Cea mai tristă lune din an! Ce este Blue Monday? Este astăzi, 16 ianuarie

Cea de-a treia zi de luni din ianuarie, „Blue Monday”, este considerată a fi cea mai deprimantă zi a anului. „Lunea Tristă” are origini controversate și misterioase. În 2023, ziua aceasta pică pe 16 ianuarie, scrie adevarul.ro.

Pentru prima dată, conceptul de Blue Monday a apărut în anul 2005, într-un comunicat de presă al companiei Sky Travel, care a publicat un calcul inedit.

„Calculul a ţinut cont de o serie de factori, cum ar fi vremea, datoriile acumulate de sărbători, timpul scurs de la Crăciun, salariul lunar, perioada ce a trecut de la eșecul rezoluțiilor de Anul Nou și nivelul scăzut de motivație atins în urma suprapunerii tuturor acestor evenimente dar şi întoarcerea la muncă după sărbătorile de iarnă, o situație financiară mai precară decât în luna anterioară și, per total, o stare generală deprimantă”.

Prima Blue Monday din istorie a fost pe 24 ianuarie 2005. Experții au considerat însă că formula este lipsită de sens, motivând că în calcul nu erau definite unități, și au arătat că nici măcar din punct de vedere matematic formula nu are sens

„Mai mult, Cliff Arnell, fost tutore la Universitatea Cardiff, căruia îi este atribuit comunicatul de presă original, militează în mod deschis împotriva unei Blue Monday cu conotaţii negative, declarând că ea a fost menită să inspire oamenii să își îmbunătățească viața, nu să incite la teamă.Este important de spus că cea mai deprimantă zi din an depinde de circumstanțele fiecărei persoane, nu este o zi anume din calendar”,mai arată siursa citată. 

Chiar dacă Blue Monday nu este demonstrată științific, pentru că vorbim de o zi a perioadei care vine după sărbătorile de iarnă, când, de obicei, apar sentimente de tristețe, pot exista variații sezoniere în ceea ce privește sănătatea mintală.

Unii oameni s-ar putea confrunta cu tulburarea afectivă sezonieră, cu simptome de depresie episodică (care apar și dispar după un anume tipar și sunt, de obicei, mai intense în lunile cu lumină naturală mai scăzută). Luminoterapia a arătat unele rezultate încurajatoare pentru astfel de afectări sezoniere, iar o dietă variată, împreună cu suplimentarea vitaminei D de sinteză, poate fi una din strategiile de combatere a depresiei episodice”, mai arată MedLife.  

Depresie sau tristețe 

Revenirea la rutina zilnică, după euforia Sărbătorilor, nu e uşoară. Sunt persoane care se confruntă în această perioadă cu tristețea de la început de an, ale cărei cauze țin, cel mai adesea, de temerile și îngrijorările cu privire la propria persoană.

„Dacă această tristețe implică oboseală, sentimente de inutilitate, cu modificări ale greutății corporale sau  atacuri de panică și anxietate este posibil să fie vorba de o depresie. Frecvent, aceasta poate fi însoțită de o stimă de sine scăzută, energie redusă, pierderea interesului pentru activitați care erau placute anterior, iritabilitate, plâns frecvent, senzație de neajutorare și vinovăție care pot

conduce la gânduri suicidale și de vătămare fizică (…)i Persoanele cu depresie nu pot pur și simplu <<să-și revină>> și <<să se facă bine>>” mai aartaă sursa citată.

Recomandări pentru a combate stările neplăcute

Blue Monday este o stare pasageră de tristețe care trebuie combătută, în primul rând, prin mijloacele pe care le avem la îndemână, după cum recomană specialiștii clinicii, care indică și câteva modalitățile simple, demonstrate clinic, care pot fi de ajutor:

  • Exerciții fizice regulate (chiar și 30 de minute de mers pe jos în fiecare zi);
  • O dietă echilibrată și o hidratare corespunzătoare;
  • Somn odihnitor (de evitat lumina albastră de la dispozitive și ecrane înainte de culcare);
  • Activități relaxante, cum ar fi programele sau aplicațiile de relaxare sau de wellness, care pot încorpora meditație, relaxare musculară sau exerciții de respirație;
  • Stabilirea unor obiective și priorități (de exemplu, o persoană ar trebui să fie conștientă de ceea ce a realizat la sfârșitul zilei, nu să se concentreze pe ce nu a reușit să facă);
  • Practicarea recunoștinței (este recomandat să se noteze zilnic, într-un jurnal, un lucru pentru care persoana este recunoscătoare la final de zi);
  • Discuții sincere cu prietenii sau membrii familiei care pot oferi sprijin emoțional și ajutor practic;
  • Stabilirea unui buget pentru a gestiona cheltuielile;
  • Respectarea unui program zilnic bine pus la punct – studiile au demostrat că persoanele care respectă un anumit program și au o viață ordonată sunt persoane mult mai fericite, deoarece au mai mult timp pentru ei și pentru cei dragi.

