Ceban califică drept un show descinderile de ieri de la Spitalul „Sfânta Treime”

Primarul de Chișinău, Ion Ceban, a catalogat drept un ”show din partea guvernării” pretinsele percheziții de la Spitalul Municipal „Sfânta Treime”. Edilul susține că deși presa a fost anunțată despre acest lucru, la instituția medicală nu au avut loc descinderi, scrie mesaj.md.

Ceban spune că, de fapt, verificărilor a fost supus AMT Râșcani, dar în acest caz nu a fost efectuate rețineri și nu au fost prezentate probe.

 „Cei de la Guvernare au ieșit cu un nou show de zile mari. Au venit dis-de-dimineață cu informații false că se fac percheziții la spitalul Sf. Treime, într-un dosar cu certificate de vaccinare false, iar unii angajați sunt reținuți. După ce am cerut public dezmințire, deputații de rând cu miniștrii au ieșit să se justifice și să mușamalizeze greșeala grosolană. Mai că ei sunt anchetatori, judecători și procurori. La spital nu există niciun fel de percheziții și nici nu au fost. Toți vicedirectorii sunt la lucru, iar Spitalul Sfânta Treime nu are competență să facă acele lucruri care s-au tirajat larg în presă. Spitalul activează în regim normal. Aceeași situație este și la Centrul municipal de vaccinare, unde ziua de muncă se desfășoară în liniște”,  a declarat Ceban.

Potrivit autorităților, pe parcursul anului trecut IMSP a MT Râșcani Chișinău ar fi eliberat ilegal peste 100 de certificate de vaccinare anti-Covid, iar venitul obținut a constituit peste 600.000 de lei.

În acest context amintim că reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au remis date confuze referitor la instituția supusă percheziției.

În 2025, Paștele catolic și cel ortodox va fi sărbătorit în aceeași zi

Paștele este o sărbătoare a cărei dată variază de la an la an. Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea în 325 e.n., Paștele ortodox fiind sărbătorit în fiecare an în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocțiul de primăvară.

În 2025, atât Paștele catolic, cât și cel ortodox vor fi sărbătorite pe data de 20 aprilie, scrie diez.md.

În următorii ani:— Paștele ortodox:
2026 – 12 aprilie;
2027 – 2 mai;
2028 – 16 aprilie;
2029 – 8 aprilie;
2030 – 28 aprilie;
2031 – 13 aprilie;
2032 – 2 mai.

— Paștele catolic:
2026 – 5 aprilie;
2027 – 28 martie;
2028 – 16 aprilie;
2029 – 1 aprilie;
2030 – 21 aprilie;
2031 – 13 aprilie;
2032 – 28 martie.

Casa unui preot a fost jefuită chiar în noaptea de Paște

Casa preotului din localitatea Pelinia, raionul Drochia, a fost jefuită în noaptea de Paști. Persoane necunoscute au pătruns în locuință și au furat bani.

Despre acest caz anunță primăria localității.

„Stimați locuitori, vă aduc la cunoștință că, în Noaptea Învierii Domnului, în locuința preotului Bisericii din satul Pelinia, persoane necunoscute au pătruns în locuință, de unde au sustras mijloace bănești. Cei care posedă informații sau au observat persoane suspecte, rog să mă anunțați. Confidențialitatea o garantez”, se arată în mesajul Primăriei, potrivit www.stiri.md.

În timp ce armata lui bombarda Ucraina, Putin era la slujba de Înviere

În timp ce armata rusă bombarda Ucraina, Vladimir Putin era la slujba de Înviere în Catedrala Hristos Mântuitorul, distrusă pe vremea lui Stalin, dar reconstruită după căderea comunismului.

În timp ce armata lui bombarda Ucraina, Putin era la slujba de Înviere

Slujba a fost oficiată de Patriarhul Kirill, unul dintre cei mai mari susținători ai președintelui și un promotor al războiului din Ucraina. Vladimir Putin vine să celebreze Învierea Domnului aici an de an, transmite Digi24.ro.

În apropierea lui se află adesea lideri importanți ai regimului. Cine stă lângă Putin de Înviere arată că este, pentru moment, în grațiile președintelui rus. Anul acesta a fost primarul Moscovei, Serghei Sobianin.

Percheziţii matinale la punctul de trecere a frontierei Leuşeni
Articolul anterior
Miracol! Un motociclist rămas paralizat a devenit prima persoană care poate să meargă din nou după ce i s-a implantat un cip în coloană
Articolul următor