Cine este rusul de 39 de ani pe care Vladimir Putin l-a pus să salveze Rusia de la faliment

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a pus pe Maxim Oreşkin să salveze Rusia de la faliment.  Maxim Oreşkin este un economist, a fost ministru al Dezvoltării şi consilier al preşedintelui din anul 2020. Planul dezvoltat de Oreşkin este de a crea platforme paralele de „compensare şi decontare” în Rusia şi China, care să permită celor două ţări să facă comerţ cu ruble şi cu yuani.

Pe 9 mai de Ziua Victoriei, cel mai aşteptat act în Rusia a fost semnarea de către Vladimir Putin în Piaţa Roşie a unui decret care urmăreşte schimbarea direcţiei războiului economic cu Occidentul, legând Rusia de China, prilej cu care a fost promovat Maxim Oreşkin, 39 de ani, pe verticala puterii, scrie Mediafax.

Oreşkin nu se află pe lista a 1.000 de ruşi şi belaruşi importanţi supuşi măsurilor restrictive impuse de UE. El a fost vizat de către Londra, în calitate de preşedinte al principalului radiodifuzor public rus Pervîi Kanal.

Maxim Oreşkin este un economist educat în şcolile de elită din Rusia, a trecut prin diferite bănci de investiţii (de la Rosbank-ul rusesc la sucursala din Moscova a francezilor Crédit Agricole şi la Institutul de Stat Vtb), a fost ministru al Dezvoltării, la 34 de ani şi consilier al preşedintelui din 2020.     Oreşkin a devenit creatorul schimbării tactice ruseşti. I s-a solicitat să reorienteze sistemul de producţie şi financiar, să înveţe să tranzacţioneze fără valute occidentale şi să împingă ţara în braţele Chinei.

Din 9 mai, potrivit decretului preşedintelui rus, Oreşkin este „şeful grupului de lucru interdepartamental” creat pentru a răspunde la măsurile restrictive şi a rescrie regulile comerţului cu ţările „neprietenoase”, în special cu UE, şi cu „prietenii”. Pentru a realiza acest lucru, el împreună cu echipa sa vor trebui să creeze noi structuri.

Pe lista personalităţilor incluse în decret se află: Elvira Nabiullina, guvernatorul Băncii ruse, Anton Siluanov, ministrul Finanţelor, şi Maxim Reşetnikov, ministrul dezvoltării. 

Rusia, legată de China  Ordonanţa lui Putin din 9 mai vorbeşte despre „elaborarea unui plan de formare a infrastructurii de plăţi internaţionale cu partenerii comerciali ai ţărilor prietene” şi despre „determinarea procedurii de decontare a elementelor financiare în ruble sau monede internaţionale”. De asemenea, în decret se mai vorbeşte şi despre „mecanisme de compensare care trebuie dezvoltate” mereu cu ţările „prietenoase”, cele care la ONU nu au criticat invazia în Ucraina: China şi India.    „În următorii doi ani, China va fi principala destinaţie de export şi sursă a importurilor ruseşti”, afirmă Alexander Gabuev, de la Institutul Carnegie pentru Pace Internaţională.

„Acest lucru va permite Chinei să stabilească yuanul ca monedă regională a Eurasiei de Nord, chiar înainte ca acesta să devină complet convertibil pe piaţa valutară”, a mai adăugat Gabuev. Astfel, rezultatele ameninţă să ducă la ceea ce Gabuev numeşte „o balcanizare a sistemului valutar global”, în care nici măcar supremaţia euro şi a dolarului nu este mai presus de dubiu.

Premierul Dorin Recean spune că avem de confruntat o iarnă foarte grea: ”Trebuie să găsim soluție pentru o eventuală criză în regiunea transnistreană”

Premierul Dorin Recean a declarat în debutul ședinței Guvernului că avem de confruntat o iarnă foarte grea, iar o eventuală criză legată de gazele naturale în regiunea transnistreană s-ar putea transforma „într-o catastrofă umanitară”, scrie radiochisinau.md.

