CEDO i-a dat câştig de cauză lui Anatol Mătăsaru, activistul torturat în urma protestelor din aprilie 2009

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Guvernul Republicii Moldova pentru aplicarea torturii în privinţa activistului Anatol Mătăsaru în urma protestelor din aprilie 2009.

Dosare 7 aprilie 2009: CEDO i-a dat câştig de cauză lui Anatol MătăsaruFoto: anticoruptie.md

Statul a fost obligat să-i achite lui Mătăsaru 15 mii de euro, prejudiciu moral, şi 1.500 de euro, cheltuieli de judecată, transmite anticoruptie.md.

CEDO a constatat încălcarea articolului 3 din Convenţie, care interzice aplicarea torturii şi a tratamentelor inumane şi degradante, precum şi a articolului 5, care asigură dreptul la libertate şi siguranţă.

Anatol Mătăsaru a fost reținut în dimineața de 8 aprilie 2009 și dus în Comisariatul General de Poliție al municipiului Chișinău, unde a fost torturat.

Procurorii au mai intentat un dosar penal pentru tortură și tratamente inumane și degradante, fiind învinuiți polițiștii Igor Pîntea și Octavian Sîrbu.

Dosarul se mai află pe rol în instanța de fond. Unul dintre învinuiți, Igor Pîntea, a deținut în perioada guvernării lui Plahotniuc funcția de șef al Penitenciarului nr. 13 din Chișinău.Publicitate

Pîntea și-a dat demisia după plecarea Partidului Democrat de la guvernare și a părăsit țara.

Anterior, statul l-a despăgubit pe Anatol Mătăsaru cu 30 de mii de lei pentru reţinerea abuzivă în dimineaţa de 8 aprilie 2009, iar trei poliţişti au fost condamnaţi la diferite termene, cu suspendarea executării.

Anatol Mătăsaru a declarat că este mulţumit de decizia CEDO, dar este indignat de atitudinea autorităţilor de la Chişinău şi a justiţiei moldoveneşti.

„Au trecut aproape 12 ani, iar dosarul bate pasul pe loc în prima instanţă, la etapa audierii martorilor. Unii dintre aceştia au plecat demult din ţară, printre ei sunt şi decedaţi. Mai mult, procurorii i-au inculpat doar pe doi dintre cei care m-au torturat, dintre care unuia i-a fost oferită posibilitatea să plece din ţară.

Oricât nu m-am opus, procurorii i-au scos basma curată pe poliţiştii Ruslan Saachian şi Sergiu Cociorvă, care m-au torturat ca să fac declaraţii împotriva liderilor din opoziţia de atunci şi a jurnaliştilor.

Pentru mine a fost o sfidare ca cei care m-au torturat să fie avansaţi în grad şi în posturi de conducere. Acum statul îmi va achita prejudicii de la buget.

Dar cum rămâne cu poliţiştii torţionari, cu procurorul Igor Popa, care a condus ancheta în dosarele 7 aprilie, cu judecătorul Anatol Galben care a dispus în Comisariat arestarea mea, eu fiind acoperit de vânătăi? Atâta timp cât călăii nu vor fi pedepsiţi, nu consider că mi s-a făcut dreptate”, ne-a declarat activistul.

Anatol Mătăsaru a fost reprezentat în instanţa europeană de către avocatul Victor Panţîru.

Primarul de Șoldănești și alți angajați ai administrației publice locale, cercetați de CNA într-un caz de corupție

Ofițerii CNA și procurorii Procuraturii mun. Bălți anunță despre cercetarea primarului or. Șoldănești în cadrul unui dosar pornit pe fapte de corupere pasivă. Bănuitul, în comun cu alți angajați ai Primăriei, ar fi perceput sistematic remunerații ilicite de la reprezentanții unor agenți economici în scopul favorizării acestora în procesele de achiziții publice organizate de primărie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, primarul orașului Șoldănești, contabila-economist și alți membri ai Comisiei de achiziții au fost documentați de CNA în mai multe episoade în care au primit mijloace financiare de la unii beneficiari ai contractelor de achiziții publice, încheiate în cadrul unor proiecte de dezvoltare a localității. În procesul investigațiilor s-a constatat că bănuiții ar fi încasat de la părțile beneficiare câte 10 la sută din valoarea contractelor.

În aceste zile, au avut loc acțiuni de urmărire penală, autorizate de judecătorul de instrucție, la biroul, domiciliul și automobilul primarului or. Șoldănești, dar și la alte persoane vizate în cauza penală. La această etapă, toate persoane sunt cercetate în stare de libertate.

În prezent, cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Gazul s-ar putea scumpi: Anunțul ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că S.A. „Moldovagaz” a depus cererea de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public. Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională, transmite știri.md.

În prezent, specialiștii din cadrul Agenției examinează cererea depusă și verifică corectitudinea calculelor prezentate pentru a elabora și înainta Consiliului de Administrație al ANRE proiectul de hotărâri.

„În acest context, anunțăm că membrii Consiliului de Administrare al ANRE se vor întruni miercuri, 27 noiembrie 2024, la ora 10:00, pentru examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru gazele naturale”, au precizat reprezentanții ANRE.

Potrivit solicitării S.A. „Moldovagaz”, tariful la gaz ar putea crește cu circa patru lei sau cu aproape 40 la sută. Așadar, acesta ar urma să fie 16,36 lei/m3 (fără TVA).

De menționat că, în prezent, tariful la gaz este de 12,15 lei/m3.

Tragedie pe o autostradă din Franța: Un moldovean, găsit mort lângă un camion, fără pantaloni pe el

Un șofer moldovean de TIR a fost găsit mort lângă un camion. Tragedia s-a produs duminică, 24 noiembrie, pe o autostradă din Franța, scrie realitatea.md.

Potrivit presei franceze, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de un alt șofer de camion. Victima de 40 de ani nu avea pantofi în picioare, iar lângă el au fost găsite mai multe sticle goale de whisky.

Sursa citată precizează că Parchetul Montbéliard a deschis pe acest caz o anchetă penală pentru omor din culpă pentru a „a avea toate mijloacele posibile de anchetă” și de a face lumină asupra împrejurărilor acestei morți suspecte.

Victima și-ar fi petrecut seara cu un alt șofer moldovean de 37 de ani, care la sosirea poliției se afla în camion. Presa franceză transmite că ambii munceau pentru aceeași companie de transport.

În cadrul audierilor, șoferul a declarat că nimic nu a auzit sau a observat ceva suspect. De asemenea, el a adăugat că nu are explicații ce i se putea întâmpla colegului său.

Autopsia a arătat că leziunile care erau pe corpul moldoveanului erau din cauza căderii și anume a cea din camion. Polițiștii francezi au stabilit că cei doi șoferi au cumpărat mai multe sticle cu băuturi alcoolice pentru a le bea împreună în cabina celui de-al doilea șofer. Ambele camioane au fost blocate pe o autostradă din Franța din cauza condițiilor meteo grele.

Maia Sandu propune un proiect de lege care ar permitea confiscarea averilor acumulate prin acte de corupție
Articolul anterior
Prim-ministrul Olandei și ministrul Afacerilor Externe vin la Chișinău
Articolul următor