Prințul Harry și-a lansat recent cartea de memorii, care s-a vândut intens și a generat o mulțime de discuții. În volumul „Spare”, Harry vorbește și despre relația lui cu ceilalți membri ai familiei regale și face dezvăluiri surprinzătoare.
Care este obsesia pe care o avea Kate Middleton înainte de a-l cunoaște pe soțul ei, William?
Kate Middleton și prințul William s-au cunoscut în studenție și de atunci au rămas împreună. Deși au avut o pauză în relație la un moment dat, și-au dat seama că sunt suflete-pereche, iar în 2011, Kate a intrat în familia regală, căsătorindu-se cu prințul.
Puțină lume știe că prințesa de Wales avea anumite pasiuni încă din tinerețe, iar pe parcurs nu a făcut decât să le dezvolte. Considerată una dintre cele mai elegante femei din lume, Kate avea o obsesie pentru haine încă dinainte de a fi prințesă, după cum a dat-o de gol Harry.
Cumnatul ei a evocat în carte momentul în care s-au cunoscut William și Kate și a descris-o pe aceasta ca fiind pasionată de modă și de fotografie.
„Între liceu și facultate petrecuse un an în Florența, avea cunoștințe despre fotografie și despre artă. Și se pricepea la haine. Era înnebunită după haine. O chema Kate”, o descrie Harry pe cea care avea să îi devină cumnată.
„Era sora pe care n-o avusesem niciodată”
Harry a mai povestit că a îndrăgit-o pe iubita fratelui său de la început și că s-a înșeles foarte bine cu ea. Era amuzantă și se făceau să râdă reciproc, iar Harry a simțit că este potrivită pentru fratele său. În ziua căsătoriei, a simțit însă că l-a pierdut pe William pentru totdeauna.
„O iubeam pe noua mea cumnată, simțeam că îmi e mai mult soră decât cumnată, sora pe care n-o avusesem niciodată și pe care mi-o dorisem întotdeauna și eram bucuros că avea să stea de-acum înainte mereu alături de Willy. Era o pereche potrivită pentru fratele meu mai mare. Erau vizibil fericiți împreună, iar asta mă făcea și pe mine fericit.”, mai scrie Harry.
Relația dintre Harry și fratele său, respectiv cumnata sa, s-a deteriorat după ce ducele de Sussex a adus-o în familie pe Meghan Markle. Prințul Harry susține că membrii familiei regale nu au primit-o cu brațele deschise pe cea care i-a devenit soție în anul 2018. De altfel, atât Harry cât și presa britanică au relatat unele conflicte între cele două cumnate în preajma nunții regale. Harry nu a putut să își ierte rudele pentru felul în care au tratat-o pe soția lui și a decis să părăsească Marea Britanie împreună cu Meghan și fiul lor, în 2019.