Ce partide ar accede în viitorul Parlament. Câte mandate ar obține PAS

Cinci partide ar putea accede în viitorul Parlament în cazul unor alegeri anticipate, cel puţin acest lucru îl arată datele unui sondaj realizat de către compania iData, scrie voceavasarabiei.md.

Potrivit sondajului, în viitorul Legislativ ar putea intra PAS, PSRM, Partidul Șansă, MAN și PDCM.

Astfel, pentru Partidul Acţiune şi Solidaritate şi-ar dat votul de încredere 35,6% dintre respondenţi, pentru PSRM -19,3% dintre cetăţeni. Pe locul trei se clasează Partidul „Șansă” pentru care ar vota 18,3% din respondenți, urmat de Mișcarea Alternativă Națională care ar acumula 5,2% dintre voturile respondenţilor. Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei ar accede în Parlament, acumulând 5,1%.

Partidul Nostru este aproape de pragul electoral de 5%.

De menționat că conform sondajului, PAS ar obține 44 de mandate, PSRM- 23 mandate, Partidul „Șansă” – 22 mandate, MAN- 6 mandate, iar PDCM – 5 mandate.

Menționăm că datele au fost colectate în 353 de localități din R. Moldova în perioada 22-29 octombrie 2023,  pe un eşantion de 1322 de persoane. Marja de eroare pentru eşantionul naţional nu depăşeşte ±2.9%.

Turismul din Grecia se schimbă radical! În plin sezon estival, autoritățile introduc noi reguli pe plaje

În plin sezon estival, autoritățile din Grecia introduc noi reguli pe plaje. Supraaglomerarea nu mai este deloc tolerată, așa că turiștii români care se pregătesc să plece în vacanță pe insulele grecești trebuie să se informeze și să știe ce au de făcut, scrie evz.ro.

Cea mai vizitată țară de pe glob în perioada verii, Grecia, introduce reguli de ultimă oră împotriva supraaglomerării de pe plaje. Autoritățile nu mai sunt deloc tolerante și dau amenzi uriașe.

Concret, turiștii care ajung de acum încolo pe plajele însorite din Grecia trebuie să știe că nu mai pot închiria umbrele și șezlonguri oricum și de la oricine. Astfel de persoane sunt atent monitorizate și dacă nu au la vedere informațiile privind obiectele destinate închirierii și numărul acestora se aleg cu amenzi foarte mari.

Noile reguli sunt clare. Doar 30 la sută din suprafața cu nisip poate fi ocupată de scaunele pliabile, restul fiind destinat celor care preferă să stea pe prosoape.

Turiștii care observă că legea este încălcată, iar plaja este aglomerată cu șezlonguri pot raporta abuzul printr-o aplicație conectată la serverele Ministerul Finanțelor din Grecia.

Șezlongurile trebuie să fie amplasate la cel puțin 4 metri de țărm.

Căprioare eliberate din captivitate! Doi pui, găsiți într-o gospodărie din Nisporeni

Inspecția pentru Protecția Mediului Nisporeni a primit un apel telefonic, precum, că un locuitor al s. Odobești, r-nul Nisporeni, ține în captivitate două căprioare. Inspectorii au mers la fața locului, ei au ridicat  căprioarele și le-au transmis Ocolului Silvic Grozești. După un control veterinar căprioarele au fost eliberate în habitatul lor natural, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului pentru Protecția Mediului.

Persoana vinovată de săvârșirea contravenției a fost citată la sediul IPM Nisporeni pentru a fi sancționată conform prevederilor  legislației de mediu. 

Inspectoratul pentru Protecția Mediului își exprimă recunoștința față de cetățeanul care a alertat inspectorii de mediu și îndeamnă toți locuitorii să urmeze acest exemplu, contribuind activ la protejarea și conservarea faunei.

O fetiță de 11 ani și tatăl ei au murit după ce au fost loviţi de fulger pe munte

Un tată şi fiica sa în vârstă de 11 ani au murit după ce au fost loviţi de fulger în Munţii Balcani din Bulgaria, informează DPA citat de stirileprotv.ro.

Bărbatul şi cei doi copii ai lui se aflau în drumeţie în apropiere de vârful Kupena, care are înălţimea de 2.169 metri, a relatat luni televiziunea de stat BNT.

Fiul acestuia, în vârstă de 13 ani, a fost salvat de un elicopter militar după ce băiatul a alertat serviciile de urgenţă în urma fulgerului.

Potrivit relatării, bărbatul decedat, în vârstă de 47 de ani, era un alpinist experimentat. Cu toate acestea, el a întreprins acea drumeţie montană în condiţii meteorologice nefavorabile, au precizat serviciile de urgenţă. 

Fiul regretatului Evgheni Prigojin este noul șef Wagner
Articolul anterior
O moldoveancă a fost grav rănită, iar italianul pe care îl îngrijea a murit, într-un accident cumplit de circulație în Castellucchio
Articolul următor