Cele mai populare soiuri de nuci din lume, pot fi găsite într-o livadă din Moldova. Fermierul, printre lideri pe piața din țara noastră

În ciuda provocărilor, continuă să muncească și să fie lideri pe piața din R. Moldova, exportând nuci în Europa. Este istoria de succes al lui Dumitru Conoval care deține 120 de hectare de nuci. Fermierul a ales cele mai noi și productive soiuri precum Chandler, Fernor, Franket, scrie nordnews.md.

colaj foto: www.nordmews.md

„Soiurile noi diferă de cele vechi prin numărul de puieți la hectar, calitatea miezului de nucă și cantitatea de nucă de pe arbore. Sunt de înălțime medie, sunt mai mulți la hectar și vezi rezultatul mult mai devreme decât de la o livadă tradițională”, a povestit Dumitru.

Primii pomi au fost sădiți în anul 2000 de către tatăl lui Dumitru, un soi obișnuit și mai puțin rodnic – Cazacu. Spre deosebire de soiurile noi, care produc 6-7 tone de nuci la hectar, cele vechi au o roadă de doar o tonă la hectar.

„Este unica livadă veche întrucât a suferit unele modificări în schema de plantare. Ne-am adaptat conform cerințelor pieței de desfacere. Trecem la soiurile pe care ni le dictează piața. Putem să creștem un soi vechi și să-l vindem cu 1,5 euro per kilogram sau să trecem la soiuri noi și să obținem 2,5 -3 euro pentru un kilogram”, a mai spus fermierul.

Nucii din livezile lui Dumitru sunt crescuți în pepiniere specializate, unde muncesc 14 angajați.

„Este o tehnologie întreagă: se ia nuca, se pune în pământ, din ea crește o nucă sălbatică. Toamna, nuca sălbatică este săpată, tăiată rădăcina, iar vârful – aruncat. Pe rădăcină, cu ajutorul unei mașini speciale, se îmbracă o ramură de un alt soi. Este un anumit moment când facem această procedură. Nu o putem face oricând. Noi o facem în februarie, martie și aprilie”, a adăugat bărbatul.

Pepiniera este amplasata pe un teren de patru hectare. Prețul puieților este stabilit în funcție de vârsta lor.

„În acest an, o parte din puieți au fost plantați în grădinile din Moldova, iar alții vor fi exportați în Ucraina și România. Pepiniera noastră este una dintre cele mai moderne din Republica Moldova, ne află, în top 3 pepiniere de nuci din țară”.

Frații Andrei și Sergiu muncesc în livadă deja de șase ani. Vara stropesc și curăță puieții, iar toamna și iarna strâng roada și decojesc nucile.

„E comod să lucrăm, locuim aproape. Ne este comod nouă și șefului.”

„Aici avem un lucru stabil, salariu la timp, nu trebuie să plecăm peste hotare. Pentru trai, pentru servicii comunale ne ajunge”, au spus muncitorii.

La fel ca și alți fermieri, în ultimii ani, Dumitru Conoval s-a confruntat cu mai multe probleme generate de criza energetică. Bărbatul a fost nevoit să majoreze prețurile pentru puieți, iar vânzările au scăzut.

„Am acordat întrebări tuturor miniștrilor din agricultură. Au fost chestiuni care nici nu necesitau finanțări, ci doar niște corectări. De fiecare dată, întrebările noastre erau amânate”, a conchis Dumitru Conoval.

Unele dintre cele mai populare soiuri de nuci din lume este Chandler american și Fernor francez. În Registrul de Stat al Moldovei sunt înregistrate 14 soiuri de nuci, dintre care cele mai bune sunt Pescianski, Kogâlniceanu, Cazacu și Codrene.

Copiii sub 13 ani nu mai au voie să iasă singuri din casă după ora 23:00. Noua regulă care a stârnit nemulțumiri

Regulă nouă pentru copiii sub 13 ani în două mari orașe din sudul Franței, scrie stirileprotv.ro.  

Minorii nu mai au voie să iasă singuri din casă după ora 23. Dacă vor fi prinși de polițiști pe stradă, vor fi duși imediat la părinți, care vor fi amendați cu 150 de euro.

Măsura a stârnit deja nemulțumiri.

Primarii oraşelor Nisa și Beziers insista ca noul regulament este menit să reducă infracționalitatea în rândul minorilor.

Christian Estrosi, primarul orașului Nisa: 52% din cele 1.000 de persoane arestate în ultima perioadă au sub 18 ani, cei mai mulți sub 16 ani. Acest decret este deci întemeiat, nu a fost emis la întâmplare. Decizia este susținută de statistici furnizate de /../ministerul de interne, șeful poliției, procuratură și prefect”.

