fost finalizată urmărirea penală pentru 592 de cauze de violență în familie, iar instanțele judecătorești au emis peste 600 de sentințe de condamnare.

Participanții la audieri au venit cu propuneri de ajustare a unor mecanisme în cazurile de violență asupra femeilor, de sporire a măsurilor de prevenție, de desfășurare a campaniilor de informare și sensibilizare a societății, de extindere a serviciilor pentru femeile victime ale violenței, dar și programe pentru agresori.  

Urmare a audierilor publice, va fi creat un grup de lucru interinstituțional, la propunerea vicepreședintei Parlamentului Doina Gherman, care să elaboreze un plan național de răspuns promt la cazurile de violență asupra femeilor și fetelor.

Punctul de Asistență Medicală Urgentă Lozova a fost renovat integral

Sediul Punctului de Asistență Medicală Urgentă (PAMU) Lozova din cadrul Substației Strășeni a fost renovat.

Punctul de Asistență Medicală Urgentă Lozova a fost renovatFoto: Ministerul Sănătății

Potrivit Ministerului Sănătății al Republicii Moldova, investițiile în lucrările de reparație și dotare au constituit circa 3,3 milioane de lei, mijloace financiare alocate din bugetul Ministerului Sănătății și al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

Edificiul, reparat capital și modernizat, dispune de:

  • sală de alertă
  • depozit pentru păstrarea medicamentelor
  • sală de odihnă pentru personal
  • sufragerie
  • blocuri sanitare 
  • un garaj cu două boxe pentru ambulanțe

„Menționăm că Punctul de Asistență Medicală Urgentă Lozova are o echipă formată din 15 angajați, inclusiv medici, asistenți medicali și șoferi pe ambulanță, care acum vor beneficia de cele mai bune condiții de muncă pentru a acorda pacienților servicii medicale de urgență de înaltă calitate”, precizează Ministerul Sănătății.

PAMU Lozova deservește peste 23.000 de localnici din satele Lozova, Vorniceni, Micleușeni, Huzun, Dolna și Stejăreni. 

Escaladare în Georgia! Liderul opoziției, Levan Khabeishvili, a fost bătut brutal de poliție în timpul protestelor masive nocturne

Forțele de securitate din Georgia au folosit tunuri cu apă, gaze lacrimogene și grenade asurzitoare împotriva protestatarilor din fața parlamentului.

Aceștia intensificând brusc represiunea după ce legislatorii au dezbătut un proiect de lege privind „agenții străini”, considerat de opoziție și de țările occidentale ca fiind autoritar și de inspirație rusă.

Martorii oculari ai Reuters au văzut cum unii ofițeri de poliție i-au atacat fizic pe protestatari, care au aruncat cu ouă și sticle în ei, înainte de a folosi gaze lacrimogene, tunuri cu apă și grenade asurzitoare pentru a-i forța pe manifestanți să părăsească zona din fața clădirii parlamentului.

Protestele continuă

Levan Khabeishvili, liderul celui mai mare partid de opoziție din Georgia, Mișcarea Națională Unită, a postat o fotografie pe X cu fața însângerată și cu un ochi vânăt. Un oficial al partidului a declarat pentru Reuters că Khabeishvili a fost bătut de poliție după ce a dispărut din centrul orașului Tbilisi.

După ce au fost dispersați din parlament, aproximativ două mii de protestatari au continuat să blocheze principalul bulevard Rustaveli din Tbilisi, baricadându-l cu mese de cafenea și coșuri de gunoi. Unii au strigat „sclavi” și „ruși” către poliție.

Mai devreme, poliția antirevoltă a folosit spray-uri cu piper și bastoane pentru a-i îndepărta pe unii protestatari care încercau să împiedice legislatorii să părăsească intrarea din spate a parlamentului.
Președintele georgian Salome Zourabichvili, un dușman declarat al guvernului ale cărui puteri sunt în mare parte ceremoniale, a declarat într-o postare pe X că represiunea a fost „total nejustificată, neprovocată și disproporționată” și că protestele au fost pașnice.

Proiectul de lege a accentuat diviziunile în această țară profund polarizată din sudul Caucazului.

Legea rusă din Georgia

Parlamentul, care este controlat de Visul Georgian și de aliații săi, va aproba probabil proiectul de lege, care trebuie să mai treacă încă două lecturi înainte de a deveni lege. Parlamentarii au încheiat sesiunea de marți fără a vota, iar dezbaterea va fi reluată miercuri.

Proiectul de lege ar impune organizațiilor care primesc mai mult de 20% din finanțare din străinătate să se înregistreze ca „agenți străini”.

Criticii georgieni au catalogat proiectul de lege drept „legea rusă”, comparându-l cu legislația Moscovei privind „agenții străini”, care a fost folosită pentru a reprima disidența în această țară.

sursa

Cod verde în toată țara! Numărul cazurilor de Covid-19 va fi raportat săptămânal
Articolul anterior
Rușii au atacat Odesa cu rachete. Trei morți și mai mulți răniți în zona rezidențială a orașului VIDEO
Articolul următor