Cea mai ușoară bicicletă de lemn din lume este vedetă, zilele acestea, la Salonul Mondial de Invenţii de la Geneva. Cântărește fix 2.924 g și, pe lângă greutatea aproape de recordul mondial, este și ecologică, spune Dan Sobol, inventatorul ei. La Geneva, județul Arad este reprezentat, anul acesta, de 5 inventatori.
Pentru a realiza cea mai ușoară bicicletă de lemn din lume, Dan Sobol a muncit aproximativ 6 luni, timp în care a făcut și lipit peste 1.500 de piese.
„Îmi place enorm de mult lemnul și să lucrez cu lemnul. În plus, am vrut și să demonstrez că materialele folosite până acum: oțel, aluminiu, compozite diverse, pot fi bătute cu un material organic”, declara, pentru Digi24 inventatorul în 2018.
La Salonul Mondial de Invenţii de la Geneva, ediția 2023, bicicleta lui face furori.
„Piesa de cea mai mare atractivitate a Aradului o reprezintă bicicleta realizată de Dan Sobol, cea mai ușoară lume, pe care foarte mulți vizitatori o ridică, o analizează, o admiră. Voi iniția un program de prezentare a acestei invenții în toate liceele din județ, unde îmi doresc să organizez, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar, laboratoare de prezentare a invențiilor și inovațiilor arădene, în vederea creșterii interesului tinerilor față de acest domeniu”, spune vicepreședintele CJ Arad, Ionel Bulbuc, într-o postare pe rețelele sociale.
Județul Arad este reprezentat la Salonul Mondial de Invenţii de la Geneva de 5 inventatori. Juriul internațional este format din peste 100 de experți, care analizează invențiile pe mai multe categorii. Echipele de specialiști vizitează și evaluează machetele expuse, verifică detaliile fiecărui brevet și solicită informații despre modul în care aceste invenții pot genera dezvoltare în domeniile de activitate pe care le vizează.