Cea mai urâtă mașină făcută vreodată! Rusia lansează primul vehicul electric

Rusia a anunțat că va produce pentru început 50.000 de unități anual la uzinele companiei Avtotor. Bugetul alocat pentru dezvoltarea designului autoturismului electric compact a fost de 480  de milioane de ruble, echivalentul a 4,8 milioane de euro, scrie evz.ro.

Rusia își va lansa propriul model de mașina electrică. Intitulat Amber, noul prototip vrea să fie un competitor pentru modelul european MINI. Mașina ar urma să fie produsă la uzinele rusești Avtotor.

Rusia lansează primul autoturism electric

Rusia a anunțat că va produce pentru început 50.000 de unități anual la uzinele companiei Avtotor. Bugetul alocat pentru dezvoltarea designului autoturismului electric compact a fost de 480  de milioane de ruble, echivalentul a 4,8 milioane de euro. Alte 4,2 milioane de euro au fost investite în crearea laboratorului de testare a vehiculelor.

Acționarul principal al producătorului rus de autotursime Atotor, Vladimir Scherbakov a tranmis că proiectul include trei tipuri de vehicule compacte. Astfel, se vor produce trei versiuni destinate tinerilor, familiilor și una ehipată pentru persoanele cu dizabilități. Formatul mașinii ar urma să aibă un stil european similar cu cel al turismelor MINI.

Federația Rusă a investit 4,2 milioane de euro în laboratorul de cercetare

Absolut toate elementele principale ale vechicului electric, motor, invertor, baterii sau plăci de control au fost fabricate în Rusia. Inginerii de la Institutul Politehnic din Moscova au menționat că mașin electrică ar urma să fie „compactă și accesibilă”. În plus, bateria poate fi închiriară și nu cumpărată. Mai mult pentru fabricarea caroseriei rușii nu vor folosi o tehnologie costistitoare.

Anterior Operațiunii Speciale de Eliberare, uzina Avtotor din Kaliningrad asambla autoturisme BMW, KIA și Hyundai. Dar, fotografiile postate de producătorul rus de autoturisme a generat o adevărată isterie în mediul online. Amber nu este pe placul automobiliștilor din Rusia.

Amber, mașina electrică produsă de Rusia, ironizată pe internet

Internauții au ridiculizat prototipul electric produs de Avtotor  în cele mai amuzante moduri posibile.„Toți proiectanții adevărați au plecat din Rusia. Avtotor Amber va intra în istorie drept una dintre cele mai urâte mașini din toate timpurile”, a apreciat un utilizator al platformei „X”, fosta Twitter.

„Avtotor din Rusia și-a prezentat prima mașină electrică Amber. Este oficial cea mai urâtă mașină făcută vreodată… Fiat Multipla din 1998 se poate relaxa acum”, a scris o altă utilizatoare pe același canal de comunicare.

Ce cadou i-a dat Zelenski lui Trump înainte de conferința de la Casa Albă

Volodimir Zelenski a mers la întâlnirea cu Donald Trump cu o centură a lui Oleksandr Usyk, campionul la categoria grea din box, scrie sport.ua, citat de Digi24.

Președintele ucrainean și liderul de la Casa Albă nu au semnat un acord-cadru privind accesul la minereurile Ucrainei, în urma unui schimb de replici aprins în Biroul Oval.Zelenski nu i-a dat lui Donald Trump centura propriu-zisă a boxerului Oleksandr Usyk, ci una comemorativă, creată special pentru eveniment.

Pugilistul ucrainean în vârstă de 37 de ani a câștigat centura WBC după lupta cu britanicul Tyson Fury (36 de ani), pe care i-a oferit-o președintelui Ucrainei.

În urma acestui succes, campionul ucrainean și-a păstrat cele trei centuri cu diamante la categoria grea (WBA, WBO şi WBC).Volodimir Zelenski a primit de la Oleksandr Usyk centura WBC, cea pe care i-a luat-o lui Tyson Fury, după prima lor luptă, din luna mai a anului trecut.

