Până în prezent, CEDO a primit din partea Kievului doar cereri pentru „măsuri provizorii”, rezervate situaţiilor de urgenţă. Astfel, Curtea a solicitat Moscovei în repetate rânduri să pună capăt acţiunilor sale în Ucraina, cereri rămase fără rezultat, scrie politics.md.
„Curtea a primit acum o solicitare completă din partea guvernului ucrainean, în care acesta afirmă că Federaţia Rusă a invadat ilegal Ucraina şi că invazia şi ocuparea anumitor părţi ale Ucrainei continuă”, potrivit CEDO. „Conform guvernului ucrainean, Federaţia Rusă a desfăşurat atacuri ţintite, nediscriminatorii şi disproporţionate împotriva civililor şi a bunurilor acestora pe teritoriul Ucrainei, încălcând toate normele dreptului internaţional aplicabile”.
În mod normal, Moscova continuă să fie legată de deciziile CEDO pentru toate acţiunile comise până la jumătatea lunii septembrie, chiar dacă Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei la jumătatea lunii martie. Dar această procedură iniţiată de Kiev ar putea avea un efect redus deoarece Moscova a decis la începutul lunii iunie să nu mai aplice deciziile CEDO.
Petiţiile interstatale, proceduri prin care un stat dă în judecată un al stat, sunt rare. Din 1953 au fost doar circa 20 de astfel de cazuri.
Luând în considerare această cerere, în prezent sunt în curs cinci petiţii interstatale depuse de Ucraina împotriva Rusiei în ultimii ani.
De asemenea, CEDO a primit 8.500 de cereri individuale referitoare la evenimentele din Crimeea, estul Ucrainei sau Marea Azov.
Statul condamnat ar putea fi nevoit să plătească zeci de milioane de euro statului vătămat.