Chișinău ar putea deveni, în premieră, Capitala Europeană a Tineretului

Municipiul Chișinău are toate șansele de a deveni, în premieră, Capitala Europeană a Tineretului. Declarația a fost făcută de șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Andrei Pavaloi. El a adăugat că, în acest sens, autoritățile publice locale au depus un efort enorm.

Chișinău ar putea deveni, în premieră, Capitala Europeană a Tineretului

„Noi în ultimii ani am făcut foarte multe pentru domeniul tineretului. Vorbim despre Centrele de Tineret redeschise sau deschise noi în toate sectoarele orașului. De asemenea, odată cu deschiderea/redeschiderea acestor Centre au fost implementate și o multitudine de programe pentru tinerii atât de vârsta școlară, cât și pentru cei din învățământul superior”, a mai spus șeful adjunct al Direcției Generală Educaţie, Tineret şi Sport din Chişinău, potrivit www.stiri.md.

Potrivit lui Andrei Pavaloi, fiecare investiție făcută a adus deja plusvaloare domeniului de tineret. El susține că investițiile nu au fost puține, ținând cont că, doar în anul 2023, municipalitatea a alocat acestui sector aproximativ 60 de milioane de lei. 

Un eventual succes îi va permite municipiului Chișinău să ofere tinerilor noi și noi oportunități chiar la ei acasă, este sigur Andrei Pavaloi, șef adjunct DGETS. 

„Ne va oferi foarte multe privind accesul la programele europene. Vom avea și un circuit de idei al tinerilor de la noi și din Europa, vizând atât țara noastră, cât și UE. Miza cea mai mare vor fi însă proiectele și granturile europene pentru și despre tinerii noștri”, a adăugat oficialul. 

Finala competiției pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului 2024 se va desfășura la 17 şi 18 noiembrie, la Bruxelles, unde Chişinăul va lupta pentru acest titlu alături de alte trei oraşe – Ghent din Belgia, Lviv din Ucraina şi Veszprém din Ungaria.

Punctul de trecere a frontierei moldo – ucrainene de la Giurgiulești-Reni, inaugurat după reconstrucție

Pe data de 16 mai, în cadrul reuniunii multilaterale Quint, secretarul de stat al MIDR Mircea Păscăluță, împreună cu omologii săi secretarul de stat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu și viceministrul Dezvoltării Comunităților, Teritoriilor și Infrastructurii din Ucraina, Serghei Derkach, au anunțat operaționalizarea punctului de control comun Giurgiulești-Reni, după finalizarea lucrărilor de reconstrucție.

 Acesta va permite serviciilor de control din Republica Moldova și Ucraina să colaboreze pentru a facilita tranzitul transportului de mărfuri și pasageri. Proiectul este rezultatul eforturilor comune dintre Republica Moldova, Ucraina, România și partenerii din SUA și UE, în contextul întâlnirilor Quint Meeting. Noul punct de trecere a frontierei va fluidiza traficul la vamă atât pentru camioane, cât și pentru autocare, care vor beneficia de o bandă special amenajată. Pasagerii nu vor mai fi obligați să se oprească la punctul de control moldovenesc, deoarece toate procedurile de control vor fi efectuate pe partea ucraineană. Acest lucru va reduce semnificativ timpul de așteptare pentru trecerea frontierei. Secretarul de stat Mircea Păscăluță a subliniat importanța acestui moment în cadrul Quint Meeting-ului: „Astăzi, am marcat un moment important de conexiune între cele trei țări. Angajamentul nostru de a sprijini Ucraina în reconstrucția infrastructurii rămâne puternic. Vrem să permitem transportului să treacă ușor dinspre Ucraina spre UE și viceversa, prin intermediul Republicii Moldova. Am depus la CEF un proiect de cofinanțare pentru drumul de acces către punctul de trecere a frontierei. Acest drum are acum două benzi, iar extinderea lui la patru benzi ar facilita considerabil transportul.” Tot ieri, delegația condusă de Secretarul de stat Păscăluță a vizitat și punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați, unde au avut discuții cu secretarul de stat Scrioșteanu și cu oficiali din partea UE și SUA, despre posibilitatea instituirii unui punct de control coordonat la Galați. În  acest sens a fost stabilită o agendă comună de lucru. Acesta, împreună cu lărgirea drumului de acces către PTF, ar fi următorul pas în cadrul inițiat, care va deschide o rută și un coridor rapid către portul românesc Galați.

Afacere dulce la Anenii Noi! Premierul Recean a vizitat patiseria „Dolce Parma”

Prim-ministrul Dorin Recean a vizitat patiseria „Dolce Parma”. Întreprinderea are circa 25 de angajați și planifică să se extindă în următorii ani. În acest scop, premierul a încurajat proprietarii să valorifice multiplele posibilități de creștere a afacerilor oferite de autorități.

„Guvernul oferă multe oportunități pentru tinerii antreprenori. Toți cei reveniți acasă, dar și cei de aici pot beneficia de programele Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Programul guvernamental ”373”, ca să dezvolte sectorul antreprenorial în Republica Moldova”, a subliniat prim-ministrul.

Afacerea a pornit acum 10 ani și a fost deschisă de Victoria și Igor Toma. După mai mulți ani în care au muncit într-o patiserie din Parma, Italia, s-au întors în localitatea de baștină ca să-și lanseze propria afacere. „Acum zece ani, am adus conceptul brandului Dolce Parma din Italia. Am vrut să oferim și celor din Republica Moldova tot ce am învățat acolo. Am divizat sarcinile între mine și soț”, spune Victoria Toma.

De la început, au investit banii câștigați în străinătate, iar pe parcurs au beneficiat și de fonduri oferite de stat. Din contul acestora, au instalat panouri solare, au eficientizat procesul tehnologic și au aplicat soluții inovative.

La moment, patiseria „Dolce Parma” dispune de o secție de producere la Mereni și de trei magazine – în orașul Anenii Noi, în satul Chetrosu și la Chișinău.

Premieră! Elevii din două licee din capitală susțin testul la matematică în format digital

185 de elevi din Liceul Teoretic „Mircea Eliade” și Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din municipiul Chișinău au susținut, astăzi 17 mai, testul la matematică, din cadrul testării naționale în învățământul primar, în format digital, scrie stiripesurse.md

Elevii au rezolvat la calculator, pe o platformă specializată, un test la matematică, în format digital, constituit din 14 itemi. Durata examenului a fost de 60 de minute.

„Testarea națională la matematică în format digital vine să contribuie la îmbunătățirea procesului educațional și va pregăti elevii pentru cerințele unei lumi digitale în continuă schimbare”, susține Lilia Ivanov, directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare.

Menționăm că, în luna februarie 25 de elevi din aceste două instituții au participat la testarea pilot la calculator și au avut posibilitatea de a exersa pe un test de antrenament pentru a fi familiarizați cu interfața aplicației, tipologia itemilor, cronometrarea timpului.

Astăzi la testarea națională în învățământul primar participă 31.114 elevi în 1.084 instituții de învățământ.

Accidente rutiere cu trotineta: șapte persoane au fost rănite
Articolul anterior
Rusia: Guvernatorul regiunii Murmansk a fost înjunghiat după o întâlnire cu cetățenii
Articolul următor