Celebrul dramaturg rus care s-a refugiat în Finlanda după ce a criticat invadarea Ucrainei

„Artiștii nu au altă opțiune decât să se opună războiului, iar oficialii nu au altă opțiune decât să-i persecute pe disidenți. Toți suntem ostatici în această situație”, spune dramaturgul Mikhail Durnenkov, într-un interviu pentru site-ul independent rus Meduza. Scriitorul rus a emigrat în Finlanda după ce a fost cenzurat în Moscova pentru că a publicat mesaje de susținere a Ucrainei.

„La naiba cu războiul”. Povestea celebrului dramaturg rus care s-a refugiat în Finlanda după ce a criticat invadarea Ucrainei

În dimineața zilei de 19 aprilie, dramaturgul rus Mikhail Durnenkov a scris pe contul său de Facebook un mesaj în care își declara sprijinul pentru Ucraina.

„Îi doresc o înfrângere deplină și devastatoare armatei ruse. Cred că, cu cât va fi mai semnificativă această înfrângere, cu atât mai repede se vor trezi compatrioții mei din somnul rușinos. Ucrainenilor le doresc putere și curaj. La naiba cu războiul”, a scris Durnenkov.

Mikhail Durnenkov a lucrat în Moscova și e unul dintre cei mai apreciați dramaturgi din Rusia. Cu o carieră de două decenii, a scris peste 15 piese de teatru și scenarii de film, care au fost puse în scenă în Rusia, Anglia, Finlanda, Turcia și în spațiul ex-sovietic.

Concediat și cenzurat în Rusia, s-a refugiat în Finlanda

Răspunsul autorităților ruse nu a întârziat să apară. Președintele Uniunii Lucrătorilor în Teatru, Alexander Kalyagin, a cerut excluderea lui Durnenkov și a promis că va aborda această problemă în fața comisiei, pe 16 mai. „Nu găsesc cuvinte pentru a-mi exprima pe deplin toată indignarea față de declarația dramaturgului Mikhail Durnenkov. Nu e nevoie de argumente, pentru mine este dezgustător să-l citez”, a spus Kalyagin, citat de presa rusă.

Deputatul și actorul Nikolai Burlyayev a vorbit în termeni și mai duri despre Durnenkov și a cerut „să fie adus în fața justiției”, după care i-a reziliat contractul dramaturgului cu Școala de Artă Teatrală din Moscova, unde acesta preda. 

La începutul lunii martie, Durnenkov și soția sa, scenografa Ksenia Peretrukhina, s-au mutat în Helsinki, unde lucrează la teatrul Klockrike. 

Sute de amenințări

„Am primit sute de mesaje de amenințare după ce am publicat acea postare. După o oră, am primit un mesaj de la un director de teatru din Moscova: există o indicație de la departamentul de cultură să nu existe nicio piesă a lui Durnenkov și a lui Ivan Vîrîpaev în Moscova. Eu i-am sugerat să șteargă numele meu de pe afișul spectacolului – și brusc asta va funcționa”, a declarat Durnenkov într-un interviu acordat publicației de limbă rusă Meduza. A adăugat că nu-și dorește ca spectacolul să fie cenzurat din cauza lui. „Nu sunt singurul autor, încă o sută de oameni au participat. Printre altele, e important pentru mine să existe în spațiul moscovit”. 

Durnenkov spune că teatrele din Moscova au avut diverse reacții față de cenzurarea lui în Rusia. „Unele spectacole au fost oprite, altele încă se desfășoară, dar fără să mă semneze ca autor – probabil că nu pentru mult timp, însă mă bucur că se întâmplă asta”.

„Dacă tac, nu mai sunt scriitor”

Dramaturgul mărturisește că se aștepta la represalii. Când a început războiul din Ucraina, a semnat sau a deschis o serie de petiții, însă a simțit că are o responsabilitate în a-și face opiniile auzite. 

Flash Acts: НЕПЕРЕВОДИМОЕ

Mikhail Durnenkov, dramaturg rus:

,,E imposibil să fii scriitor și să rămâi în tăcere. Dacă tac, atunci nu mai sunt scriitor. Prin urmare, ce sunt eu? Asta e o alegere existențială. Artiștii nu au altă opțiune decât să se opună războiului, iar oficialii nu au altă opțiune decât să-i persecute pe disidenți. Toți suntem ostatici în această situație”.