În cazul în care simptomele nu se ameliorează, ar putea fi vorba de depresie și/sau alte probleme de sănătate mintală, de aceea este recomandată o programare cât mai grabnică la medicul de familie sau la un specialist în sănătate mintală.

Calculul Blue Monday poate fi anulat ușor în unele zone

Calculul Blue Monday perpetează ideea de perioadă tristă – legată  mai ales de vreme și bani – care însă nu e valabilă oriunde.

„Probabil la Dubai acest calcul este chiar eronat dat fiind resursele nelimitate de cadouri și vremea însorită. O lună ianuarie mohorâtă și tristă se simte cel mai bine în țările în curs de dezvoltare și în cele cu climă rece”, scrie Ziarul de Iași.

Maia Sandu cere retragerea trupelor ruse din Moldova și înlocuirea acestora cu o misiune civilă de pace a ONU sau UE

Maia Sandu a declarat că regiunea Transnistriei va fi ajutată financiar substanțial de Chișinău doar dacă trupele ruse se retrag de aici și vor fi înlocuite cu o misiune civilă de pace a ONU sau UE, scrie stirileprotv.ro.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a reiterat disponibilitatea țării de a sprijini regiunea transnistreană separatistă, în special în abordarea crizei energetice în curs de desfășurare, scrie Novinite.

Vorbind într-un interviu recent cu Newsmaker, Sandu a subliniat că Moldova este pregătită să ofere sprijin imediat, inclusiv furnizarea de generatoare, asistență medicală și provizii necesare regiunii. Totuși, ea a precizat că o asistență financiară substanțială va fi luată în considerare numai după retragerea trupelor ruse din Transnistria și înlocuirea actualei misiuni de menținere a păcii cu o misiune civilă, sub supravegherea fie a Națiunilor Unite, fie a Uniunii Europene.

Maia Sandu a subliniat că Moldova se află în continuare într-o situație financiară dificilă, care ar necesita asistență internațională pentru a-și îndeplini orice obligații viitoare față de Transnistria.

Nu vor mai fi întârzieri sau redirecționări din cauza ceții la Aeroportul Chișinău

Fără întârzieri sau redirecționări cauzate de ceață pe Aeroportul Internațional Chișinău. Din 23 ianuarie, instituția va fi integrată în sistemul care va permite operarea zborurilor în condiții de vizibilitate extrem de redusă, eliminând restricțiile anterioare și contribuind semnificativ la reducerea întârzierilor și anulărilor de zboruri. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Mircea Păscăluță, într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare, scrie radiomoldova.md.

Acest proiect complex demonstrează angajamentul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de a transforma Aeroportul Chișinău într-un hab aviatic din regiune. Prin aceste modernizări aducem siguranța maximă pasagerilor, dar și condiții atractive operatorilor aerieni”, a declarat Mircea Păscăluță.

Sistemul furnizează piloților informații precise despre direcție și altitudine în timpul aterizării, chiar și atunci când vizibilitatea este aproape zero, susține șeful direcției Managementul Traficului Aerian, de la „MOLDATSA”, Sergiu Gheorghița.

Vom permite operatorilor aerieni să își planifice și să-și execute zborurile în condiții meteorologice nefavorabile. Pasagerii, cetățenii și oaspeții vor putea ajunge cu siguranță și să își planifice la timp decolarea din Aeroportul Internațional Chișinău, a menționat Sergiu Gheorghița.

Precizăm că obținerea acestei certificări permite aterizări în condiții cu vizibilitate verticală sub 30 de metri până la 0 metri și vizibilitate orizontală sub 300 de metri până la minim 75 de metri. Utilizarea acestei tehnologii depinde, de asemenea, de nivelul de pregătire al echipajelor și a companiilor aeriene.

Certificarea aceasta aduce beneficii majore pentru călători, reducând la minim devierile aeronavelor de la orarul stabilit precum și aterizările la aeroporturile de rezervă, situație frecvent întâlnită anterior în condiții meteo nefavorabile.

Proiectul a fost implementat de Aeroportul Internațional Chișinău și MOLDATSA, acțiunile fiind coordonate de Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova.

O femeie, găsită fără suflare într-un apartament din Bălți

Cadavrul unei femei a fost zăcând într-un apartament, după ce pompierii au deblocat ușa. Descoperirea macabră a avut loc ieri-seara, în jurul orei 18:52, pe strada Alexandru cel Bun din municipiul Bălți, susțin scrie pulsmedia.md.

Victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 62 de ani. Rudele sale au alertat autoritățile, după ce aceasta nu răspundea la apelurile telefonice de ceva timp.

La fața locului au intervenit salvatorii care au deblocat ușa  de la intrarea în locuință, unde au găsit femeia zăcând fără suflare.

Medicul-legist preliminar nu a depistat semne de moarte violentă pe suprafața cadavrului, iar trupul victimei a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.

Incendiul din Portul Giurgiulești. Reacția Ministerului Mediului
Articolul anterior
Tată condamnat la 12 ani după ce și-a violat fiica vitregă
Articolul următor