China: Explozie a numărului de pacienţi cu Covid-19 la Beijing

Numărul pacienţilor cu COVID-19 a explodat la Beijing, au anunţat luni autorităţile chineze, după ce săptămâna trecută au fost relaxate brusc şi drastic restricţiile sanitare care au permis anterior ţării să ţină sub control epidemia de coronavirus, informează AFP.

China: Explozie a numărului de pacienţi cu COVID-19 la Beijing

Până la începutul lunii decembrie, la Beijing, doar o minoritate dintre locuitori ştiau un apropiat care a fost infectat, însă în ultimele zile pare să se întâmple contrariul, potrivit numeroaselor postări pe reţelele de socializare şi constatărilor făcute de AFP, transmite Agerpres.ro.

În capitala chineză, autorităţile au declarat luni că peste 22.000 de pacienţi au vizitat secţiile de „febră” ale spitalelor din Beijing în ziua precedentă, de 16 ori mai mulţi faţă de duminica precedentă.

„Tendinţa de răspândire rapidă a epidemiei la Beijing este încă prezentă”, a declarat reporterilor Li Ang, purtător de cuvânt al departamentului de sănătate al oraşului.

„Numărul de consultaţii pentru febră şi stare gripală a crescut semnificativ, iar cel de apeluri (…) la urgenţă s-a intensificat puternic”, a precizat acesta.

China anunţase miercuri relaxări importante ale politicii sanitare stricte de „zero Covid”, care consta în depunerea tuturor eforturilor pentru a evita contaminările şi decesele.

În special, guvernul a decis să pună capăt lockdown-urilor pe scară largă şi să înceteze plasarea sistematică a persoanelor depistate pozitiv în centre de carantină.

În plus, nu mai este obligatorie prezentarea unui rezultat negativ la testul pentru depistarea Covid-19 pentru a călători în altă provincie – o decizie aplicată peste noapte.

În acest context, Ministerul Sănătăţii a raportat luni 8.626 de noi cazuri locale de persoane depistate pozitiv.

O cifră în scădere evidentă, dar total subestimată, deoarece testele PCR nu mai sunt obligatorii, iar locuitorii informează rareori autorităţile cu privire la rezultatele pozitive la testele pentru depistarea COVID-19 pe care le efectuează la domiciliu.

Încă de săptămâna trecută era dificil să găseşti medicamente pentru răceală şi febră în farmaciile din Beijing, acelaşi fenomen fiind constatat şi în cazul testelor antigen. Oamenii şi-au făcut provizii în aşteptarea unui val epidemic care ameninţă acum milioanele de vârstnici nevaccinaţi, notează AFP.

Atenție, contribuabili: Un document fals în numele Serviciului Fiscal circulă online

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) avertizează contribuabilii că în spațiul public circulă un ordin fals, atribuit în mod abuziv directoarei instituției, Olga Golban, care ar modifica termenul-limită pentru depunerea Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2024.

Potrivit autorității fiscale, documentul nu este autentic, iar mai multe persoane au primit deja acest fals prin e-mail, transmis din partea unui cont fals atribuit directorului adjunct, Iuri Lichii. SFS subliniază că adresa oficială de e-mail a instituției este @sfs.md, iar orice variantă diferită este neautentică.

„Identitatea instituției este folosită ilegal de către persoane rău intenționate, cu scopul de a submina încrederea cetățenilor în activitatea Serviciului Fiscal”, anunță SFS.

În acest sens, Serviciul Fiscal de Stat a sesizat organele de drept pentru a investiga acest caz și îndeamnă cetățenii să se informeze doar din surse oficiale, precum pagina web sfs.md și canalele instituției de pe rețelele de socializare.

De menționat că, potrivit Codului fiscal, termenul-limită de prezentare a declarației privind impozitul pe venit pentru persoanele fizice este 30 aprilie 2025.