Șeful executivului a subliniat că o eventuala criză ar putea veni din două surse: prima este o eventuală întrerupere de gaze naturale către stânga Nistrului, iar cea de-a doua se referă la majorarea tarifelor la gazele naturale

„Dificultățile și o eventuală criză survine din două surse – prima este o eventuală întrerupere de gaze naturale către stânga Nistrului, acolo trăiesc peste 350 de mii de cetățeni și majoritatea sunt cetățenii noștri și ei riscă fără căldură și electricitate. Și asta se poate transforma într-o catastrofă umanitară. Pentru că sunt cetățenii noștri noi trebuie să găsim soluție pentru o eventuală criză acolo. Ea se poate întâmpla în cazul în care Gazprom nu își va onora obligațiunile contractuale.

A doua sursă a crizei este solicitarea de majorare a tarifelor la gazele naturale. Este o solicitare care trebuie să fie analizată foarte atent și transparent de ANRE”, a spus Dorin Recean.

Totodată, prim-ministrul a dat asigurări că guvernul va fi alături de cetățeni, chiar dacă situația va fi complicată. 

„În orice caz, Guvernul va fi alături de cetățenii R. Moldova. Știu că există foarte multe întrebări în ceea ce privește această solicitare de majorare a tarifelor la gaze. Există foarte multe întrebări cum s-au făcut achizițiile vara, toamna și sunt validate așteptările cetățenilor la aceste întrebări să fie clarificate și în cadrul audierilor parlamentare ce vor avea loc aceste lucruri vor fi răspunse”, a conchis Recean.

Declarațiile lui Dorin Recean vin în contextul în care, ieri, Moldovagaz a depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică o cerere de majorare a tarifului la gaze naturale cu circa 4 lei pentru un metru cub, începând cu 1 decembrie, argumentând că solicitarea vine în condițiile unei creșteri a prețurilor pe piața internațională. 

Testare tematică la două discipline pentru elevi. Urmează tezele semestriale

Elevii claselor a VIII-a și a IX-a din 32 de raioane, dar și din municipiile Bălți și Chișinău, scriu, în zilele de 27 și 28 noiembrie, teste de evaluare a competențelor la limba și literatura română și la matematică, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

La testarea tematică participă, în total, elevi din 486 de instituții de învățământ din țară. Instituțiile de învățământ implicate în procesul de evaluare au avut posibilitatea să aleagă una dintre cele două discipline sau ambele, dar și clasele care participă la testare – a VIII-a, a IX-a sau ambele.

Lucrările scrise de elevi vor fi verificate în Comisiile raionale/ municipale de evaluare, constituite prin ordinul direcției raionale/municipale de învățământ. „Rezultatele acestui exercițiu vor fi transmise Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) pentru efectuarea unei analize a nivelului de aplicare a curriculumului la clasă pe anumite segmente de conținut, iar lucrările scrise ale elevilor sunt returnate instituțiilor de învățământ”, susține Lilia Ivanov, directoarea ANCE.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare adresează mulțumiri tuturor instituțiilor implicate în organizarea testărilor și le urează succes elevilor care participă la acest exercițiu.

Tânăr din Strășeni, prins transportând ilegal lemne la Leova

La data de 26 noiembrie curent, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Leova” de comun cu Inspectoratul de Poliție Leova, au efectuat razii în zona de frontieră, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În urma acestei conlucrări, în orașul Leova a fost stopat un mijloc de transport de model Ford Transit, înmatriculat în Republica Moldova, la volanul căruia se afla un conațional în vârstă de 22 de ani, locuitor al orașului Strășeni.

În urma verificărilor de rigoare, în interiorul microbuzului au fost depistate produse lemnoase, în cantitate de 3 metri cubi, lemn tare, fără acte de proveniență.

Mijlocul de transport și încărcătura au fost indisponibilizate, conform legislației în vigoare, iar cazul a fost sesizat Inspectoratului pentru Protecția Mediului Leova.

Cazul este cercetat în continuare, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

Ce urmează pentru luptătorii de la Azovstal care s-au predat rușilor. Soția unui soldat a vorbit despre scrisoarea primită acum 2 zile
Articolul anterior
Zelenski acuză Rusia că blochează exportul a 22 de milioane de tone de alimente: „Urmează o criză alimentară”
Articolul următor