Tulburările din vara trecută din orașele franceze au alimentat îngrijorările legate de violența în rândul tinerilor, după ce s-a dovedit că mulți dintre cei care au incendiat mașini și au distrus magazine, școli și primării aveau sub 18 ani.

Iar unii dintre ei abia împliniseră 11.

În Marsilia, unde anul trecut a fost comis un număr record de crime, 47, autorităţile au descoperit că numeroşi adolescenți sunt membri ai unor bande de traficanți înarmați cu puști de asalt și pistoale.

Christian Estrosi, primarul orașului Nisa: Cred că adolescenții de 13 ani nu au ce să caute pe stradă după ora 23:00. Din moment ce acest decret nu a fost invalidat de judecători, înseamnă că este unul oportun. Iar dacă polițiștii nu aplică decizia primăriei, atunci vom vorbi de un eșec al autorităților. O să-i verific personal pe polițiști”.

Regulă are totuși o excepție. Copiii sub 13 ani pot să iasă din casă după ora 23 însoțiți de un adult. Măsura va rămâne în vigoare cel puţin până la sfârșitul lunii septembrie. În Beziers, aproape 3.000 de locuitori au contestat în stradă decizia edilului, dar fără efect.

Măsura drastică luată de Grecia după ce energia solară proprie a ajuns să fie gratuită sau chiar la „tarif negativ”

Capacitatea de import în interconexiunile cu Italia, Albania, Macedonia de Nord, Bulgaria și Turcia va fi zero de la 8:00 până la 17:00 în fiecare zi de astăzi până pe 7 mai, scrie stirileprotv.ro.

Decizia guvernului de la Atena de interzicere a importurilor de energie electrică a venit după ce tarifele la energia solară proprie, produsă în Grecia, au ajuns la zero sau chiar negative (să fii plătit să preiei energia).

Motivul pentru măsura drastică este că în ultimele weekend-uri au existat multe ore consecutive de prețuri zero și negative pe piața de ziua următoare, deoarece producția de energie electrică regenerabilă depășește cu mult cererea în Grecia. Pentru astăzi, în Vinerea Mare, a fost calculat, de exemplu, că sursele regenerabile din Grecia vor atinge vârful de aproape 7 GW la ora 13:00, față de o sarcină a sistemului de doar 4,7 GW. Practic, guvernul obligă stocarea peste noapte a energiei produse peste zi, în locul importurilor.

În zeci de blocuri din Capitală vor fi instalate puncte termice individuale

Autoritățile anunță că în subsolurile blocurilor locative au loc reparații pentru instalarea punctelor termice individuale.

Potrivit directorului Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în Domeniul Energeticii (UCIPE), Ruslan Surugiu, până în acest moment au fost pregătite încăperile, inclusiv cu modernizarea rețelelor termice din subsol până la punctul termic în circa 25% din locații, iar altele 10% sunt în proces, transmite Știri.md.

„În cadrul acestui proiect venim să îmbunătățim serviciul de încălzire centralizată, să oferim calitate și confort fiecărui locatar. Ne propunem ca în viitor să extindem această abordare în cât mai multe blocuri, pentru a depăși toate provocările și de a ne asigura că sistemul centralizat răspunde cerințelor fiecăruia dintre noi”, a spus Ruslan Surugiu.

De menționat că punctul termic individual este o instalație modernă, care oferă posibilitatea de reglare a temperaturii agentului termic la nivel de bloc, precum și mai multă independență în conectarea și deconectarea încălzirii. Astfel, locatarii se vor putea bucura de:

  • setarea și reglarea temperaturii la nivel de bloc;
  • ajustarea automată a consumului de energie termică, în funcție de temperatura aerului exterior;
  • prepararea apei calde direct la subsolul edificiului;
  • distribuirea uniformă a energiei termice.

Proiectul investițional este parte a celui de-al doilea Proiect de îmbunătățire a eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică (PIESACET-2), finanțat de Banca Mondială. În total, de puncte termice individuale vor beneficia circa 100 de blocuri locative și trei grădinițe din Capitală, iar noile instalații vor fi puse în funcțiune începând cu toamna acestui an.

Ceremonie fastuoasă cu pâine, sare și tăiat de panglică, organizată de primarul unei comune, deși nu s-a inaugurat nimic
Articolul anterior
Moldova a devenit stat participant asociat al Inițiativei celor Trei Mări
Articolul următor