Mesajul ministrului de externe polonez pentru oficialii ruși: „Nu veți mai conduce niciodată, nici aici, nici la Kiev, nici la Chișinău”

Ministrul de externe al Poloniei, Radek Sikorski, a transmis miercuri un mesaj dur liderilor de la Kremlin. În discursul său anual în fața Parlamentului, oficialul polonez a avertizat Rusia că expansiunea ei nu va mai fi tolerată, scrie Asociated Press.

„Să înveți să guvernezi mai bine ce ai”

Sikorski a criticat deschis agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și a spus că este îngrijorat de pericolul extinderii războiului. El a subliniat că Polonia, aflată la granița de est a NATO, este direct expusă. „Să aveți grijă să guvernați mai bine ce e în interiorul granițelor voastre, în conformitate cu dreptul internațional”, a transmis Sikorski către Moscova.

Cel mai dur moment al discursului a fost adresat direct Rusiei. „Nu veți mai conduce niciodată, nici aici, nici la Kiev, nici la Vilnius, nici la Riga, nici la Tallinn, nici la Chișinău”, a spus Sikorski, referindu-se la capitalele Ucrainei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei și Republicii Moldova.

„Frica a intrat în casele polonezilor” Ministrul a descris atmosfera tensionată din țară: „Neliniștea și întrebarea «ce va fi?» s-au instalat în casele polonezilor. Ne paște și pe noi agresiunea rusă?”.

Tot el a mai spus că Europa trebuie să își întărească urgent apărarea, mai ales în contextul în care administrația Trump cere ca europenii să-și asume mai multe responsabilități în materie de securitate.

Fără să îl numească direct, Sikorski a sugerat că Donald Trump face concesii periculoase Rusiei. „Cea mai mare amenințare pentru Polonia ar fi destrămarea unității Occidentului. Nu ne putem permite iluzii sau inacțiune. Nu ne putem permite să fim singuri”, a spus el.

Rusia înaintează încet, cu pierderi uriașe

Ministrul polonez a spus că, deși Putin a plănuit să cucerească Ucraina în trei zile, după trei ani, rușii controlează doar aproximativ 20% din teritoriu. „Progresul este lent și vine cu pierderi uriașe”, a declarat acesta.

Sikorski a estimat că Rusia a pierdut aproape un milion de soldați și a cheltuit peste 200 de miliarde de dolari.

„Ucraina a pierdut mai puțin, iar capitala nu a fost cucerită, nici un guvern-marionetă nu a fost instalat”, a mai adăugat ministrul.

Radek Sikorski a transmis clar că Polonia și aliații săi trebuie să rămână uniți și vigilenți, că Rusia nu va mai domina țările din fostul bloc sovietic și că Occidentul trebuie să se apere împotriva unei noi forme de imperialism.

Două mii de familii și-au înlocuit electrocasnicile vechi cu altele noi

În a patra sesiune a Programului EcoVoucher, 2016 familii au schimbat electrocasnicele vechi cu altele noi, eficiente energetic. În cadrul sesiunii care se va încheia în data de 4 mai, sunt oferite 9000 de vouchere, transmite IPN.

Potrivit Centrului Național pentru Energie Durabilă, prin valorificarea celor 2019 vouchere, familiile și-au achiziționat 1093 de mașini de spălat și 932 de frigidere.

„Beneficiarii au folosit vouchere în valoare de 6000 de lei, acoperind până la 70% din prețul de achiziție al electrocasnicelor”, se arată într-un comunicat emis de CNED.

În această ediție a programului prioritate au familiile cu un număr mare de copii și cele cu un număr mare de persoane cu vârsta de peste 63 de ani. 

Programul este dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul Uniunii Europene. Familiile sunt ajutate să-și înlocuiască electrocasnicele vechi și consumatoare de energie cu altele noi și eficiente energetic.

Ediția actuală este finanțată de Norvegia, cu un buget de 7,5 milioane de euro.

Noi detalii în cazul adolescentei de 15 ani ucise de fostul iubit în vârstă de 17 ani
Articolul anterior
Primăria Chișinău va finanța 100 de proceduri de fertilizare in vitro
Articolul următor
Close menu