Cine este tânăra interpretă de la noi care a purtat de două ori roba la distanță de doar câteva zile. Ce facultăți a absolvit concomitent și unde

Tânăra interpretă de la noi, Camelia Ursu, demonstrează că este nu doar talentată, dar are și alte succese cu care se poate mândri. Chiar în aceste zile, frumoasa brunetă a absolvită două facultăți în orașul Cluj-Napoca din România, unde a avut parte de două festivități la care a purtat cu mândrie roba, informează unica.md.

”2 absolviri într-o săptămână? Multumesc tuturor celor care au crezut în mine!”, scrie artista într-o postare pe Facebook.

Camelia a încheiat studiile la Academia Națională de Muzică ”Gheorghe Dima”, specializarea muzică, dar și la una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România – Universitatea Babeș-Bolyai, specializarea publicitate.

Tânăra a recunoscut că a costat-o multe sacrificii, dar este fericită că le-a finalizat cu succes.

”Am făcut-o și pe asta! Mulțumesc, Cluj, pentru toate oportunitățile pe care mi le-ai scos în calea mea! Mulțumesc tuturor dascălilor și colegilor alături de care am stat la bordul acestei “croaziere” pline de experiențe și provocări.”, a scris Camelia Ursu.

Artista a fost scăldată în felicitări pe rețelele de socializare și a dezvăluit că își va urma calea pe ambele domenii:

”Muzica a fost dintotdeauna pasiunea mea cea mare, dar întrucât, ca și în orice domeniu, a fost nevoie să mă promovez, am decis să fac cele mai bune studii pentru a mă ajuta pe mine. Sunt solistă în formația 7 Coline din Iași de ceva timp, dar pentru că am fost solicitată și pe partea de marketing de unele companii, iar munca mea a fost apreciată, am îndrăgit acest domeniu, în care intenționez să cresc și mai mult.”, a spus artista pentru unica.md.

Tot zilele acestea, frumoasa artistă și-a bucurat admiratorii cu o nouă lansare, ca un trofeu la finalizarea studiilor. Camelia a surprins cu o piesă, cu tot cu videoclip, plină de emoție, intitulată ”Lasă-mă”, care în doar câteva zile a adunat peste 11 mii de vizionări.

Vă invităm să ascultați melodia Cameliei, iar dacă veți considera că merită o șansă, nu ezitați să lăsați o apreciere sau un comentariu.

Camelia Ursu este o tânără interpretă de la noi, care s-a făcut cunoscută publicului datorită pieselor pe care și le scrie singură. Prima melodie cu care s-a lansat, ”Filmul tău”, a fost semnată, atât versurile, cât și melodia, chiar de ea, iar la piesă ”Lasă-mă”, melodia a fost scrisă tot de ea.

Echipa unica.md o felicită pe Camelia și îi urează multă admirație din partea publicului, dar și inspirație pentru noi producții la fel de frumoase.

Rezultatele preliminare la BAC au fost publicate

Rezultatele preliminare ale examenului național de bacalaureat au fost afișate astăzi, 27 iunie 2024, în cele 93 de centre instituite în întreaga țară. Totodată, candidații pot vedea testele verificate și notele prin prin intermediul platformei www.bac.gov.md, informează unica.md cu referire la un comunicat al Ministerului educației și cercetării.

La sesiunea de bacalaureat 2024 au fost admiși 11321 de candidați din licee, 3815 candidați din colegii și centre de excelență, 210 candidați din universități, 198 de candidați care s-au înscris în regim extern și 2510 restanțieri din sesiunile anterioare, în total – 18054 de candidați.

Rata de promovare a examenului național de bacalaureat în rândul absolvenților din licee este de 89,83%, comparativ cu 87,77% în sesiunea 2023. Astfel, din cei 11321 de liceeni admiși, 10170 au promovat examenul.

Dintre cei 3815 candidați admiși din colegii și centre de excelență, 1819 au susținut examenul, rata de promovare pentru această categorie fiind de 47,68%, comparativ cu 45,37% în sesiunea 2023.

Din 2510 restanțieri din sesiunile anterioare, 354 de candidați au promovat examenul, ceea ce constituie 14,10%, comparativ cu 17,03% în sesiunea 2023.

