Concert de caritate pentru inimioara lui Daniel Badan! (FOTO)

1010945_664660360227657_192546295_nDaniel Badan a fost vedeta serii în cardul concertului de caritate “Inima mea doar pentru tine bate”. Interpreţii autohtoni au urcat aseară în scena Filarmonicii Naţionale pentru a cânta alături şi pentru Daniel. Un băieţelul care la doar 2 anişori are nevoie urgent să fie operat la inimă pentru a treia oară. Fiecare interpret care a urcat în scenă, a adus pentru micuț câte o jucărie. Alături de alţi copilaşi, Daniel a dansat şi a demonstrat tuturor celor prezenţi în sală că vrea sa aibă o copilărie obişnuită, fără griji, în care să se poată bucura de zâmbete, cântece şi dansuri.

separator

În urma donaţiilor din sală, dar şi transferurilor pe contul deschis pentru Daniel, s-au strâns circa 140 de mii lei.

943527_406468646139190_1922951422_nPărinţii lui Daniel le sunt recunoscători tuturor pentru prezenţă şi implicare. Iar artiştilor care au venit să cânte gratis pentru băieţelul lor, le-au improvizat cu ajutorul unui sponsor o masă de mulţumire.

“Le mulţumesc din suflet tuturor care au venit la acest concert. Mă închin în faţa tuturor şi rog ca Bunul Dumnezeu să le întoarcă înzecit. Am bătut la multe uşi şi am trimis sute de invitaţii. Am dăruit o parte din bilete, doar ca lumea să vină la concert, să-l vadă pe Daniel şi să ne susţină cu cât poate. Suma a fost un pic mai mare de 140 de mii, doar că, ca şi orice eveniment, organizarea a presupus careva cheltuieli, cam 10 000 de lei. Iar suma acumulată încă nu este suficientă, dar nu ne dăm bătuţi şi sperăm cât de curând să mai organizăm ceva. Încă nu ştiu exact ce, dar sunt sigură că pofta de viaţă a lui Daniel ne va ajuta să găsim o cale”, ne-a spus Alexandra Badan, mama lui Daniel.

942308_406248202827901_1319849194_n946234_406468282805893_437536081_n 998510_664660330227660_799108945_n 998668_406468349472553_1968241168_n 1000103_406468396139215_673759311_n
1002393_406468972805824_957268479_n 1002967_406468969472491_1839986935_n 1012647_406248316161223_1925130348_n 1013030_406248096161245_1666743750_n 1016511_406248162827905_119326064_n
1016513_406250089494379_922279587_n 1016638_664660356894324_1463218759_n (1) 1016638_664660356894324_1463218759_n 1044182_664660213561005_1394566067_n 1044650_406248332827888_1441875565_n

Mesajul președintei Maia Sandu de Ziua Drapelului

În această zi specială pentru țara noastră, Ziua Drapelului, președinta țării a lăsat un mesaj pentru toți cetățenii.

„Astăzi sărbătorim Ziua Drapelului de Stat – un simbol care ne unește și ne amintește cine suntem. Tricolorul nostru, martor al renașterii naționale, ne inspiră să mergem înainte cu demnitate și speranță. Sub acest steag, am ales mereu pacea, libertatea și dreptatea.

Să purtăm tricolorul nu doar în piept, ci și în suflet și să-l onorăm zi de zi prin ceea ce facem – cu solidaritate și încredere în țara noastră”, a scris aceasta pe rețeaua de Facebook, scrie unica.md.

Ce conținea nava Rusiei, care transporta bunuri din Moldova și a fost arestată în Ucraina

Cargoul ce naviga sub pavilionul unui stat străin face parte din flota „din umbră” a Rusiei și a fost implicat în exportul ilegal de cereale ucrainene jefuite de pe teritoriile ocupate.

Russian sailors stand guard at the Northern Fleet’s flagship, the Pyotr Veilikiy (Peter the Great) missile cruiser, at its Arctic base of Severomorsk, Russia, Thursday, May 13, 2021. Adm. Alexander Moiseyev, the commander of Russia’s Northern Fleet griped Thursday about increased NATO’s military activities near the country’s borders, describing them as a threat to regional security. (AP Photo/Alexander Zemlianichenko)

„Ancheta prealabilă a stabilit că, în noiembrie 2024, o navă cargou sub pavilionul unei țări străine a exportat ilegal peste 4.600 de tone de grâu din portul maritim comercial Sevastopol, închis de Ucraina. Cerealele au fost probabil confiscate de reprezentanți ai statului agresor în teritoriile ocupate temporar ale regiunilor Zaporojie și Herson. Produsele agricole au fost transportate către țări terțe, folosind peninsula Crimeea ocupată”, se menționează în comunicatul celor de la mold-street.com.

În timpul percheziției navei au fost confiscate echipamente de navigație, un computer, telefoane mobile, documentația navei și alte acte care confirmă comiterea infracțiunii. Autoritățile navale din Republica Moldova nu au reacționat deocamdată la aceste informații.

Avocatul Poporului vine cu o reacție referitor la scandalul familiei Bolea

Vasile Coroi, a venit cu o reacţie, după ce în spaţiul public au fost difuzate imagini cu intervenția Poliţiei în locuinţa deputatului neafiliat Vasile Bolea, iar în secvențele video apar şi cei doi copii minori ai familiei.

Pe rețeau s-a de facebook acesta a scris:

„Referitor la asigurarea respectării drepturilor copilului care a sunat la 112, solicitând ajutorul forțelor de ordine pentru protecția mamei sale față de violență:

• Poliția a emis tatălui ordin de restricție de urgență pentru 10 zile. Autoritatea tutelară s-a sesizat, în vederea întreprinderii acțiunilor necesare protecției copilului. Monitorizez intervenția autorităților.

• Voi solicita Inspectoratului General al Poliției demararea unei anchete de serviciu în privința polițiștilor responsabili de mediatizarea imaginilor în care este prezent copilul și mama acestuia, cu examinarea oportunității sancționării disciplinare.

• Voi sesiza Consiliul Audiovizualului și Consiliul de Presă privind încălcarea Codului serviciilor media audiovizuale și Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, prin difuzarea acestor imagini.

• Voi continua să promovez mandatul Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, întrucât constat că atribuțiile instituției sunt puțin cunoscute nu doar de către publicul larg, ci și de jurnaliști cu experiență.

Îndemn persoanele care au distribuit imaginile cu copilul și mama sa, să le șteargă, deoarece ele pot revictimiza. Orice referire la copil, mai ales cu expunerea numelui sau a imaginii sale, îl poate traumatiza suplimentar și expune anumitor riscuri. Reamintesc că un principiu esențial în protecția copilului este ”a nu dăuna”.

Margarita Deordiţa: Femeia care a fost în stare să-şi schimbe look-ul într-o noapte!
Articolul anterior
Acum și bărbații pot veni la Unica Sport!
Articolul următor
Close menu