Cei mai buni educatori și profesori din țară au fost premiați

Cel mai bun educator al anului de studiu 2018-2019, în municipiul Chișinău, a devenit Diana Tomşa, de la grădinița numărul 210. Învățătorul anului a fost desemnată Viorica Stanciu, de la Liceul Teoretic „Ion Creangă”, iar pedagogul anului este Anton Dorofeev, profesor la Liceul Teoretic cu Profil Real „Mihai Marinciuc”, transmite IPN.

separator

Premiile au fost acordate, în cadrul unei gale organizate de către Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău.

Educatorul anului, Diana Tomşa, a spus că astăzi nu regretă nicio clipă meseria pe care a îmbrățișat-o, deși când a pornit pe această cale a avut puțină frică. Educatoarea a menționat că este mândră de faptul că educă de mici copiii, le este ca a doua mamă.

Învățătorul anului, Viorica Stanciu, a spus că se dedică copiilor în numele viitorului. În fiecare zi, fiind prima învățătoare, învață elevii să devină oameni mari și să fie mândri de ceea ce sunt. Învățătoarea menționează că prin muncă și răbdare a ajuns acolo unde este astăzi.

Pedagogul anului, Anton Dorofeev, a menționat că a devenit profesor în numele viitorului și tot în numele viitorului le dăruiește zilnic elevilor săi slava cărților. Un profesor veghează asupra viitorului, care fără profesori nu înseamnă nimic.

La concurs au participat 13 cadre didactice. Trei s-au ales cu diplome de laureat, iar ceilalți s-au poziționat pe locurile doi și trei ale celor trei categorii.

ATENȚIE! Un bărbat din Bălți, dispărut fără urmă în seara de sf. Vasile, este căutat de apropiați

Poliția din Bălți solicită suportul cetățenilor pentru stabilirea locului aflării unui bărbat de 51 de ani care, a dispărut la data de 13 ianuarie. Acesta a plecat de la domiciliu din mun. Bălți și până în prezent nu a revenit, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

️Semnalmentele: înălțimea: 1,70 m, corpolență medie, păr negru cu fire cărunte, frezat scurt, ochi cafenii.

La momentul dispariției bărbatul purta blugi albaștri, pulover albastru-închis, geacă albastră cu roșu, căciulă albastru-deschis și bocanci negri din piele.

Dacă aveți informații despre această persoană sau ați observat-o, vă rugăm să contactați imediat Poliția la numerele de telefon: 112, 068976000 sau 069018357.

Donald Trump amenință Europa cu taxe vamale

Donald Trump a avertizat că țările europene vor fi supuse unor taxelor vamale și spune că aceasta este „singura modalitate” ca Statele Unite „să fie tratate corect”. Produsele chinezești vor fi impozitate cu 10% începând cu 1 februarie a adăugat liderul de la Casa Albă, scrie digi24.ro.

„Ne tratează foarte rău. Ei nu ne cumpără mașinile sau produsele noastre agricole. De fapt, nu iau mare lucru”. Deci, sunt buni pentru taxe vamale”, a transmis președintele SUA Donald Trump, potrivit AFP preluată de News.ro.

El a mai spus că administrația sa discută despre „taxe vamale de 10% asupra produselor chinezești, deoarece trimit fentanil în Mexic și Canada”, care în final este consumat în Statele Unite. „Probabil este 1 februarie, asta e data la care ne uităm”, a mai subliniat Trump.

În timpul campaniei sale prezidențiale, Donald Trump a denunțat deja deficitul comercial al SUA față de UE, comparând blocul european cu o „mică China” care „profită” de pe urma primei puteri economice a lumii. Deficitul comercial al SUA în comerțul cu Uniunea Europeană a fost de 131 de miliarde de dolari în 2023, arată datele reprezentantului Casei Albe pentru Comerț (USTR) și este concentrat în principal pe patru țări, Germania, Franța, Irlanda și Italia.

Cauzele variază, însă: deficitul comercial cu Germania este în principal de natură industrială, în timp ce cu Irlanda este în mare măsură legat de instalarea sediilor europene ale unor mari grupuri americane pe insulă, care profită acolo de impozitarea sa foarte avantajoasă pentru a-și reduce impozitele, atât pentru restul Europei, cât pentru Statele Unite.

Înainte de a fi reales, Donald Trump amenințase deja UE cu impunerea de taxe vamale asupra produselor europene, cu excepția cazului în care blocul își majorează achizițiile de petrol și gaze americane.

Accident grav la Florești. Doi bărbați au ajuns la spital

Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier, produs în apropierea orașului Ghindești, Florești, scrie presa din nordul țării.

Un bărbat de 82 de ani nu a cedat trecerea și s-a ciocnit cu un automobil care se deplasa regulamentar, la volanul căruia se afla un bărbat de 25 ani.

Conducătorii auto fiind supuși testării alcoolscopice cu aparatul DRAGER, s-a stabilit că nu erau în stare de ebrietate.

În Moldova vine canicula!
Articolul anterior
Într-un supermarket din Chișinău dulciurile sunt șterse cu apă murdară!
Articolul următor