Colete cu preparate anabolizante, depistate la vamă

Funcționarii postului vamal Chișinău 4 (PVI Poșta), urmare a controlului unor colete declarate în tranzit, au depistat un lot considerabil de preparate cu substanțe anabolizante, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Conform actelor de însoțire, în coletele trimise din Ucraina spre Georgia a fost indicat că acestea conțineau suplimente nutritive.

În rezultatul controlului vamal fizic detaliat, s-a constat că conținutul acestora nu corespunde informațiilor declarate, fiind depistate 1560 de pastil, precum și fiole, din categoria preparatelor ce conțin substanțe anabolice.

Preparatele au fost ridicate și urmează să fie transmise spre expertiză, iar investigațiile sunt în curs de desfășurare.

Putin impune ucrainenilor din teritoriile ocupate să-şi ia paşapoarte ruseşti ori să plece pâna pe 10 septembrie 2025

Preşedintele rus Vladimir Putin face presiuni asupra ucrainenilor aflaţi în Rusia sau în cele patru regiuni ocupate în Ucraina să ceară cetăţenia rusă sau să plece în altă parte, potrivit serviciilor de informaţii britanice, citate sâmbătă de DPA, relateză Agerpres.

Putin a semnat un nou decret care îi obligă pe cetăţenii ucraineni care locuiesc în teritoriile respective să-şi „reglementeze statutul juridic” până la 10 septembrie sau să părăsească zona, a indicat Ministerul Apărării de la Londra în ultima sa actualizare a informaţiilor obţinute de serviciile sale secrete privind evoluţia situaţiei de pe frontul din Ucraina.

„Decretul lui Putin este aproape sigur destinat să forţeze plecarea de pe teritoriul ucrainean ocupat de Rusia a cetăţenilor ucraineni care refuză să accepte paşapoartele şi cetăţenia rusă”, se arată în raportul postat pe platforma X.

Kremlinul continuă să ducă o politică de „rusificare” forţată a teritoriilor ocupate ilegal în Ucraina, ca parte a „eforturilor de lungă durată de a extirpa cultura, identitatea şi statalitatea ucrainene”, a adăugat acesta.

Moscova consideră în mod ilegal că peninsula Crimeea de la Marea Neagră, anexată în urmă cu peste un deceniu, precum şi regiunile parţial ocupate Lugansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson, anexate în 2022, fac parte din Rusia, se arată în nota ministerului britanic citat.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat la 19 martie că Ucraina nu va recunoaşte teritoriile ucrainene ocupate drept ruseşti, afirmând că aceasta este o linie roşie a Kievului. El a spus că aceasta va fi una dintre problemele dificile ale negocierilor viitoare cu Moscova, potrivit Unian.

Reprezentantul special al preşedintelui american Donald Trump pentru Orientul Mijlociu şi relaţia cu Rusia, Steve Witkoff, s-a referit într-un interviu acordat vineri lui Tucker Carlson, fost prezentator la Fox News, şi la viitorul statut al teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia.

„Cea mai mare problemă în acest conflict o constituie Crimeea şi patru regiuni – Doneţk, Lugansk şi altele două (Herson şi Zaporojie). Acolo sunt vorbitori de limbă rusă, au fost referendumuri în care majoritatea covârşitoare a oamenilor şi-a exprimat dorinţa de a fi sub conducerea Rusiei. Aceasta este problema cheie a conflictului”, a spus el.

Aşa-numitul referendum din Crimeea nu a fost recunoscut de Kiev şi de comunitatea internaţională, la fel cum nu au fost recunoscute nici pretinsele referendumuri din cele patru regiuni, organizate de Moscova în plin război, sub ameninţarea armelor.

Tragedie la Grătiești: Un copil a fost găsit strangulat în podul casei

Un copil a fost găsit strangulat în podul casei. Tragedia s-a produs în satul Hulboaca, comuna Grătiești.

Poliția a fost sesizată aseară, prin intermediul serviciului 112.

La fața locului s-a deplasat grupa operativă și medicul legist. Nu au fost descoperite urme de violență pe corpul copilului.

A fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Incendiu la Botanica. Flăcările au cuprins un lan de vegetație

Cinci echipe de pompieri și salvatori luptă în aceste clipe cu flăcările care au cuprins un lan de vegetație în sectorul Botanica al capitalei. Victime nu au fost raportate, comunică MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), incendiu de vegetație izbucnit pe bulevardul Traian 23/2.

„Pentru lichidarea arderii, la fața locului au fost îndreptate 5 echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că într-un lan deschis arde o suprafață extinsă de vegetație uscată”, a precizat IGSU.

Cercetări arheologice la Moara Roșie din Chișinău
Articolul anterior
Cetățenii vor fi obligați să plătească pentru salubrizarea din localitate//Taxele și tarifele vor fi stabilite conform unei metodologii aprobate de către Guvern
Articolul următor
Close menu