Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de modă din lume a fost amendat cu un milion de euro pentru o reclamă la un cozonac de Crăciun.
Sursa foto: GettyImages
Sancţiunile provin dintr-o anchetă în care autoritatea de reglementare italiană a observat practici comerciale neloiale legate de vânzarea unui cozonac italian de Crăciun.
Mai exact, este vorba de pandoro Balocco produs de Ferragni, o alternativă de Crăciun la panettone, care a fost vândut în Italia la sfârşitul anului trecut, la un preţ de peste 9 euro bucata, în comparaţie cu mai puţin de 4 euro pentru un pandoro Balocco obişnuit.
În acest context, Chiara Ferragni, în vârstă de 36 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuţi influenceri de modă din lume, precum şi companiile controlate de ea au fost amendate cu un milion de euro de autoritatea de reglementare AGCM.
AGCM a declarat că publicitatea și prețurile mai mari i-au indus în eroare pe consumatori, făcându-i să creadă că, prin cumpărarea prăjiturii, aceștia contribuie direct la o organizație caritabilă pentru cercetarea cancerului osos la un spital din Torino și, de asemenea, că Ferragni însăși făcea donații.
Aceasta a adăugat că societățile legate de Ferragni pe care le-a sancționat nu au dat niciun ban spitalului din Torino, deși au primit peste 1 milion de euro pentru inițiativa de branding și pentru activitățile promoționale aferente.
AGCM a amendat, de asemenea, producătorul italian de prăjituri Balocco cu 420 de milioane de euro, informează Reuters.
Într-un mesaj pe rețelele de socializare, influencerul Chiara Ferragni a spus că parteneriatul cu Balocco a fost „o afacere comercială” încheiată cu deplină bună-credință și în care donația spitalului făcută de producătorul de prăjituri a fost un punct cheie al acordului. În acest context, ea a decis să nu fie de acord cu amenda pe care a catalogat-o ca fiind „nedreaptă”.
De asemenea, compania Balocco, într-o declarație transmisă presei italiene, a declarat că nu este de acord cu amenda și își rezervă dreptul de a lua măsuri pentru a se apăra.
Comisia europeană, noi reglementări pentru influenceri
Comisia Europeană a anunțat la mijlocul lunii octombrie că va intensifica monitorizarea practicilor comerciale ale influencerilor din mediul online, pe o piață estimată la aproximativ 20 de miliarde de euro (21,16 miliarde de dolari), în scopul protejării consumatorilor.
Instituția va colabora în curând cu autoritățile naționale pentru a verifica postările online și a identifica recomandări și promovări de produse care înșală consumatorii, se arată într-un comunicat al Comisiei.