Ce spun autoritățile despre cazul fetiței dispărute în timpul unei competiții sportive. „Cum s-a pierdut fetița în pădure, pentru că normele de securitate trebuie să fie asigurate”

Ministerul Educației anunță că va cere explicații președintelui Federației de orientare sportivă după ce o fetiță de 10 ani s-a rătăcit în pădure, în timpul unei competiții naționale.

Secretarul de stat, Sergiu Gurin, a declarat pentru Teleradio-Moldova că urmează să aibă loc o ședință la minister, cu participarea ministrului, conducerii direcției sport și a președintelui federației, imediat ce acesta revine în țară.

De cealaltă parte, șeful Inspectoratului General al Poliției susține că oamenii legii urmează să analizeze toate circumstanțele dispariției minorei.

„Aseară când am văzut la știri, evident am apelat președintele federației care ne-a spus că organizatorul este un club privat, el a spus că era responsabil clubul sportiv, președintele federației acum nu este pe loc. Deja luni ne vom aduna cu direcția sport și domnul ministru și vom chema președintele federației când revine în țară pentru ca să elucidăm cazul și să vedem ce s-a întâmplat și cum s-a pierdut fetița în pădure, pentru că normele de securitate trebuie să fie asigurate măcar minim. Trebuie să avem o discuție pentru ca să înțelegem în ce context s-a întâmplat, cine se face vinovat”, a declarat Sergiu Gurin.

La rândul său, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că urmează să fie analizate mai multe aspecte ce țin de organizarea competiției. El a adăugat că în seara zilei de sâmbătă a fost deja înregistrat un material pe caz, însă toate circumstanțele dispariției urmează să fie elucidate de comun cu procuratura.

„Sunt circumstanțe care, cu referire la caz, trebuie examinate suplimentar. Nu aș vrea acum să dau anumite concluzii. E necesar să stabilim care a fost regulamentul, cum s-a desfășurat, care au fost regulile, a fost sau nu cumva autorizat. Sunt mai multe aspecte. Dar cred că, după parcursul nopții curente, cumva aceasta a rămas pe locul secund. Cu siguranță, vor fi întreprinse acțiuni în zilele următoare pentru a stabili toate circumstanțele”, a spus Cernăuțeanu.

AMINTIM

O fetița de 10 ani a dispărut sâmbătă în timpul unei competiții naționale desfășurate în pădurea dintre localitățile Căpriana și Ciobanca, raionul Strășeni, a fost găsită în viață în jurul orei 2:00, la aproximativ 20 de kilometri de locul dispariției.

Potrivit Poliției, copila a reacționat la strigătele salvatorilor și a ieșit singură în întâmpinare.

Ea fusese dată dispărută în jurul orei 16:00, moment în care organizatorii competiției au observat că nu a ajuns la punctul de finish. După aproximativ 10 ore de la constatarea dispariției, fetița a fost găsită teafără.

La operațiunile de căutare au participat polițiști, susținuți de localnici, voluntari și pădurari. Pentru localizarea minorei au fost utilizate drone și alte echipamente speciale.

Autoritățile investighează toate circumstanțele dispariției.

Competiția sportivă, la care luau parte 150 de copii și 50 de adulți din mai multe localități, a început la ora 13:00. Participanții au fost organizați pe grupuri, fiecare având o hartă cu traseul de parcurs.

Zelenski acuză Rusia că a folosit o rachetă „fabricată în Coreea de Nord” în atacul devastator de la Kiev

Președintele Volodimir Zelenski a acuzat joi Rusia că a folosit o rachetă „fabricată în Coreea de Nord” în atacurile lansate în cursul nopţii de miercuri spre joi asupra Kievului în care au fost ucise cel puţin 12 persoane.

„Potrivit primelor informaţii, ruşii au folosit o rachetă balistică fabricată în Coreea de Nord. Serviciile noastre speciale verifică toate detaliile”, a scris Zelenski într-un mesaj postat pe Facebook, potrivit Agerpres.

Joi, 24 aprilie, Rusia a lansat cel mai sângeros val de atacuri asupra capitalei Ucrainei din ultimele nouă luni, la doar câteva ore după ce fostul președinte american Donald Trump l-a acuzat pe Volodimir Zelenski că ar fi subminat negocierile de pace.

Potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei, Moscova a lansat 70 de rachete și 145 de drone spre Ucraina, vizând în principal orașul Kiev.

Conform datelor transmise de Parchetul General ucrainean, cel puțin opt persoane au murit în urma bombardamentelor, în timp ce serviciile de urgență au raportat că au fost lovite 13 zone din Kiev, inclusiv clădiri rezidențiale și infrastructură civilă.

Anterior, autoritățile de urgență anunțaseră nouă morți și peste 60 de răniți.

Acesta este cel mai grav atac asupra capitalei ucrainene de la cel din iulie 2024, când 33 de persoane au fost ucise într-un bombardament aerian ce a vizat un spital și cartiere rezidențiale.

În urma atacului, Trump a transmis un mesaj scris cu majuscule, într-o postare rară prin care îl critică direct pe Vladimir Putin.

„Nu îmi plac atacurile ruseşti asupra KIEVULUI. Nu sunt necesare şi au venit într-un moment foarte prost. Vladimir, OPREŞTE-TE! Mor 5.000 de soldaţi pe săptămână”, a scris Trump. El a adăugat: „Hai să ÎNCHEIEM acordul de pace”.

Experţi independenţi ONU denunţă tratamente psihiatrice forţate aplicate opozanţilor în Belarus

Experţi independenţi ONU denunţă joi un ”tratament psihiatric coercitiv” la care au fost supuşi zeci de critici ai autorităţilor din Belarus după alegerile prezidenţiale din 2020 şi criza politică care a urmat, relatează AFP.

