CEC cere sancționarea agitației electorale mascate drept întâlniri cu cetățenii

Pe parcursul perioadei electorale, diverși actori politici, neînregistrați în calitate de candidați la prezidențiale sau în calitate de participanți la referendum, au organizat întâlniri cu alegătorii, la care au făcut agitație electorală. Evenimentele erau camuflate ca  întâlniri cu cetățenii. Sunt câteva dintre constatările Comisiei Electorale Centrale, care precizează că legislația cu privire la întruniri trebuie amendată, iar astfel de încălcări să fie sancționate, transmite IPN.

foto simbol

Președinta CEC, Angelica Caraman, a declarat că au fost fixate manifestări de corupere a alegătorilor, de dezinformare, atât în spațiul online, cât și prin pliante și afișe. S-a constatat finanțare ilegală, neconformă.

„Am fost sesizați, atât în perioada electorală, cât și în ziua alegerilor de către MAI, prin intermediul inspectoratelor de poliție, care au constatat mai multe nereguli și abateri de la legislația electorală. Au fost constatate nenumărate acțiuni desfășurate de către auto-declaratul bloc politic „Victorie”, inclusiv prin organizarea de întâlniri cu alegătorii, prin distribuirea materialelor de agitație referitoare la referendum, de către acest subiect care nu a fost înregistrat, dar care a continuat nestingherit să facă agitație electorală în teritoriu, inclusiv împărțind bunuri și din cele care sunt interzise sau sunt pasibile de pedeapsă penală”, a spus președinta CEC.

„Prin prisma acestor acțiuni ale subiecților politici, este necesar să venim cu propuneri, inclusiv referitor la amendarea legislației – Legea cu privire la întruniri. Este necesară sancționarea desfășurării campaniei neautorizate nu doar în ziua alegerilor, așa cum prevede acum Codul Contravențional, dar și până la aceasta, chiar din momentul începerii perioadei electorale”, consideră Angelica Caraman.

Președinta CEC a mai spus că alegerile din acest an au fost marcate, ca niciodată, de colectarea ilegală a datelor cu caracter personal de către persoane neautorizate. Totodată, au existat sesizări în ceea ce privește influențarea opțiunii de vot. „Avem înregistrate materiale video cu semne vădite de încălcare a principiului secretului votului și, mai grav, chiar influența opțiunii de vot. Și mai trist este că asemenea acțiuni au avut loc în instituții medicale, în azilurile de bătrâni. Cred că va trebui să revenim și cu anumite concluzii să examinăm mai detaliat aceste acțiuni, inclusiv din partea funcționarilor electorali”, a mai spus Angelica Caraman.

Mai mulți deținuți grav bolnavi vor avea șansa să iasă din penitenciare

Deținuții diagnosticați cu boli grave vor putea fi eliberați din detenție dacă această stare este confirmată de către consiliul medical din cadrul spitalului penitenciar. Conform unui proiect legislativ aflat în consultare publică, procedura de constatare a bolilor grave va fi simplificată și urgentată prin reducerea numărului comisiilor de evaluare de la trei la una singură, transmite IPN.

În prezent, procedura implică trei comisii de evaluare: Consiliul Medical Consultativ, Comisia Medicală Psihiatrică și Comisia Medicală Specială. Întregul proces de examinare durează aproximativ 6 luni. După promovarea modificărilor propuse, va rămâne o singură instanță de evaluare: Consiliul Medical Consultativ. Concluziile acestuia vor fi suficiente pentru a solicita instanței de judecată eliberarea deținutului.

Prin același proiect este actualizată Lista bolilor grave care împiedică aflarea persoanelor în detenție, în conformitate cu Clasificatorul Internațional al Maladiilor (CIM), ediția aplicată în Republica Moldova. Astfel, va crește numărul deținuților care vor avea posibilitatea de a urma un tratament complex acasă sau într-o instituție medicală din afara sistemului penitenciar, când starea de sănătate le împiedică executarea pedepsei.

Potrivit Ministerului Justiției, în perioada 2017-2021, Comisia Medicală Specială instituită la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor a examinat 50 de persoane grav bolnave, dintre care 26 au decedat în detenție, iar 24 au fost eliberate. În următorii ani, deținuți grav bolnavi au continuat să moară în penitenciare până la finalizarea procedurii de examinare medicală.

Poliția continuă să întreprindă acțiuni pentru documentarea persoanelor care au acceptat bani în schimbul voturilor și vine cu noi detalii

Inspectoratul General al Poliției  informează că, ieri, 25 octombrie, Poliția a înregistrat 489 de informații, fiind întocmite 341 de procese- verbale de constatare a contravenției prevăzute de art. 47 prim din Codul Contravențional al Republicii Moldova– coruperea electorală pasivă, 262 de procese verbale fiind transmise deja, după competență, Centrului Național Anticorupție, pentru examinare și adoptarea deciziilor legale, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Persoanele care cooperează cu ancheta și oferă informații vor fi scutite de plata amenzilor, conform legii.

În continuare poliția întreprinde acțiuni pentru documentarea persoanelor care au acceptat bani în schimbul voturilor, dar și celor care au influențat procesele de a corupe alegătorii. Încurajăm cetățenii să fie vigilenți și să raporteze orice tentativă de corupție electorală. Doar prin implicarea activă a tuturor putem asigura un scrutin electoral corect și transparent, fără influențe ilegale.

Organizația criminală ȘOR a pus la bătaie în numai douǎ luni peste 39 de milioane de dolari pentru coruperea alegătorilor

Poliția Națională publică un material video informativ în care este prezentată implicarea organizației criminale Șor în încercarea de deturnare a alegerilor din Republica Moldova, informează unica.md.

Pentru a schimba cursul european al Republicii Moldova, organizația criminală a pus la bătaie în numai douǎ luni peste 39 de milioane de dolari. Aceștia sunt doar banii identificați de anchetatori pentru septembrie și octombrie, livrați prin rețeaua de transferuri bancare a PSB Bank, o bancă rusească supusă sancțiunilor internaționale.

Schema infracțională dovedită până în prezent de autoritățile de aplicarea legii este formată din:
130 de lideri teritoriali răspândiți în toată țara;
1927 de persoane care răspund de secțiile de votare din Moldova;
Peste 50 de mii de activiști de racolare;
Peste 80 de mii de oameni simpli păcăliți să primească între 800 și 1500 lei și să facă ce li se ordonă în procesul electoral.

Mai mulți deținuți grav bolnavi vor avea șansa să iasă din penitenciare
Articolul anterior