Cel puţin 20 de imigranți s-au înecat astăzi în largul Libiei

Cel puţin 20 de migranţi şi refugiaţi care încercau să treacă marea din Libia în Europa cu o şalupă s-au înecat, după ce vasul lor s-a scufundat, a anunţat, marţi, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie.

separator

Se presupune că trei ambarcaţiuni au plecat din localitatea libiană Zawiah, transmite Rador.

Paza de coastă libiană a descoperit 45 de persoane la bordul a două vase şi le-a adus înapoi pe ţărm, însă a treia barcă a naufragiat, a declarat purtătoarea de cuvânt a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, la Geneva.

„Două cadavre au fost recuperate şi foarte puţini supravieţuitori au fost raportaţi personalului OIM de la punctul de debarcare, noaptea trecută, aşa că alţi cel puţin 22 sunt daţi dispăruţi”, a afirmat Safa Msehli.

Reacția NATO la informația că SUA vor să retragă 10.000 de militari din România și alte state din Europa de Est

Comandantul suprem al forţelor aliate în Europa, generalul american Christopher G. Cavoli, a apreciat marţi că SUA ar trebui să-şi menţină prezenţa militară în Europa la nivelul actual, relatează Reuters, citat de protv.ro

Armata americană are peste 100.000 de soldaţi desfăşuraţi în Europa, dar secretarul american al apărării Pete Hegseth le-a transmis colegilor săi europeni să aibă în vedere că această prezenţă nu va dura la nesfârşit.”

Sfatul meu este să menţină această postură a forţei aşa cum este acum”, a spus generalul Cavoli în timpul unei audieri în Comisia pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanţilor a SUA.

Deşi Statele Unite şi-au suplimentat cu circa 20.000 de soldaţi efectivele în Europa după invazia rusă în Ucraina, Cavoli a insistat că el nu recomandă diminuarea acestei desfăşurări. „Am recomandat consecvent în această perioadă să menţinem forţele pe care le-am suplimentat şi voi continua să fac acest lucru dacă voi fi întrebat”, a asigurat generalul american.

Posibilitatea relocării trupelor americane

Întrebat dacă există planuri de relocare a unor trupe americane desfăşurate în prezent pe flancul estic al NATO, Cavoli a spus că nu recomandă nici astfel de schimbări. „Amplasamentele principale unde avem aceste forţe acum, ele acolo sunt şi acolo intenţionez să le păstrez”, a precizat el.

În timpul audierii, congresmeni atât republicani, cât şi democraţi au estimat că o eventuală decizie a preşedintelui Donald Trump de retragere a unor trupe americane din Europa ar fi o greşeală. Dar o hotărâre în acest sens va avea ca fundament „interesele enunţate de Trump”, a spus la aceeaşi audiere Katherine Thompson, asistentă a secretarului apărării.

Oficiali de rang înalt din Departamentul american al Apărării examinează o propunere de retragere a circa 10.000 de militari din Europa de Est, a relatat marţi postul NBC News, citând şase oficiali europeni şi americani ce s-au exprimat pe acest subiect.

Reacția lui Xi Jinping după ce Trump a impus tarife de 104% Chinei

Președintele chinez Xi Jinping a cerut miercuri „întărirea legăturilor strategice cu țările învecinate” în prima sa apariție publică de când președintele american Donald Trump a crescut tarifele pentru țara asiatică la 104%, informează EFE.

Xi, care nu l-a numit pe Trump, și-a îndemnat oficialii în timpul unei întâlniri de lucru să îmbunătățească relațiile cu țările vecine „prin gestionarea adecvată a diferendelor” în vederea „întăririi legăturilor în lanțurile de aprovizionare”, a informat agenția oficială de presă Xinhua, transmite agerpres.ro.

La întâlnire, Xi a subliniat că relațiile Chinei cu vecinii săi sunt „la cel mai bun nivel al istoriei moderne”, dar că, în același timp, Beijingul intră „într-o etapă crucială profund împletită cu dinamica regională în schimbare și cu evoluțiile globale”.

Liderul chinez a mai susținut că diplomația chineză cu vecinii săi se va baza pe construirea unei „comunități a viitorului comun”, unul dintre cele mai repetate sloganuri ale liderilor Partidului Comunist Chinez (PCC, de guvernământ) care susține că „prosperitatea este durabilă doar prin truda comună a națiunilor”.

La reuniune, s-a mai remarcat faptul că Beijingul trebuie să-și „întărească” „simțul responsabilității” și să mențină „o diplomație de vecinătate a prieteniei, sincerității, beneficiului reciproc și incluziunii”.

La întâlnire s-a mai subliniat că China ar trebui „susțină țările din regiune în menținerea propriilor căi de dezvoltare și să gestioneze în mod corespunzător conflictele și diferendele”.

„Trebuie să construim o rețea de interconectare la nivel înalt și să consolidăm cooperarea în lanțurile industriale și de aprovizionare”, adaugă textul reuniunii, precum și „să menținem în comun stabilitatea regională și să cooperăm în domeniul securității și al aplicării legii”.

Liderul chinez nu a menționat în niciun moment Statele Unite, iar până acum Beijingul a subliniat că nu va ceda tarifelor lui Trump.

Președintele SUA a ordonat marți un tarif suplimentar de 50% pentru produsele chinezești, ducând taxele totale pe mărfurile chinezești la 104% și confirmând o escaladare rapidă a războiului comercial dintre cele două mari economii ale lumii.

Beijingul anunțase anterior un tarif de 34% pentru produsele americane, după ce Trump impusese aceeași cotă pentru mărfurile chinezești.

Evghenia Guțul a fost eliberată din penitenciar și transferată în arest la domiciliu

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, va fi plasată în arest la domiciliu pentru 20 de zile. Hotărârea a fost pronunțată cu puțin timp în urmă de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

„Timp de 2 săptămâni am fost deținută ilegal în Penitenciarul nr. 13! Sper că procurorii își vor da seama de greșeala lor și că toți cei implicați vor fi trași la răspundere pentru reținerea și plasarea mea ilegală în penitenciar”, a declarat Guțul, transmite moldova1.md.

Amintim că Evghenia Guțul a fost reținută marți, 25 martie, pe Aeroportul Internațional Chișinău, în timp ce încerca să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Oamenii legii susțin că bașcanul ar fi încercat să se eschiveze de la urmărirea penală.

Pe data de 1 aprilie a avut loc o altă ședință de judecată în cauza în care Guțul este învinuită de finanțarea ilegală a partidelor sau a campaniilor electorale, încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale, unde Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a respins cererea procurorilor privind arestul preventiv al Evgheniei Guțul pentru 30 de zile.

Record de decese. 14 moldoveni au murit de Covid-19 în 24 de ore
Articolul anterior
Tany Vander a dat o petrecere cu fast, pentru fiul ei care a împlinit 6 luni. Video!
Articolul următor
Close menu