Comtinuă investigațiile în dosarul omorului cetățeanului moldovean, îngropat în Amiens-Franța: cinci reținuți conectați la ”Chitaeț” și un alt bănuit audiat

Ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate a INI sub conducerea procurorilor PCCOCS anunță audierea unui alt bănuit în dosarul omorului cetățeanului moldovean, îngropat în nordul Franței, în Amiens, în septembrie 2021.

Așa cum potrivit legii, Moldova nu-și extrădează propriii cetățeni, în acest scop, audierea bănuitului dun Bălți, cu vârsta de 38 de ani, de către autoritățile din Moldova și cele din Franța a avut loc la Chișinău, în incinta Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate (PCCOCS). Audierea acestuia a urmat expertizelor de ADN ale bănuitului, efectuate în Franța.

Suplimentar, în Franța se află în arest preventiv alți cinci cetățeni ai Moldovei cu vârste cuprinse între 28 și 45 de ani, de origine din Bălți și Cahul. Ulterior perchezițiilor, autoritățile franceze au ridicat de la aceștia sute de cutii de țigări și sume importante de bani.

Acțiunile de urmărire penală au avut loc în cadrul unei echipe comune de investigații create între organele de drept din ambele state. După cum autoritățile din Moldova și Franța anunțau anterior, omorul a fost comis în septembrie 2021. Până să fie omorât, victima de 29 de ani accidentase la revenirea din Belgia automobilul pe care-l conducea, iar la fața locului s-au prezentat forțele de ordine franceze. Sosite la fața locului, suplimentar gestionării legale a accidentului, autoritățile franceze au confiscat din automobilul acestuia țigări introduse ilegal, în valoare de circa 260.000 euro. Ulterior, superiorii victimei din organizația criminală „Chitaeț” („Chinezul,” din limba rusă) i-au cerut suma de bani în contul mărfii confiscate, pentru ca mai apoi să treacă la răfuială fizică, în lipsa compensării pretinse.

Menționăm, printre cei cinci arestați se numără și organizatorul omorului – persoana de încredere al hoțului în lege și lider al organizației criminale cu același nume „Chitaeț,” care era responsabilă și de acumularea banilor pentru organizație. Prin urmare, liderul organizației a fost anunțat în căutare și în acest dosar, suplimentar anunțării lui în căutare în 2020 pentru trafic de droguri, de procurorii PCCOCS.

Investigațiile continuă, în cadrul echipei comune moldo-franceze de investigații, timp în care cei vizați în dosar beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Celine Dion surprinde cu o apariție fenomenală pe coperta Vogue. Artista a făcut dezvăluiri despre starea ei de sănătate

Celine Dion arată fenomenal, la 55 de ani, pe coperta revistei Vogue. Apariția vine la câteva luni după ce sora ei a spus că starea de sănătate a artistei este gravă.  Legendara cântăreață a vorbit într-un interviu despre sindromul persoanei rigide, boala autoimună rară si incurabilă care i-a pus stop carierei, scrie digi24.ro

Totuși, artista este optimistă și speră că va găsi un tratament miracol cu ajutorul cercetărilor științifice. „Nu am învins boala, este încă în mine și va fi mereu. Sper că vom găsi un miracol, o modalitate de a o vindeca prin cercetare științifică, dar deocamdată trebuie să învăț să trăiesc cu ea. Deci asta sunt eu acum, cu sindromul persoanei rigide. Cinci zile pe săptămână fac terapie atletică, fizică și vocală. Lucrez degetele de la picioare, genunchii, gambele, degetele de la mâini, cânt, lucrez vocea… Trebuie să învăț să trăiesc cu asta acum și să nu mă mai întreb de ce. La început mă întrebam: de ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut? Asta e din vina mea? Viața nu îți dă niciun răspuns. Trebuie doar să o trăiești!”, a spus ea într-un interviu pentru Vogue.

Un bărbat din Hâncești, reținut după ce și-ar fi omorât fratele

Procuratura raionului Hâncești informează despre reținerea, în comun cu organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Hâncești, a unui bărbat, acuzat de omorul fratelui său, scrie punctul.md.

Suspectul, în vârstă de 47 de ani, este bănuit de faptul că, la data de 25 aprilie 2024, în intervalul de timp cuprins între orele 15:00 – 17:00, aflându-se la domiciliul său situat în satul Buțeni r-nul Hîncești, pe fonul consumului băuturilor alcoolice, în urma unei cerți ce s-a iscat între el și fratele său în vârstă de 51 de ani, care treptat a trecut în bătaie, acționând cu intenție directă, i-a aplicat lovituri cu pumnii peste diferite părți ale corpului. Ulterior, l-a înjunghiat cu un cuțit de bucătărie. În urma leziunilor suportate, victima a decedat. 

Potrivit oamnilor legii, după comiterea faptei, bănuitul a încercat să ascundă urmele infracțiunii prin spălarea sângelui de la fața locului, precum și ascunderea cadavrului în beciul dintr-o locuința părăsită. 

Pe fapt, a fost pornită o cauză penală conform bănuielii rezonabile de comitere a omorului intenționat (art. 145 alin. (2) Cod penal al RM).

Procurorii urmează să înainteze în instanța de judecată un demers de aplicare a măsurii preventive – arestarea preventivă pe un termen de 30 de zile, în privința persoanei reținute.

O nouă escrocherie cu ruda implicată în accident! Niște indivizi au luat 109 mii de lei de la o bătrână de 84 de ani

Un nou caz de escrocherie la Botanica. Suspecții au fost reținuți, iar banii restituiți victimei. Cazul a fost înregistrat aseară, în jurul orei 21:00, de polițiștii sectorului Botanica din capitală.

Oamenii legii au fost sesizați de fiica unei bătrâne de 84 de ani, domiciliată pe strada Grenoble.

Aceasta a comunicat că mama sa a fost apelată de o persoană necunoscută și, sub pretextul că o rudă apropiată este implicată într-un accident rutier, ar fi cerut o sumă mare de bani.

Ulterior, la domiciliul victimei s-a apropiat un tânăr și a ridicat circa 109 mii de lei.

Datorită intervenției prompte a polițiștilor, suspecții, doi tineri de 21 și 22 de ani, din regiunea transnistreană, au fost identificați, localizați și reținuți.

Asupra lor au fost depistați și banii, care au fost deja restituiți victimei.

Poliția continuă acțiunile de investigație și de urmărire penală pentru identificarea și a altor persoane implicate în activitatea infracțională.

După o luptă crâncenă cu o boală incurabilă, o tânără polițistă de doar 28 de ani s-a stins din viață, într-un spital din Turcia
Articolul anterior
Pentru cine ar vota moldovenii, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare
Articolul următor