În total, au promovat examenul național de bacalaureat în sesiunea de bază, până la desfășurarea contestațiilor, 12526 de candidați, ceea ce constituie 69,38% din numărul total de candidați admiși în sesiune, comparativ cu 68,31% la aceeași etapă în sesiunea 2023.

Totodată, precizăm că în sesiunea de bacalaureat din anul curent 3 candidați au fost eliminați din examen pentru fraudă.

Un  angajat al Postului vamal Sculeni și complicele său, reținuți de CNA 

Un vameș din cadrul Postului vamal Sculeni a fost reținut în după-amiaza zilei de 26 iunie de ofițerii CNA și procurorii mun. Bălți într-un dosar de corupere pasivă. Funcționarul este bănuit că ar fi pretins și acceptat peste 10 000 de euro de la un transportator de colete pentru a asigura trecerea nestingherită a unui lot de marfă de contrabandă prin postul vamal menționat, informează unica.md cu referire la un comunicat al CNA. 

Urmărirea penală a început în baza unei autosesizări, în cadrul căreia au fost documentate acțiunile vameșului, dar și ale transportatorului, soldate cu reținerea acestora. Potrivit probelor acumulate, s-a constatat că în urma înțelegerii prealabile între vameș și transportator a fost asigurată introducerea prin contrabandă a unui lot de marfă contra unei mite de peste 10 mii de euro.

Astfel, la data de 26 iunie, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți, l-au reținut în flagrant pe angajatul Postului vamal Sculeni imediat după primirea sumei de peste 10 000 de euro. De asemenea, în cadrul acțiunilor de urmărire penală a fost reținut și complicele vameșului. Ambele persoane sunt plasate în izolator pentru 72 de ore.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe mijloace financiare, telefoane mobile, un automobil și marfa introdusă prin contrabandă.

Acțiunile de urmărire penală în acest caz sunt în desfășurare și au loc în cadrul unei cauze pornite în temeiul art. 324 Cod penal – coruperea pasivă.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

De ce sunt creditele scumpe în Republica Moldova

Dobânzile ridicate la credite reprezintă o preocupare majoră atât pentru cetățenii Republicii Moldova, cât și pentru cei stabiliți în străinătate. În cadrul unei emisiuni la Rlive TV, guvernatoarea BNM, Anca Dragu, a explicat de ce creditele sunt mult mai scumpe în Republica Moldova comparativ cu alte țări europene, cum ar fi Germania, unde dobânzile sunt de doar 3-5%. citat de bani.md.

„Explicația principală ține de puterea economiei,” a declarat Dragu. „Cu cât ne apropiem de centrul și estul Europei, dobânzile devin mai mari. Un factor important este inflația, care este mai ridicată în aceste țări. De exemplu, Banca Națională a Moldovei are o țintă de inflație de 5%, comparativ cu BCE care are 2%.”

Riscul economic joacă, de asemenea, un rol crucial. „Riscul de țară diferă: pentru Germania este unul, pentru România altul, iar pentru Moldova este cu totul altul. Indicatorul CDS (Credit Default Swap) măsoară acest risc, iar în Germania este foarte scăzut. În economiile emergente, acest risc este mai mare,” a explicat guvernatoarea.

Dragu a subliniat că și cadrul legislativ influențează costul creditelor. „Investitorii se uită la statul de drept, la cât de clare sunt legile contractelor și la durata proceselor în instanță. Aceste aspecte sunt esențiale pentru mediul de afaceri,” a spus ea.

Pandemia și războiul din Ucraina au amplificat incertitudinea și au redus apetitul pentru investiții. „Pandemia a încetinit dorința de expansiune, iar războiul induce o stare de incertitudine și mai mare. Investitorii preferă să-și ducă capitalul în țări stabile, unde riscul este mai mic,” a adăugat Dragu.

Un pacient al Spitalului Clinic de Psihiatrie, bătut de un infirmier beat. Cu ce pedeapsă s-a ales inculpatul
Articolul anterior
Atenție! Municipalitatea nu recomandă scăldatul în havuzurile din Capitală
Articolul următor