Cele 5 tipuri de vaccinuri anti-Covid care ar putea ajunge în Moldova prin procedura de achiziții publice

Republica Moldova a oferit doar 4 zile marilor producători de vaccin pentru a ne face o ofertă pentru cele 400.000 de doze de vaccin anti-Covid.

Prin urmare, deputat Dan Perciun susține că lansarea procedurii de achiziții publice a fost transmisă astăzi mai multor producători.

„Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate a transmis astăzi prin poștă electronică, mai multor producători de vaccin, printre care Astrozeneca, Pfizer, Moderna, Sputnik V, Covishield, notificarea privind lansarea procedurii de achiziții publice a 400.000 de doze de vaccin prin negociere directă fără anunț prealabil”, a spus Dan Perciun. 

Totodată, deputatul susține că până pe 29 martie aceste companii trebuie să se familiarizeze cu legislația Republicii Moldova.

„Companiile trebuie să completeze formularele aferente, să ofere o garanție a ofertei în valoare de 0.5% din contract și să stabilească că pot asigura livrarea vaccinului în Republica Moldova în termen de 20 de zile de la semnarea contractului.

Să sperăm că marii producării vor reuși în 4 zile lucrătoare să facă toate aceste lucruri”, a conchis Dan Perciun.

sursa: www.stiri.md

Rețea de informații contabile despre veniturile și activitatea economică a exploatațiilor agricole, creată după modelul UE

În Republica Moldova va fi instituită o rețea de colectare a informației contabile privind veniturile și activitatea economică a exploatațiilor agricole, după modelul Uniunii Europene. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost adoptat, astăzi, cu votul a 56 de deputați.

Conform proiectului, rețeaua de informații contabile agricole va fi constituită din agenția de legătură, Comitetul național și exploatațiile agricole. În calitate de agenție de legătură urmează a fi desemnat Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Agenția va fi responsabilă de elaborarea planului de selecție a exploatațiilor cu evidență contabilă proprie; stabilirea listei exploatațiilor agricole cu evidență contabilă proprie, precum și de colectarea și verificarea fișelor exploatațiilor agricole. Comitetul național al rețelei de informații contabile va fi responsabil de aprobarea planului de selecție a exploatațiilor cu evidență contabilă proprie. Exploatațiile agricole sunt unități tehnico-economice, gestionate de un singur fermier, care se ocupă de producerea produselor agricole.

În document sunt prevăzute și cerințele referitoare la datele contabile pe care exploatațiile agricole le vor furniza, în mod benevol, autorităților naționale pentru a fi utilizate în scopuri statistice, economice și de monitorizare a politicilor agricole. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va stabili principalele grupuri de informații contabile care vor fi colectate, normele generale de colectare a informațiilor, forma și modelul fișei exploatației agricole.

Potrivit autorului proiectului, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, până în prezent, evaluarea politicilor agricole s-a realizat în baza datelor prezentate de către Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, fără o evaluare comparativă a activităților economice a exploatațiilor agricole. Autorul mai menționează că lipsa informațiilor cu privire la veniturile și activitățile economice ale exploatațiilor agricole privează autoritățile publice de posibilitatea realizării unei evaluări obiective a performanței Strategiei naționale de dezvoltare agricolă și rurală, în special a cheltuielilor publice efectuate prin intermediul subvenționării agriculturii și mediului rural.

Proiectul de lege privind rețeaua de colectare de informații contabile despre venituri și activitatea economică a exploatațiilor agricole va intra în vigoare peste 24 de luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Meteorologii prognozează îngheț în nordul Moldovei

Serviciul Hidrometeoroogic de Stat (SHS) anunță prognoza meteo pentru intervalul 27-29 aprilie. În acest weekend, se așteaptă înghețuri în raioanele de nord.

Meteorologii spun că vremea devine stabilă pentru intervalul următor. Precipitații nu se prevăd.

Vântul va sufla din sectorul de nord slab la moderat.

Temperaturile noaptea vor fi normale pentru această perioadă, oscilând în general între +3..+8°C, iar luni între +5..+10°C. Cu toate acestea, noaptea ce urmează în raioanele de nord există pericol de îngheț la suprafața solului cu intensitatea de până la -3°C.

Pe parcursul zilei de astăzi, temperatura va crește de la +15..+20°C, până la +17..+22°C următoarele două zile.

Un şofer a intrat în plină viteză într-un automobil tras pe dreapta de poliţişti, în raionul Sângerei

Accident nocturn în raionul Sîngerei. Un șofer de BMW, fiind tras pe dreapta și documentat de un echipaj INSP, s-a ales și cu mașina boțită, după ce o Toyota s-a izbit de automobilul acestuia. Impactul a avut loc aseară, 26 aprilie, în localitatea Prepelița.

„Conducătorul unui autovehicul de model BMW, în vârstă de 37 de ani, se afla parcat pe marginea traseului R 6 Prepelița, fiind documentat de echipajul INSP.

În acest timp, din direcția localității Telenești se deplasa un autoturism de model Toyota Avensis, condus de un bărbat în vârstă de 52 de ani, care, fiind neatent, a tamponat autovehiculul de model BMW.

În urma impactului persoane traumate nu sunt.

La moment se stabilesc circumstanțele”, a declarat pentru Unimedia.info, Banari Ina, ofițer de presă din cadrul IP Sîngerei.

Până astăzi, în țara noastră, au fost înregistrate 712 reacții post-vaccinare
Articolul anterior
Ucraina cere test negativ obligatoriu la Coronavirus
Articolul următor