Potrivit unor investigaţii desfăşurate în contul ONU în Belarus, mai mulţi opozanţi ai regimului au fost supuşi unor tratamente psihiatrice forţate.

”Am primit informaţii cu provire la cel puţin 33 de persoane, inclusiv cinci femei, transferate în vederea unui tratament psihiatric coercitiv, deoarece şi-au exprimat dezacordul faţă de autorităţi de la începutul crizei politice în centrul căreia se află alegerile prezidenţiale din 2020”, scriu aceşti experţi, transmis de News.

Ei sunt mandataţi de către Consiliul ONU al Drepturilor Omului, însă nu se exprimă în numele ONU.

Aceste transferuri au fost ordonate de către tribunale.

Experţii consideră că acest tip de ”pedeapsă extrem de neobişnuită ar putea să constituie o pedeapsă inumană sau degradantă”.

”Procesul care conduce la un transfer în vederea unui tratament psihiatric obligatoriu nu este transparent şi ridică îndoieli grave cu privire la faptul dacă aceste transferuri sunt motivate de considerente medicale sau politice”, consideră experţii.

Procesele care au condus la acest tip de transferuri s-au desfăşurat cu uşile închise, precizează ei.

25 DE PERSOANE DEŢINUTE ÎN CONTINUARE

Cei aproximativ 20 de experţi – între care se află şi Nils Muiznieks, Raportorul Special al situaţiei drepturilor omului în Belarus – îşi exprimă înmgrijorarea faţă de soarta acestor condamnaţi la un tratament coercitiv.

”Persoanele respective sunt deţinute în secret, în instituţii de sănătate mentală aflate sub puterea nelimitată a medicului-şef”, subliniază ei.

Ele ”sunt private de libertate pe o perioadă nedeterminată şi nu pot cere o graţiere sau o eliberare condiţionată”, precizează ei.

”Potrivit informaţiilor noastre, opt persoane transferate la un tratament psihiatric coercitiv au fost eliberate. Cel puţin alte 25 rămân deţinute în secret şi nu este disponibilă nicio informaţie despre soarta sau locul unde se află, ceea ce ridică îngrijorări cu privire la posibile dispariţii forţate ale acestora”, subliniază experţii.

Ei precizează că s-au aflat în contact cu Guvernul belarus în acest subiect.

Belarusul a fost teatrul unei reprimări violente care a vizat, în 2020, o contestare fără precedent a realegerii lui Aleksandr Lukaşenko, aflat neîntrerupt la putere din 1994 în această fostă republică sovietică.

Șoigu: Trimiterea unor forțe occidentale de menținere a păcii în Ucraina ar putea duce la o confruntare NATO-Rusia

Trimiterea unor „forţe de menţinere a păcii” occidentale în „teritorii istorice ruseşti” ar putea duce la o confruntare directă între NATO și Rusia, cu riscul unui război mondial, a declarat secretarul Consiliului de Securitate rus, Serghei Şoigu.

Într-un interviu acordat agenției de presă ruse Tass, Şoigu a subliniat că acest scenariu ar putea avea implicații de durată, transformându-se într-un conflict global pe termen lung. El a avertizat că o astfel de situație ar agrava tensiunile internaționale și ar pune în pericol stabilitatea regiunii, transmite stirileprotv.ro.

Emmanuel Macron discută despre „forţele de reasigurare” în Ucraina

Preşedintele francez Emmanuel Macron a evocat la sfârşitul lunii martie, într-o conferinţă de presă la Paris, ipoteza unor „forţe de reasigurare” care ar putea fi „desfăşurate în Ucraina”, susţinute de Regatul Unit. Aceste forţe, a precizat Macron, nu ar avea rolul de a fi forţe de menţinerea păcii, nici forţe prezente pe linia de contact sau care să se substituie armatei ucrainene.

Potrivit preşedintelui francez, forţele respective vor fi prezente în locaţii strategice identificate împreună cu ucrainenii şi vor avea un caracter de disuasiune, menit să împiedice o potenţială agresiune rusă. În schimb, Serghei Şoigu, secretarul Consiliului rus de Securitate, a calificat aceste forţe drept invadatoare şi ocupante, considerând că scopul real este controlul Ucrainei şi resurselor sale minerale.

Rusia îşi rezervă dreptul de a folosi armament nuclear

Serghei Şoigu, fostul ministru al Apărării al lui Vladimir Putin, a reiterat într-un interviu că Rusia îşi rezervă dreptul de a utiliza armament nuclear în cazul unei agresiuni asupra sa sau a Belarusului. El a subliniat că Rusia monitorizează îndeaproape pregătirile militare ale ţărilor europene şi se consideră legitimă în a lua măsuri simetrice şi asimetrice pentru a preveni ameninţările la adresa suveranităţii sale.

Şoigu a adăugat că disuasiunea nucleară este direcţionată împotriva Statelor Unite şi coaliţiilor militare care consideră Rusia un potenţial inamic şi care deţin armament de distrugere în masă. De asemenea, Rusia va aplica măsuri similare şi statelor care îşi furnizează teritoriile pentru pregătirea unor acţiuni agresive împotriva Federaţiei Ruse, conform declaraţiilor făcute de oficialul rus.

Kremlinul răspunde presiunilor lui Trump pentru progrese către pace în Ucraina: „Este imposibil să ne aşteptăm la rezultate imediate”
Articolul anterior
Ucraina: Bilanțul atacului aerian rus asupra orașului Sumî a urcat la 31 de morți și 84 de răniți. „Doar ticăloșii pot face așa ceva”
Articolul următor
Close menu