Cei doi minori acuzați pentru incendiul devastator din Constanța au dat vina unul pe celălalt

Un adolescent de 15 ani a fost reținut pentru distrugere și vătămare corporală, acuzat că a incendiat subsolul unui bloc din Constanța. Atât el, cât și prietenul său de 13 ani, lăsat în libertate, au recunoscut la audieri că s-au jucat cu focul, scrie digi24.ro.

Imprudența lor a dus la distrugerea a zeci de mașini și apartamente și la evacuarea, în miez de noapte, a sute de oameni. 

Cei doi minori au recunoscut că erau acolo când a fost incendiată parcarea, dar au dat vina unul pe celălalt.

Cel de 13 ani a fost lăsat să plece acasă, în schimb cel de 15 ani a fost reținut pentru distrugere prin incendiere și vătămare corporală din culpă.

Vineri, el va fi prezentat unei comisii în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru stabilirea discernământului. Dacă se va ajunge la concluzia că a avut discernământ în momentul comiterii faptei, va răspunde penal.

În urma incendiului de la Constanța au ars 35 de apartamente și 37 de mașini.

Minorii au fost identificați și duși la audieri după ce polițiștii au analizat imagini de pe camere de supraveghere în care se vedea cum doi băieți fug din parcarea subterană a blocului, iar la scurt timp după aceea a avut loc o explozie. 

Între timp, au apărut și noi imagini de la incendiul care a izbucnit noaptea trecută într-un bloc din Constanţa. Disperați, locatarii au încercat să-și salveze mașinile din parcarea cuprinsă de flăcări. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum un bărbat scapă ca prin minune din calea flăcărilor. Apoi, cel mai probabil, a rămas fără oxigen și s-a prăbușit pe trotuar. Imaginile dovedesc totodată și violența exploziei, se vede cum bucăți desprinse din mașini sau chiar din tencuiala blocului sunt proiectate peste 10 metri pe partea cealaltă a străzii

Kremlinul a prezentat lista infrastructurilor incluse în armistițiul din domeniul energetic

Kremlinul a difuzat marți o listă a infrastructurilor energetice pe care pretinde că armata sa nu le va ataca într-un „moratoriu” de 30 de zile care ar fi început în data de 18 martie, relatează AFP, citat de libertatea.ro

Conform listei, Rusia nu va ataca rafinării de petrol, oleoducte, gazoducte, instalaţii de depozitare de petrol și gaze, inclusiv staţii de pompare, infrastructuri de producţie şi de transport de electricitate, inclusiv centrale electrice, substaţii, transformatoare şi distribuitoare, centrale nucleare şi baraje hidroelectrice.

Kremlinul sugerează că partea ucraineană și-a luat același angajament. „În cazul încălcării moratoriului de către una dintre părţi, cealaltă parte are dreptul să se consideră liberă de obligaţia de a se conforma”, se arată într-un comunicat.

Acest armistiţiu a fost anunţat săptămâna trecută în urma discuției telefonice dintre președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin, dar nu a fost pus în aplicare în mod real.

La câteva ore după anunțul cu privire la armistițiu, Rusia a lansat un atac masiv cu drone și rachete, lăsând în beznă orașul Slaviansk.

Pe de altă parte, Statele Unite au anunţat marți că Rusia şi Ucraina au acceptat să înceteze ostilităţile în Marea Neagră și să ia măsuri pentru respectarea armistițiului în infrastructura energetică.

Rusia, în pericol de colaps economic. Avertismentul fără precedent transmis Kremlinului de Banca Centrală

Banca Centrală a Rusiei a avertizat despre riscul prăbușirii prețurilor petrolului într-un raport confidențial, potrivit Reuters. Documentul conține un avertisment pentru politicienii de la Kremlin, SUA și OPEC, amintind motivul pentru care s-a prăbușit URSS, scrie libertatea.ro

Reuters relatează că raportul Băncii Rusiei menționează „prețul petrolului ca un risc semnificativ”, citând „o creștere semnificativă a producției în Statele Unite și în afara OPEC” printre riscuri.

