Oamenii de știință spanioli au reușit să deblocheze codul genetic al „meduzei nemuritoare”, o creatură capabilă să revină în mod repetat la stadiul de larvă. Cercetătorii speră că, în acest fel, pot descoperi secretul longevității unice a acestei meduze și pot găsi noi indicii privind îmbătrânirea umană, scrie Reuters, citată de CNN.
Oamenii de știință cred că această specie de meduză care poate inversa procesul de îmbătrânire deține cheia pentru înțelegerea îmbătrânirii umane.
Majoritatea meduzelor urmează un ciclu similar de naștere și moarte. Își încep viața ca larve în derivă, se atașează de fundul mării și se transformă în polipi, apoi se clonează și formează colonii de grămezi, ale căror membri se ramifică în cele din urmă și iau forma familiară de meduză pe care suntem obișnuiți să o vedem în oceane și acvarii.
Cu toate acestea, o specie, Turritopsis dohrnii, adaugă o etapă finală neașteptată la acest proces. Atunci când este amenințată, fie de răni, fie de condițiile oceanice dure, se poate transforma într-o formă asemănătoare unui chist care se reatașează la coloniile de pe fundul mării și revine la stadiul de polip, înainte de a trece din nou prin procesul de dezvoltare.
În studiul lor, publicat luni în Proceedings of the National Academy of Sciences, Maria Pascual-Torner, Victor Quesada și colegii de la Universitatea din Oviedo au cartografiat secvența genetică a Turritopsis dohrnii, singura specie cunoscută de meduză capabilă să revină în mod repetat la stadiul de larvă după reproducerea sexuală.
Deși multe tipuri de meduze au o anumită capacitate de a inversa îmbătrânirea și de a reveni la stadiul de larvă, majoritatea pierd această capacitate odată ce ajung la maturitatea sexuală, au scris autorii.
Acesta nu este însă și cazul T. dohrnii.
„Știm despre această specie că este capabilă să facă o mică șmecherie evolutivă de peste 15-20 de ani”, a declarat Monty Graham, expert în meduze și director al Institutului de Oceanografie din Florida, care nu a fost implicat în cercetare.
Această „șmecherie” „i-a adus speciei porecla de „meduză nemuritoare”, un termen despre care Graham spune că este hiperbolic.
Studiul a avut ca scop înțelegerea a ceea ce a făcut ca această meduză să fie diferită, comparând secvența genetică a T. dohrnii cu cea a Turritopsis rubra, o verișoară apropiată genetic care nu are capacitatea de a întineri după reproducerea sexuală.
Ceea ce au descoperit este că T. dohrnii are variații în genomul său care ar putea să o facă mai bună la copierea și repararea ADN-ului. De asemenea, se pare că este mai bună la menținerea capetelor cromozomilor numite telomeri.
La oameni și la alte specii, s-a demonstrat că lungimea telomerilor se scurtează odată cu vârsta.
Graham a declarat că cercetarea nu are o valoare comercială imediată.
„Nu o putem privi ca și cum, hei, vom recolta aceste meduze și le vom transforma într-o cremă pentru piele”, a spus el.
Are mai mult de-a face cu înțelegerea proceselor și a funcționalității proteinelor care ajută aceste meduze să păcălească moartea.
„Este una dintre acele lucrări care cred că va deschide o ușă către o nouă linie de studiu care merită să fie urmărită”, a mai afirmat Graham.
