Cine este femeia care ar fi ucis-o pe Daria Dughina, conform rușilor

Rusia acuză Kievul de asasinat. O ucraineancă de 43 de ani ar fi pregătit bomba și, după ce a detonat-o de la distanță, ar fi fugit în Estonia, susțin rușii.

La mai puțin de 48 de ore de la moartea Dariei Dughina, Comitetul de anchetă al Federației Ruse susține că a elucidat în timp record circumstanţele atacului cu bomba în care a murit fiica celui considerat „creierul lui Putin” sau „noul Rasputin”, transmite Protv.ro.

Mary Ilyushina, CBS News:„În urmă cu câteva ore, Dughin a ieșit pentru prima oară să comenteze cele întâmplate. El a spus că nu va fi de ajuns o simplă răzbunare şi că doar o victorie a Rusiei asupra Ucrainei va răzbuna moartea fiicei sale, iar acest lucru va fi probabil văzut că un pas spre o escaladare (a conflictului).”

Dorind să-și demonstreze capacităţile de investigaţie, Rusia a anunţat că ar fi identificat-o pe autoarea atentatului: o ucraineancă de 43 de ani, Natalia Vovk, care ar fi plasat 400 de grame de TNT sub scaunul şoferului şi, după detonarea dispozitivului, ar fi fugit în Estonia. Ar exista și imagini cu ea în vamă, susţin autorităţile ruse.

Până acum, Estonia nu a primit însă o solicitare oficială din partea autorităților ruse privind extrădarea Nataliei Vovk.

Reporter: Statele Unite știu cine a fost în spatele atentatului cu maşina-capcană care a ucis-o pe Daria Dughina la Moscova?
Ned Price, purt. de cuv. al Departamentului de stat al SUA: Nu am nimic de declarat în afară de ceea ce ați auzit cu toții în mod public, și anume că Ucraina a negat orice implicare în atacul asupra acestei persoane.
Reporter: Așadar, Statele Unite cred că Ucraina nu se află în spatele acestui atac și resping acuzațiile Moscovei?
Price: Nu am nicio îndoială că rușii vor investiga acest lucru. De asemenea, nu am nicio îndoială că rușii vor prezenta anumite concluzii”.

Cine a revendicat atentatul

Dar atentatul a fost revendicat de auto-intitulata Armată Națională Republicană – ANR, care activează în interiorul Rusiei şi este formată din simpli cetățeni, politicieni și militari ruși.

Anunţul a fost făcut de fostul deputat rus Ilia Ponomarev, expulzat de Moscova după ce, în 2014, a fost singurul membru al Dumei de stat care a votat împotriva anexării Crimeei. Citând ceea ce a numit un manifest al ANR, Ponomarev a scris ca partizanii: „Îl declară pe președintele Puţin uzurpator al puterii și criminal de război care a modificat Constituția, a declanșat un război fratricid între popoarele slave și a trimis soldații ruși la moarte sigură și fără sens. Sărăcie și sicrie pentru unii, palate pentru alții – esența politicii lui Putin. Credem că oamenii lipsiți de drepturi au dreptul să se răzvrătească împotriva tiranilor. Puţin va fi detronat și distrus de noi!”.

Vladimir Putin i-a acordat Dariei Dughina o decorație post-mortem pentru curaj și devotament

În ceea ce-l priveşte, liderul de la Kremlin şi-a reafirmat dogmele într-un discurs ţinut cu ocazia Zilei Drapelului rus.

Vladimir Putin, președintele rus: „Rusia este o putere mondială viguroasă şi independentă. Pe scena internaţională, ne angajăm să urmăm doar acele politici care satisfac interesele vitale ale ţării noastre.”

Luni seara, Vladimir Putin i-a acordat Dariei Dughina o decorație post-mortem pentru curaj și devotament.

Luptele continuă în Ucraina

În tot acest timp, în Ucraina continuă luptele.

Forțele armate ale Kievului au lovit din nou podul strategic Antonovski din Herson, astfel încât rușii să nu-l mai poată folosi pentru aprovizionarea trupelor.

Pe de altă parte, Agenția Internațională pentru Energie Atomică continuă consultările cu Ucraina și Rusia pentru ca o echipă de inspectori internaționali să viziteze centrala nucleară de la Zaporojie.

Rafael Grossi, directorul general al AIEA: „Riscul unui accident nuclear există. Nu putem spune ce magnitudine ar putea avea, dar ar putea fi foarte, foarte mare. Prin urmare, trebuie să îl prevenim.”

Rusia a cerut o nouă reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, pe tema centralei de la Zaporojie.

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

Regiunile din sudul UE sunt expuse riscului de secetă până în noiembrie
Articolul anterior
În Republica Moldova a apărut o nouă profesie
Articolul următor