Mikhail Durnenkov spune însă că în Rusia oamenii se învârt într-un cerc vicios. Lipsa de finanțare privată a culturii îi face pe artiști să fie reținuți în a-și exprima public opiniile neagreate de stat. „În Rusia, există puțini bani privați, totul depinde de stat – prin urmare, oamenii au uitat cum să-și apere drepturile și sunt obișnuiți să nu facă o alegere în favoarea conștiinței lor”, a comentat dramaturgul. 

A dat și exemplul criticului de teatru Elena Kovalskaya, care în februarie și-a dat demisia de la conducerea Centrului Meyerhold, deținut de stat. Ea și-a justificat gestul de protest spunând că „e imposibil să muncesc pentru un criminal și să primesc salariu de la el”. 

Schimbarea în Rusia se va produce în zeci de ani

Durnenkov e de părere că, după 24 februarie, când a Putin a declanșat războiul împotriva Ucrainei, a devenit și mai importantă munca scriitorilor ruși. 

„Una dintre sarcinile unui dramaturg e să repare realitatea, să depună mărturie despre vremea lui. Acum a devenit foarte important. Nu pentru că cineva va folosi aceste texte la Procesele de Nürnberg. Ci pentru că minunata Rusie a viitorului nu este posibilă dacă nu învățăm să ne acceptăm istoria. Piesele care se scriu acum sau în viitorul apropiat îi vor ajuta pe urmașii noștri să nu repete nimic din toate astea”, a comentat Durnenkov. 

Mikhail Durnenkov, dramaturg rus:

,,Artiștii nu opresc războiul, dar asta nu înseamnă că munca lor a fost în van. Sarcina artistului de azi e să reflecteze la ce e mai eficient și ce poate schimba acum. Cei care nu-și pun aceste întrebări se privează de dreptul la un viitor. Nici n-am găsit răspunsurile, dar mă gândesc la ele zilnic”.

Durnenkov crede însă că schimbarea se va produce foarte greu în Rusia. „Va dura foarte mult timp. Pentru aceia dintre noi care-și doresc un final rapid al războiului și prăbușirea regimului, lucrurile nu stau deloc prea bine. Schimbarea va dura zeci de ani”.

„Cât e război totul e pus pe pauză”

Mikhail Durnenkov mai spune că s-a adaptat foarte ușor vieții în Finlanda. Copilul lui merge la o școală unde are vreo zece colegi din Ucraina. „Deja s-a împrietenit cu unii dintre ei. Copiii sunt, în general, mai buni decât noi. M-am temut că va fi hărțuit pentru că e rus, dar atunci când profesorii sunt rezonabili și când sistemul e rezonabil, copiii nu împărtășesc conflictele adulților”, spune rusul.

Acesta mai arată că își dorește să se integreze în societatea finlandeză, să învețe limba și să muncească alături de finlandezi. Dar încă se simte atașat de Rusia. 

„Rusia nu-mi dă drumul deloc. Ei bine, nu poate să-mi dea drumul în două luni. Câți ani vor trece? Nu știu. Întrebarea asta nu mă lasă să dorm sau să trăiesc. Dar voi găsi un răspuns când se va încheia războiul. Cât e război – un sentiment uimitor pe care îl percep fizic – totul e pus pe pauză. Orizontul meu de planuri e să mă trezesc mâine dimineață la 5.00 și să citesc știrile despre război. Nu mă pot deconecta. Când am scris acea postare era la 5.00 dimineața. Am scris ce am gândit atunci”, concluzionează dramaturgul.

sursa: www.libertatea.ro

”Clasă de detenție”, introdusă în școlile din România pentru elevii care deranjează orele

Ministerul Educației din România a propus o nouă măsură disciplinară pentru elevii care perturbă orele: aceștia ar putea fi reținuți într-o sală specială sub supravegherea unui profesor, unde vor trebui să citească sau să rezolve fișe de lucru, scrie presa română.

Propunerea este inclusă în proiectul de Statut al Elevului 2024, publicat pentru consultare publică miercuri seară, 12 iunie, informează edupedu.ro.

Conform acestui proiect, profesorii vor avea posibilitatea de a trimite elevii deranjanți într-o sală dedicată, chiar în timpul orei respective. Acolo, activitățile pe care elevii le vor desfășura, precum „lectura suplimentară” și „completarea de fișe de lucru”, vor fi stabilite de profesorul sau cadrul didactic auxiliar responsabil de supravegherea lor. Încă nu este clar dacă elevilor reținuți li se va consemna absență.

