Cel mai mare centru de vaccinare din capitală a stat închis 3 zile, dar s-au făcut parade și aglomerări de oameni în cimitire

Campania de vaccinare în Republica Moldova se produce lent, deși există o disponibilitate înaltă de doze de vaccin. Anterior, o analiză internațională a arătat că Republica Moldova ar avea nevoie de 8 ani pentru a vaccina 70% din populație. Cel mai mare centru de vaccinare din Chișinău, din incinta ASEM, stă închis de trei zile. În schimb, s-au organizat parade și adunări în cimitire, acțiuni care în curând ar putea să ne coste mai multe vieți pierdute.

Spre exemplu, în țara vecină, România, se vaccinează intens inclusiv în zilele de odihnă.

Despre acest lucru a vorbit consiliera prezidențială în sănătate, medicul Ala Nemerenco, într-o postare pe pagina sa de facebook.

,,În Maratonul de Vaccinare realizat în București, care a început vineri, orele 16.00 la Biblioteca Națională și Sala Palatului și s-a încheiat azi dimineața, au fost vaccinați peste 20 mii persoane. Obiectivul a fost de 10 mii vaccinări, în realitate s-a reușit de 2 ori mai mult. Au fost organizate non-stop 50 fluxuri de vaccinare în care au fost implicați 1.500 de voluntari – 500 de studenți, 300 de asistenți medicali, iar restul medici specialiști, primari, rezidenți.

Au început maratonul cu 1.200 de voluntari, dar din cauza fluxului mare de oameni au mai fost chemați de pe listele de rezervă.Maratonul a demonstrat dorința oamenilor de a reveni la normalitate și înțelegerea lor că doar prin vaccinare aceasta se poate realiza. Ultimele 2 luni au demonstrat peste tot în lume corelarea directă a numarului de vaccinări cu numărul în scădere al îmbolnăvirilor. … La noi se pune lăcată pe unicul centru mai măricel de vaccinare pentru 3 zile din motiv neînțeles, se fac parade și se mănâncă cozonac”, și-a exprimat nedumerirea Ala Nemerenco.

Studiu: Un medicament pentru hepatita C suprimă puternic coronavirusul
Articolul anterior
Charlotte Elizabeth Diana este copia Reginei în copilărie. Pozele care fac furori
Articolul următor
Alte articole interesante