Pandemia de coronavirus a ucis până acum aproape 2,2 milioane de oameni în întreaga lume, potrivit datelor oficiale. Dincolo de cifrele seci se află drame greu de povestit. În Statele Unite, cinci copile au rămas orfane după ce mama lor, care le creştea singură, a murit de Covid.
Jasmine Trujillo, o mamă singură de 33 de ani din California, a murit de COVID la doar câteva zile după ce a vorbit ultima oară cu cele cinci fiice ale sale, prin videocall. Fratele ei a fost cel care le-a luat pe copile în grijă, imediat după tragedie.
Fidencio Jacobo, unchi: “Să le aud plângând a fost cel mai rău lucru posibil. Țipetele lor încă mă bântuie. De fiecare dată când mă gândesc, le aud strigătele. Mi se rupe inima. Nimeni nu ar trebui să treacă prin așa ceva.”
Fidencio și soția lui, Crystal, și-au dat seama că trebuie să-și asume rolul de părinți și fetele rămase orfane.
Crystal Jacobo, mătușă: “A fost greu, dar a trebuit să facem asta. Fac parte din familie, altceva nu a mai contat. Familia mea a crescut de la 3 membri la 8.”
Cele 5 copile, cu vârste între 6 și 15 ani, împart acum o căsuță cu trei dormitoare cu mătușa, unchiul și verișorul lor de patru ani. Spun că sunt fericite că au familia alături, dar le doare nespus că n-au apucat să-și ia rămas bun de la mama lor.
Esmerelda Trujillo: “Mi-e dor de mama și îmi doresc să fi fost aici, alături de noi.”
Fetele spun că se roagă în fiecare seară.
Jazlynn Trujillo: ”Îi spun mamei că o iubesc, îi spun că măcar nu mai suferă acum, pentru că mă durea să o știu în suferință, nu putea să-mi spună că mă iubește. Dar mi-a trimis un sărut când avea masca aia pe față.”
Esmerelda Trujillo: “Mă rog la Dumneze și la ea să aibă grijă de noua mea familie și să nu-i lase să moară.”
Unchiul fetelor este instalator, iar mătușa mergea la o școala de asistente medicale. A renunțat la cursuri când familia s-a mărit pe neaşteptate.
Fidencio Jacobo: ”Îmi pun toată speranța în Dumnezeu. A fost alături de noi, ne-a binecuvântat și ne-a călăuzit prin atâtea… Acum știm că avem o nouă misiune. Avem un nou scop.”
Crystal Jacobo: “După furtună apare mereu curcubeul. Chiar dacă mama nu e aici, au o familie care le iubește și vom fi mereu alături de ele. Dacă putem avea un impact în viața lor, atunci cred că misiunea noastră e îndeplinită.”
După ce s-a aflat povestea celor cinci fete, întreaga comunitate s-a mobilizat și a început să strângă bani ca să le asigure un viitor.
sursa: www.stirileprotv.ro