Cu o mie de ani în urmă, când banii însemnau monede, China a inventat bancnotele. Acum, guvernul chinez va emite cash digital. Versiunea Chinei privind o monedă digitală este controlată de banca centrală a ţării, care va emite noii bani electronici. Moneda este aşteptată să confere guvernului chinez noi instrumente vaste de monitorizare a economiei şi oamenilor.
Beijingul îşi poziţionează de asemenea yuanul digital pentru utilizare la scară internaţională, acesta urmând să nu fie legat de sistemul financiar mondial, unde dolarul american este rege de la cel de-al doilea război mondial, notează The Wall Street Journal, citat de Mediafax. China îmbrăţişează digitalizarea în multe forme în încercarea de a căpăta un control mai centralizat şi a avansa în domeniul tehnologiilor viitorului.
Moneda digitala a Chinei stârneşte îngrijorare în SUA
Banii digitalizaţi ar putea reordona fundamentele lumii financiare, iar faptul că un stat autoritar şi rival al SUA este primul care lansează o monedă digitală naţională stârneşte îngrijorare în Washington.
La mijlocul anului 2019, Facebook anunţa că-şi va lansa propria criptomonedă. Realizarea faptului că aceasta ar putea circula într-o bază de utilizatori mult mai vastă decât orice populaţie naţională a generat temeri că tehnologia ar putea ameninţa monedele tradeţionale. În timp ce autorităţile americane s-au concentrat pe eforturi de a stopa Facebook, reuşind în cele din urmă, China şi-a accelerat iniţiativa lansării unui yuan digitalizat, lansând teste în aprilie 2020.
Acum, bancherii centrali ai lumii se tem că ceea ce Facebook a plănuit cu o monedă digitală poate fi acum realizat de China, cu un guvern puternic.
Băncile mondiale şi-au accelerat cursa pentru crearea de monede digitale
În ultima vreme, băncile centrale şi-au accelerat cursa pentru crearea de monede digitale, iar investitorii sunt în alertă. La începutul acestui an, Banca Reglementelor Internaţionale (BIS) şi-a publicat ultimul studiu care indică faptul că 86% dintre cele 65 de bănci centrale cu care a discutat lucrează la o monedă digitală.
În SUA, Wall Streetul urmăreşte cu îngrijorare eforturile băncii centrale americane de a crea o alternativă electronică la bancnotele purtate de americani în buzunare, sau ceea ce unii numesc dolar digital sau Fedcoin. În iulie, oficialii Fed Boston şi Massachusetts Institute of Technology, care au dezvoltat prototipuri legate de o platformă pentru dolarul digital, îşi vor face publică cercetarea.
Şi Banca Centrală Europeană lucrează la un euro digital, acesta urmând să devină realitate în următorii cinci ani, a anunţat recent preşedinta băncii, Christine Lagarde.
Banca centrală a Japiniei este ultima care s-a alăturat eforturilor altor bănci centrale de lansare a unei monede digitale, lansând o serie de experimente pentru a studia fezabilitatea emiterii propriei monede digitale.