Colosseumul, „ de vânzare”. La cât a fost evaluată perla Italiei

Deloitte estimează că „valoarea activelor sociale” produse de Colosseum ajunge la 79 de miliarde de euro.

Suma uriașă a fost calculată prin adunarea prețului biletului pentru monument și a banilor pe care vizitatorii îi lasă în urmă după ce aceștia se relaxează și cu alte atracții din proximitatea Colosseumului.

Colosseumul este cel mai vizitat monument al Italiei și atrage anual 7 milioane de turiști (2019).

În intervalul 2011-2016, Tod’s Group a finanţat o restaurare de 25 de milioane de euro a monumentului.

Colosseumul ar putea aduce PIB-ului Italiei 1,4 miliarde euro pe an, potrivit analiștilor.

Valoarea monumentului ajunge la zeci de miliarde de dolari.

Deloitte estimează că „valoarea activelor sociale” produse de Colosseum se situează la 79 miliarde de euro.

Potrivit unui raport Deloitte, suma pe care cetățenii Romei sunt dispuși să o cheltuiască pentru a asigura continuitatea unui bun sau serviciu este de 90 de euro de persoană, în timp ce alți italieni ar plăti undeva la 50 de euro, scrie alephnews.ro.

Italia, în topul destinațiilor pe care le preferă românii pentru vacanțe

Colosseumul rămâne cea mai vestită și mai mare arenă construită vreodată de romani. Cel care a cerut să fie construită a avut-o împăratul Nero, ca urmare a influenței majore pe care o aveau în acele timpuri luptele de gladiatori.

A fost nevoie de o cantitate enormă de materiale de construcție, zeci de mii de tone de marmură adusă din apropiere, din Tivoli si aproape 300 de tone de fier pentru a lega blocurile unul de celalalt. Ca un precedent la materialele prefabricate moderne, multe dintre părțile componente ale Coloseumului au fost construite în alta parte și aduse la locul construirii arenei pentru asamblare. Aceasta metodă a permis un ritm accelerat de lucru care a dus la construirea arenei în șapte ani.

O altă atracție turistică celebră, Fontana di Trevi, a fost construită de arhitectul Salvi în 1735 și terminată în 1762. Această fântână este un exemplu perfect de stil rococo, cu efecte dramatice, creaturi acvatice de marmură dominate de un impresionant Oceanus. Apa vine din izvorul Acqua Vergine.

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

În atenția celor care vor călători miercuri în Germania! Peste 1.000 de zboruri vor fi anulate
Articolul anterior
,,Mâncăm legume din propria recoltă”. Maxim Galkin și-a arătat grădina din Jūrmala
Articolul următor