Cetățenilor ruși mobilizați la război în Ucraina li se interzice să își poată face pașapoarte

Rusia nu mai eliberează paşapoarte persoanelor mobilizate în armată, a anunţat Guvernul, rus, relatează AFP.

Topul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2022. Pașaportul rusesc a  coborât din poziții - Realitatea.md

”Dacă un cetăţean a fost chemat să efectueze serviciul militar sau dacă a primnit o convocare (la mobilizare sau recrutare), nu i se va elibera paşaport internţaional”, a anunţat miercuri, pe site-ul său de informaţii Guvernul.

Anunţarea acestor restricţii în eliberarea paşapoartelor internaţionale intervine în contextul în care mulţi ruşi se tem de închidere a frontierei ruse, în plină campanie de mobilizare a rezerveştilor, în vederea trimiterii de noi trupe la război, în Ucraina.

Această măsură are un impact direct asupra deplasărilor ruşilor, care au nevoie de un paşaport internaţional pentru a se duce în marea majoritate a ţărilor din lume. Însă ei se pot duce în Armenia, Belarus, Kazahstan şi Kîrgîzstan doar cu paşaportul intern, echivalentul unei cărţi de identitate.

Zeci de mi de ruşi au fugit în ţări vecine – mai ales în Georgia, Kazahstan şi Mongolia -, după ce Vladimir Putin a decretat miercurea trecută acestă mobilizare ”parţială”.

Exodul este atât de mare, încât Servivciile ruse de Securitate (FSB) au instalat marţi un birou ”mobil” de mobilizare la frontiera cu Georgia, pentru a-i prinde pe cei care încearcă să fugă de armată.

Preşedintele rus Vladimir Putin dădea asigurări, la 21 septembrie, că numai persoanele care au deja experienţă militară sau competente ”pertinente” în armată urmează să fie mobilizate.

Însă mobilizarea unor bătrâni, bolnavi şi studenţi – scutiţi -, a provocat un val de indignare şi manifestaţii, iar observatori suspectează Moscova de faptul că mobilizează dincolo de anunţurile oficiale.

sursa

Banii colectați de la părinți pentru fondul clasei: Regulament nou

Banii colectați de la părinți pentru fondul clasei ar putea fi legalizați. Un Regulament în acest sens a fost propus spre consultări publice de Ministerul Educației și Cercetării. Părinții susțin inițiativa și spun că oricum fac anumite donații pentru instituțiile de învățământ, iar acum acestea vor fi legale și benevole, scrie radiomoldova.md.

Potrivit documentului pregătit de Ministerul Educației și Cercetării părinții vor putea dona bani unei școli sau grădinițe prin transfer bancar, care va fi anonim. Pentru aceasta, instituția va deschide un cont trezorerial, datele căruia vor fi plasate pe pagina web, iar resursele nu vor putea fi utilizate pentru a plăti salarii sau servicii. De asemenea entitățile vor fi obligate să prezinte rapoarte despre utilizarea acestor bani. Inițiativa va asigura o transparență a donațiilor, totuși este neclar ce se va întâmpla mai departe cu Asociațiile de Părinți care, cu siguranță, vor conțină să colecteze bani, susține Directoarea Executivă a Asociației Părinți Solidari, Ala Revenco.

Colectările de bani prin intermediul Asociațiilor de Părinți în apropierea sărbătorilor sau pentru reparații ale instituțiilor, este motivul disputelor dintre părinți. Aceștia s-au plâns de nenumărate ori de discriminare a copiilor, după ce au refuzat să participe la strângere de fonduri. Unii din ei afirmă că ar putea să-și schimbe opinia, dacă această inițiativă are un caracter benevol și anonim, fără a fixată o sumă exactă.

Conform unui studiu realizat în anul 2020, de Institutul de Politici Publice o familie achită anual 5600 de lei plăți informale. Doar 38% dintre respondenți afirmau că sumele pentru plățile informale sunt accesibile pentru ei, în timp ce 26% au zis că e nevoie de eforturi suplimentare pentru a le achita.

Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, anul trecut pentru participarea la colectări ilegale de bani în școli au fost aplicate 19 amenzi.

Festivalul Tradițiilor Românești la Chișinău! Evenimentul va dura trei zile, în Grădina Botanică

Ediția a II-a a Festivalului Tradițiilor Românești aduce anul acesta, în capitala Republicii Moldova, un program bogat, cu muzică și meșteșuguri din toate comunitățile istorice ale României. Organizat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, din cadrul Guvernului României, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, E.S. Klaus Werner Iohannis, Festivalul Tradițiilor Românești va avea loc în perioada 17 – 19 mai 2024, în Grădina Botanică din Chișinău.

Publicul va avea acces gratuit la evenimentele cuprinse în program: expoziții de obiecte tradiționale, ateliere de meșteșug, dansuri populare, muzică tradițională și concerte ale unor trupe consacrate, dar și din noul val al muzicii românești. 

Astfel, patrimoniu din regiuni precum Moldova, Transilvania, Dobrogea, Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Bucovina va fi prezentat și explicat publicului din Republica Moldova într-un cadru de voie bună și prietenie. În cele trei seri de Festival, pe scenă vor urca Ovidiu Lipan Țăndărică, împreună de Fanfara Zece Prăjini, Stelu Enache și Diana Bucșa, Robin and The Backstabbers, cu Domino în deschidere, și Direcția 5. 

Alături de cei peste 30 de artizani din România, la Grădina Botanică din Chișinău vor fi prezenți și artiști populari din Republica Moldova. 

Tehnica meșteșugurilor, obiceiurile populare, caracteristicile zonelor istorice românești și alte detalii despre programul Festivalului pot fi găsite pe site-ul evenimentului, www.festivalultraditiilorromanesti.md, și pe paginile dedicate acestuia pe rețelele de socializare. 

Proiectul inițiat și finanțat de DRRM are drept scop promovarea valorilor românești în Republica Moldova și consolidarea dialogului cultural la nivelul celor două țări.

Celine Dion surprinde cu o apariție fenomenală pe coperta Vogue. Artista a făcut dezvăluiri despre starea ei de sănătate

Celine Dion arată fenomenal, la 55 de ani, pe coperta revistei Vogue. Apariția vine la câteva luni după ce sora ei a spus că starea de sănătate a artistei este gravă.  Legendara cântăreață a vorbit într-un interviu despre sindromul persoanei rigide, boala autoimună rară si incurabilă care i-a pus stop carierei, scrie digi24.ro

Totuși, artista este optimistă și speră că va găsi un tratament miracol cu ajutorul cercetărilor științifice. „Nu am învins boala, este încă în mine și va fi mereu. Sper că vom găsi un miracol, o modalitate de a o vindeca prin cercetare științifică, dar deocamdată trebuie să învăț să trăiesc cu ea. Deci asta sunt eu acum, cu sindromul persoanei rigide. Cinci zile pe săptămână fac terapie atletică, fizică și vocală. Lucrez degetele de la picioare, genunchii, gambele, degetele de la mâini, cânt, lucrez vocea… Trebuie să învăț să trăiesc cu asta acum și să nu mă mai întreb de ce. La început mă întrebam: de ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut? Asta e din vina mea? Viața nu îți dă niciun răspuns. Trebuie doar să o trăiești!”, a spus ea într-un interviu pentru Vogue.

Criuleni: Angajații IGSU au salvat un bărbat blocat sub o placă de beton
Articolul anterior
Scenă incredibilă la Săptămâna Modei de la Paris. Super-modelul Bella Hadid, îmbrăcată cu un lichid
Articolul următor