Președintele Ucrainei a fost, vineri la Washington, în prima vizită oficială la Casa Albă de la preluarea mandatului de către Donald Trump. Discuțiile au fost marcate de tensiuni fără precedent, după ce Trump l-a acuzat pe liderul de la Kiev că nu este recunoscător și se joacă cu al treilea război mondial.

După discuțiile aprinse de la Casa Albă, Zelenski a scris pe rețeaua X că „Ucraina are nevoie de o pace justă și durabilă”.„Mulțumesc America, mulțumesc pentru sprijin, mulțumesc pentru această vizită. Mulțumesc președintelui SUA, Congresului și poporului american. Ucraina are nevoie de pace justă și durabilă și lucrăm exact pentru asta”, a scris președintele ucrainean pe X.

După întâlnire, Donald Trump a scris pe reţeaua sa de socializare Truth Social că Zelenski poate să revină la o întâlnire cu el când „va fi pregătit pentru pace”.

„Mi-am dat seama că preşedintele Zelenski nu este pregătit pentru Pace dacă America este implicată, pentru că el simte că implicarea noastră îi dă un mare avantaj la negocieri. Eu nu vreau avantaj, eu vreau pace. El a manifestat lipsă de respect faţă de SUA chiar în preţuitul Birou Oval. Poate să revină când va fi pregătit pentru pace”, a spus Trump în mesaj.

Irina Rîngaci a obținut „argintul” la Tirana

Luptătoarea Irina Rîngaci a cucerit medalia de argint la turneul din seria „Ranking” ce se desfășoară în capitala Albaniei, orașul Tirana. Moldoveanca a participat în concursul categoriei de greutate de până la 65 de kilograme și a avut șansa uriașă de a cucerit și „aurul”, dar a fost urmărită de ghinion.

Podium 65kg WW – Gold: Miwa Morikawa (JPN), Silver: Irina Ringaci (MDA), Bronze: Iryna Koliadenko (UKR)

În finala cu nipona Miwa Morikawa, Irina conducea cu scorul de 6-3, însă, accidentîndu-se, a fost nevoită să abandoneze lupta. Astfel, învingătoare a fost declarată sportiva japoneză.Irina Rîngaci a cucerit, în așa fel, medalia de argint, iar la ceremonia de premiere a urcat pe podium cu ochii în lacrimi.

Este a doua medalie cucerită de membrii lotului nostru național la turneul de la Tirana. O zi mai devreme, luptătorul de stil liber Vasile Diacon s-a ales cu „bronzul” în concursul categoriei de greutate de până la 70 de kilograme.

Turneul din seria Ranking de la Tirana se va încheia duminică.

Fragmentele de dronă găsite în Galați au fost confirmate ca fiind rusești

.

Echipa de specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne au transmis într-un comunicat de presă că fragmentele de dronă semnalate în judeţul Galaţi sunt de provenienţă rusească. Oficialii mai subliniază că drona avea încărcătură explozivă și că aceasta urmează să fie detonată controlat la fața locului.

Zona se află la aproximativ 500 de metri de frontiera cu Republica Moldova, într-un spațiu extravilan, nefiind afectate elemente de infrastructură.

Din expertizările efectuate de investigatori, a rezultat că fragmentele provin de la un aparat de zbor fără pilot de proveniență rusească.

„Pe baza procedurilor de expertiză și analiză efectuate, a fost identificată prezența la bordul aparatului de zbor a unei încărcături de luptă active, care urmează a fi detonată controlat la fața locului, pentru eliminarea oricărei stări de pericol la adresa populației locale, operația fiind în curs de desfășurare la ora transmiterii comunicatului.

Oamenii îmbătrânesc mai repede iarna. Care sunt motivele?
Articolul anterior
Chateau cu specific francez în stânga Nistrului! Două tinere surori au transformat pasiunea tatălui lor într-o afacere de familie
Articolul următor