În Chișinău, după lucrări de renovare, a fost deschis Teatrul Verde.
Ieri, 9 iunie, lăutarii lui Nicolae Botgros, alături de artiști autohtoni, dar și Ansamblul Național ,,JOC” au redeschis porțile Teatrului Verde, după o pauză, timp în care Primăria Chișinău a efectuat lucrări de reparație în cadrul primei etape de reabilitare a zonei emblematice pentru oraș.
Potrivit Primăriei Chișinău, ,,la spectacolul muzical a venit o mulțime de lume, de toate vârstele, dornici de muzică bună, de evenimente culturale și ieșiri în spații publice”.
Municipalitatea susține va continua lucrările de modernizare a Teatrului de Vară, care poate găzdui concomitent până 10 mii de oameni. ,,Pe parcursul întregii veri Primăria Chișinău va organiza și alte evenimente frumoase”, comunică reprezentanții instituției.