Propunerea acestei măsuri a fost inițiată pe 11 aprilie 2023 de sindicatele angajaților din Învățământ. La acel moment, cu o lună înainte de marea grevă a profesorilor, FSE „Spiru Haret” a sugerat și reintroducerea exmatriculării elevilor, amenzi pentru părinți, și includerea notei la purtare în calculul pentru admiterea la liceu sau la Bacalaureat.

Reprezentanții FSE „Spiru Haret” au explicat anul trecut că această formă de detenție ar presupune ca elevii să petreacă timp într-o sală după ore, sub supravegherea unui cadru didactic, pentru a reflecta asupra comportamentului lor.

Ministerul Educației a invitat publicul să își exprime opiniile și sugestiile cu privire la proiectul de Statut al Elevului 2024, subliniind importanța participării comunității la procesul de îmbunătățire a sistemului educațional.

UPDATE

Ministerul Educației a emis următoarea precizare, după ce Edupedu.ro a scris că aceasta sală ar fi de detenție:

„Având în vedere folosirea eronată, în spațiul public, a sintagmei „sală de detenție”, cu referire la una dintre prevederile proiectului de Statut al elevului, vă comunicăm că sintagma respectivă nu se regăsește în cuprinsul documentului și este o asociere cu un concept care, în proiectul propus de Ministerul Educației, are alt scop.

sursa

O companie aeriană de la noi a inaugurat cursa directă spre Praga

Data de 17 iunie 2024 este marcată de un eveniment important pentru Republica Moldova și Cehia. În această zi a fost inaugurată cursa directă Chișinău – Praga, operată de către compania aeriană Flyone, scrie unimedia.md.

Ambasadorul Republicii Moldova în Cehia, Alexandru Codreanu, care a participat la evenimentul de lansare a cursei aeriene directe Chișinău-Praga, a salutat inaugurarea cursei aeriene directe Chișinău – Praga, subliniind că noile oportunități de călătorie vor spori contactele inter-umane și de afaceri între statele noastre, contribuind astfel la consolidarea cooperării bilaterale moldo-cehe în domeniile comercial-economic și turism și facilitând călătoriile cetățenilor Republicii Moldova, iar țara noastră urmând a fi mai accesibilă și mai atractivă pentru turiștii și oamenii de afaceri din Cehia.

Directorul General FLYONE, Mircea Maleca, a declarat: “De acum ne putem mândri de faptul că solicitările oamenilor au fost îndeplinite și am reușit să lansăm zboruri directe. În viitor, intenționăm să lansăm și alte destinații atractive, consolidând astfel rețeaua noastră de zboruri și oferindu-le pasagerilor opțiuni potrivite pentru a conecta cele mai importante orașe din Europa.”

La bordul aeronavei, pasagerii au fost avut parte de o serie de surprize și cadouri speciale, într-o atmosferă festivă. Echipajul de cabină a fost pregătită să ofere o experiență de neuitat, iar la aterizarea în Aeroportul din Praga, aeronava a fost întâmpinată cu turnuri de apă.

Cu o frecvență de 2 ori pe săptămână, orarul va fi organizat astfel:

Luni:

Chișinău (RMO) 13:40 – Praga (PRG) 14:40

Praga (PRG) 15:40 – Chișinău (RMO) 18:30

Vineri:

Chișinău (RMO) 07:10 – Praga (PRG) 08:10

Praga (PRG) 09:10 – Chișinău (RMO) 12:10

Pentru mai multe informații despre orarul zborurilor și rezervări, accesați flyone.eu sau în aplicația mobilă FLYONE.

O maşină a luat foc într-o benzinărie din sectorul Buiucani. Automobilul era staționat

Un automobil care staționa într-o stație peco a fost cuprins de flăcări. La fața locului au intervenit 2 echipaje de pompieri și ambulanța. Totul s-a întâmplat în sectorul Buiucani al Capitalei, scrie stiripesurse.md.

Potrivit Lilianei Pușcașu, ofițerul de presă al IGSU, a ars secțiunea motorului a autovehicului, din acest motiv s-a declanșat incendiul.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.

Închisoare pentru botox, fuste mini și extensii de gene. Noul președinte al Turkmenistanului introduce interdicții dure pentru femei
Articolul anterior
Oficial, Finlanda își depune candidatura pentru NATO, spre furia Rusiei: „Această este o zi istorică. O nouă epoca începe”
Articolul următor