Un luptător ucrainean, pe nume Danilo, iese în evidență față de alți soldați, din cauza mișcărilor sale, care sunt diferite. El este rapid și precis, dar cu toate acestea … mișcările sale sunt diferite.
Iar motivul pentru care șchiopătează ușor este că are o protează în locul în care se afla înainte partea inferioară a piciorului drept.
„Încă mai sunt în forma de odinioară”, spune Danilo pentru CNN cu un zâmbet. „Mai este încă multă muncă de făcut… Și chiar mai mult până la forma perfectă”.
Danilo și-a pierdut partea inferioară a piciorului drept la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în 2022. El și unitatea sa se aflau într-o misiune când au fost atacați și a călcat pe o mină de teren.
Mutilarea sa și rănile similare suferite de mulți alții, atât soldați, cât și civili, reprezintă doar una dintre numeroasele consecințe ale războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei.
Potrivit președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, forțele Moscovei au împânzit cu mine o suprafață estimată la 170.000 de kilometri pătrați din zona rurală ucraineană – o suprafață de mărimea Floridei – o mare parte dintre acestea de-a lungul frontului sudic, în încercarea de a opri contraofensiva Kievului.
Grupul internațional de reflecție GLOBSEC a constatat că Ucraina este cea mai minată țară din lume, potrivit unui raport publicat în aprilie.
Pe măsură ce trupele ucrainene avansează, acești explozibili ascunși reprezintă unul dintre pericolele majore pe care trebuie să le depășească, cu consecințe potențial drastice.
„Când am avut contact (cu forțele rusești), a trebuit să mă îndepărtez de traseu”, a declarat Danilo. „Am sărit în aer pe mină… Am continuat să tragem, băieții mei au terminat treaba și m-au evacuat.”
„Nu mai aveam picior. Și celălalt picior era rupt”, a spus el, amintindu-și de acele momente pline de adrenalină. „Mi-era teamă că îmi vor tăia și al doilea picior. Este un miracol că nu au făcut-o”.
Au urmat opt luni istovitoare de reabilitare.
„A fost o recuperare foarte, foarte lungă. Am pierdut mult sânge, a fost o amputație grea, o fractură osoasă grea”, și-a amintit el.
Prima parte a recuperării s-a desfășurat în Ucraina, dar două luni mai târziu, Danilo și soția sa s-au mutat în Mexic, unde, cu ajutorul diasporei ucrainene, a reușit să i se monteze un membru protetic, precum și sprijin psihologic.
„A fost greu, deoarece și celălalt picior al meu a fost rănit. Nu am putut călca pe el timp de opt luni”, a explicat el. „La început au fost unele dificultăți, dar medicii competenți m-au pus din nou pe picioare”.
Vlad, identificat și el doar după prenume, este un medic de luptă ucrainean a cărui unitate este mereu în așteptare. Când vine un apel, grupul său se îndreaptă direct spre linia frontului pentru a extrage răniții.
„Chiar și un singur soldat sau civil care își pierde un membru este mult. Trebuie să te pui în locul acestei persoane. Unul singur este prea mult”, a declarat el pentru CNN.
Vlad spune că munca sa nu este mai puțin periculoasă datorită statutului său de medic.
„Există o mulțime de bombardamente îndreptate spre noi”, a spus el. „În ciuda faptului că avem cruci roșii pe vehiculele noastre, rușii ignoră Convenția de la Geneva. Are sens – dacă îi omori pe medici, mulți soldați nu vor primi primul ajutor.”
Ministerul rus al Apărării nu a răspuns la solicitarea CNN de a comenta această afirmație.
Riscurile nu-l descurajează pe Vlad să se îndrepte spre front. Timpul, spune el, este esențial în tratarea unor leziuni precum cea a lui Danilo, dacă se dorește o recuperare bună a pacientului.
„Depinde de cât de repede a fost acordat ajutorul medical și noi îl acordăm rapid”, a spus Vlad.
„Majoritatea zonelor sunt minate. Iar pentru a avansa mai departe folosim vehicule de geniu și geniști. Cei mai mulți dintre cei răniți de mine în ultimele luni sunt geniști”, a adăugat el.
„Rănile sunt mai grave acum decât erau acum șase luni. Avem mult mai mult de lucru acum”.
Victorie sau moarte
După recuperarea sa în Mexic, Danilo s-a întors în luptă, sprijinind forțele ucrainene care avansează în sud. El s-a alăturat contraofensivei ucrainene la scurt timp după ce s-a întors în țară, la sfârșitul lunii iulie.
„M-am întors în serviciu la două zile după ce m-am întors în Zaporojie. Timp de o lună am fost instructor. Apoi am cerut un transfer pe front”, a spus el.
„Acum sunt sergent principal într-o unitate de sprijin de foc. Mă ocup de escadrilele de mortiere, lansatoare de grenade și antitancuri”, a explicat el. „Eu și comandantul plutonului alegem pozițiile potrivite, țintele și planificăm operațiunile.”
Rănile sale nu îl încetinesc, se jură el. „Dacă nu aș fi fost eficient, nu aș fi fost aici, m-ar fi trimis la un sediu pentru a face hârtii.”
Deși se grăbește să se întoarcă pe linia întâi, Danilo spune că urăște războiul și lupta. „Nu-mi place să-mi văd frații răniți sau uciși”, a adăugat el.
Dar, în ciuda acestui fapt și a traumei pe care a trăit-o, el spune că nu ar fi putut în niciun caz să stea acasă și să privească.
„Într-o țară atacată, fiecare om trebuie să se ridice de pe canapea și să-și apere casa”, a spus el. „Eu trebuie să o fac și mă pricep la asta. Avem nevoie de oameni cu experiența mea.
„Nu avem de ales… Contraofensiva nu poate eșua”, a continuat Danilo. „Ne apărăm casa noastră. Pentru noi este victorie sau moarte”.