Surse citate de agenție afirmă că astfel de rapoarte confidențiale sunt de obicei pregătite anual, prezentând riscurile economice cu care s-ar putea confrunta Rusia.

În rapoartele anterioare, Banca Rusiei a menționat prețurile scăzute ca unul dintre riscurile pentru economia țării, dar nu a indicat durata ciclului. În raportul actual, acest aspect este clar evidențiat.

Costuri crescute și o scădere a activității investitorilor Pe lângă prăbușirea prețurilor petrolului, problemele Rusiei ar putea fi create de datorii „rele”, costuri crescute și o scădere a activității investitorilor, conform unui raport separat al Ministerului Economiei din Rusia, menționează Reuters.

Agenția amintește că OPEC nu planifică modificări în politica sa de producție care ar putea duce la prăbușirea prețurilor „aurului negru”.

Cu toate acestea, sugerează că SUA ar putea crește producția de petrol cu asistența altor producători precum Guyana, Brazilia și Kazahstan.

În prezent, prețurile petrolului se situează în jurul valorii de 70 de dolari pe baril. Reuters notează că prețurile au scăzut și în timpul pandemiei de coronavirus, dar acest lucru „nu a devenit un test serios al stabilității Kremlinului”.

Ziarul Delovoy Peterburg observă că rubla și-a rupt recent complet dependența de petrol, care rămâne totuși unul dintre principalele produse de export.

Kremlinul acuză presa occidentală și spune că Rusia nu este în pericol.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu există libertate de exprimare în Occident, citând faptul că în ultimii ani, publicații respectate au publicat multe materiale comandate și știri false.

Raportul Băncii Centrale a Rusiei subliniază importanța monitorizării atente a piețelor energetice globale și a impactului potențial asupra economiei ruse. Avertismentul privind riscurile asociate cu prețurile petrolului evidențiază vulnerabilitățile persistente ale economiei Rusiei la fluctuațiile pieței energetice mondiale.

Indignare la Moscova, după ce Zelenski s-a pozat în fața unui tablou ce ilustrează Kremlinul în flăcări

O fotografie cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, pozând în fața unei picturi ce înfățișează Kremlinul în flăcări, a stârnit reacții dure din partea Kremlinului, transmite adevărul.ro.

Imaginea a fost publicată luni de revista Time. Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a criticat dur imaginea.

„Aceasta ilustrează probabil cel mai bine nivelul de dezvoltare intelectuală și starea interioară a celui care pozează pentru imagini ca aceasta”, a declarat el conform agenției DPA.

Pictura, intitulată „Vis”, a fost realizată în 2022 de artistul georgian Sandro Antadze și este considerată de Zelenski un simbol al victoriei pe care o dorește în războiul cu Rusia.

Potrivit revistei Time, lucrarea se află într-o încăpere situată în spatele biroului său și a fost vizibilă și în mesajul lui Zelenski de Anul Nou, transmis pe 31 decembrie 2023.

Atunci, liderul de la Kiev a declarat: „Cei care aduc infernul în Ucraina îl vor vedea într-o zi de la propriile ferestre”.

În același articol, Time mai menționează și alte picturi din apropierea președintelui ucrainean: una care înfățișează o navă militară rusească scufundată în Marea Neagră în 2022 și alta ce ilustrează soldați ucraineni luptând pe teritoriul Rusiei.

„Fiecare dintre ele este despre victorie (…) Eu acolo trăiesc”, a declarat Zelenski pentru Time.

Suplimente alimentare: De ce, când şi cum le luăm pentru beneficii maxime
Articolul anterior
Cleopatra Stratan și bunicul ei, în aceeași poză! Mesajul artistei
Articolul următor
Close menu