Cinci copii, diagnosticați cu rujeolă. Autoritățile îndeamnă părinții să-și vaccineze copiii

Un focar de rujeolă a fost înregistrat, pe parcursul săptămânii trecute, într-o familie cu cinci copii din Chișinău. Anunțul a fost făcut de Vladimir Bolocan, șeful adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială Chișinău, care a precizat că toți copiii s-au îmbolnăvit, fiind un caz de gravitate destul de înaltă.

Potrivit responsabilului, la moment, situația este sub control, transmite realitatea.md.

„Săptămâna trecută a fost identificat un focar de rujeolă familial, este vorba de o familie cu cinci copii. Toți cei cinci copii sunt bolnavi de rujeolă. Grație implicării medicilor de familie și a altor cetățeni, acești copii sunt la moment în siguranță, este un caz de gravitate destul de înaltă, dar este sub control și pacientul este stabil”, a precizat Vladimir Bolocan, șef adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială Chișinău.

În context, părinții sunt îndemnați să-și vaccineze copiii, întrucât, potrivit responsabilului din sănătate, este o necesitate.

Vaccinarea se efectuează gratuit, la vârstele de 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani. În cazul în care copiii nu au beneficiat de vaccin la vârstele corespunzătoare, medicul de familie va propune o schemă individuală de vaccinare.

Agenția Națională pentru Sănătate Publică atenționează repetat populația că rujeola este o infecție cu grad înalt de contagiozitate. Astfel, părinții sunt îndrumați să-și vaccineze copiii, deoarece vaccinarea este unicul mijloc de protecție sigură contra rujeolei, precum și a altor boli infecțioase, iar apartenenţa la o confesiune religioasă, naţionalitate sau etnie nu ne protejează de boală.

Turismul din Grecia se schimbă radical! În plin sezon estival, autoritățile introduc noi reguli pe plaje

În plin sezon estival, autoritățile din Grecia introduc noi reguli pe plaje. Supraaglomerarea nu mai este deloc tolerată, așa că turiștii români care se pregătesc să plece în vacanță pe insulele grecești trebuie să se informeze și să știe ce au de făcut, scrie evz.ro.

Cea mai vizitată țară de pe glob în perioada verii, Grecia, introduce reguli de ultimă oră împotriva supraaglomerării de pe plaje. Autoritățile nu mai sunt deloc tolerante și dau amenzi uriașe.

Concret, turiștii care ajung de acum încolo pe plajele însorite din Grecia trebuie să știe că nu mai pot închiria umbrele și șezlonguri oricum și de la oricine. Astfel de persoane sunt atent monitorizate și dacă nu au la vedere informațiile privind obiectele destinate închirierii și numărul acestora se aleg cu amenzi foarte mari.

Noile reguli sunt clare. Doar 30 la sută din suprafața cu nisip poate fi ocupată de scaunele pliabile, restul fiind destinat celor care preferă să stea pe prosoape.

Turiștii care observă că legea este încălcată, iar plaja este aglomerată cu șezlonguri pot raporta abuzul printr-o aplicație conectată la serverele Ministerul Finanțelor din Grecia.

Șezlongurile trebuie să fie amplasate la cel puțin 4 metri de țărm.

Căprioare eliberate din captivitate! Doi pui, găsiți într-o gospodărie din Nisporeni

Inspecția pentru Protecția Mediului Nisporeni a primit un apel telefonic, precum, că un locuitor al s. Odobești, r-nul Nisporeni, ține în captivitate două căprioare. Inspectorii au mers la fața locului, ei au ridicat  căprioarele și le-au transmis Ocolului Silvic Grozești. După un control veterinar căprioarele au fost eliberate în habitatul lor natural, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului pentru Protecția Mediului.

Persoana vinovată de săvârșirea contravenției a fost citată la sediul IPM Nisporeni pentru a fi sancționată conform prevederilor  legislației de mediu. 

Inspectoratul pentru Protecția Mediului își exprimă recunoștința față de cetățeanul care a alertat inspectorii de mediu și îndeamnă toți locuitorii să urmeze acest exemplu, contribuind activ la protejarea și conservarea faunei.

O fetiță de 11 ani și tatăl ei au murit după ce au fost loviţi de fulger pe munte

Un tată şi fiica sa în vârstă de 11 ani au murit după ce au fost loviţi de fulger în Munţii Balcani din Bulgaria, informează DPA citat de stirileprotv.ro.

Bărbatul şi cei doi copii ai lui se aflau în drumeţie în apropiere de vârful Kupena, care are înălţimea de 2.169 metri, a relatat luni televiziunea de stat BNT.

Fiul acestuia, în vârstă de 13 ani, a fost salvat de un elicopter militar după ce băiatul a alertat serviciile de urgenţă în urma fulgerului.

Potrivit relatării, bărbatul decedat, în vârstă de 47 de ani, era un alpinist experimentat. Cu toate acestea, el a întreprins acea drumeţie montană în condiţii meteorologice nefavorabile, au precizat serviciile de urgenţă. 

ASP introduce noi întrebări în testele la proba teoretică pentru viitori șoferi
Articolul anterior
Încasările la bugetul de stat administrate de Fisc, în creștere cu 10,8% în raport cu anul precedent
Articolul următor