Diageo, cel mai mare producător de băuturi spirtoase din lume, se pregătește să își încheie operațiunile din Rusia.
Compania, care produce mărci precum Guinness și vodca Smirnoff, a declarat că operațiunile din Rusia vor fi oprite în următoarele șase luni, transmite G4media.ro
„Ne vom concentra în continuare pe sprijinirea angajaților noștri din regiune și pe oferirea unor condiții de concediere îmbunătățite, asigurându-ne în același timp că respectăm reglementările locale”, a declarat un purtător de cuvânt al Diageo, într-un comunicat.
Companiile străine care încearcă să iasă din Rusia din cauza războiului din Ucraina se confruntă cu perspectiva adoptării, în următoarele săptămâni, a unei legi care să permită Moscovei să confiște activele și să impună sancțiuni penale. Acest lucru a încurajat unele întreprinderi să își accelereze plecarea.
Nike și Cisco și-au anunțat planurile de plecare joia trecută.
Michelin intenționează, de asemenea, să predea activitățile sale din Rusia unei noi entități sub conducere locală până la sfârșitul anului, devenind astfel primul producător occidental de anvelope care se retrage din afacerile din Rusia.