Consiliul Europei adoptă noul Plan de acțiuni pentru a sprijini Republica Moldova

Comitetul de Miniștri, reprezentând cele 46 de state membre ale Consiliului Europei, a adoptat Planul de acțiuni pentru Republica Moldova 2025-2028, întocmit cu autoritățile naționale și organizațiile societății civile, tvrmoldova.md.

Într-un comunicat remis presei se precizează că, Consiliul Europei va continua să sprijine eforturile Republicii Moldova de a-și aduce legislația, instituțiile și practica în continuare la standardele Consiliului Europei în domeniile drepturilor omului, democrației și statului de drept.

„Planul de acțiune va ajuta țara să implementeze reforme ambițioase care sunt importante pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv în domeniile statului de drept, justiției și drepturilor fundamentale. Republica Moldova a primit statutul de candidat la UE în iunie 2022, iar Cadrul de negociere a fost adoptat în 2024”, se menționează.

De asemenea, va ajuta autoritățile naționale să abordeze provocările generate de crizele regionale și globale și să contracareze efectele războiului de agresiune în curs al Federației Ruse împotriva Ucrainei.

În cadrul acestui plan de acțiune, Consiliul Europei și autoritățile Republicii Moldova vor colabora pentru consolidarea implementării Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea, se va sprijini independența, profesionalismul și transparența sistemului judiciar; îmbunătățirea în continuare a condițiilor și a tratamentului deținuților și a cooperării în lupta împotriva drogurilor și a dependenței.

„Sprijinul suplimentar va continua să prevină corupția, să sporească eficacitatea măsurilor împotriva spălării banilor și finanțării terorismului și pentru punerea în aplicare a Convenției de la Budapesta împotriva criminalității cibernetice. O serie de inițiative vor consolida accesul la drepturile sociale pentru grupurile vulnerabile, vor promova egalitatea de gen, vor combate exploatarea sexuală a copiilor și vor alinia legislația națională și practicile de combatere a discriminării la standardele europene. Ele vor aborda, de asemenea, nevoile refugiaților și ale migranților și vor contribui la construirea unor sisteme rezistente de migrație, azil și primire pe termen lung. Planul de acțiune va consolida și mai mult libertatea de exprimare în țară și va promova alinierea practicilor naționale la standardele europene în domeniul mass-media și internetului. Măsurile vor fi consolidate pentru a îmbunătăți capacitățile naționale de concepere și implementare a reformelor în domeniile alegerilor, democrației participative și dialogului local, precum și localizarea drepturilor omului și educația pentru democrație”, se menționează în comunicat.

Acesta este al patrulea plan de acțiune al Consiliului Europei pentru țară din 2013. Nevoile de finanțare pentru acest plan de acțiune sunt estimate la 30 de milioane EUR.

Povestea unei mame, marcată de violență, alcool și certuri interminabile, care a găsit puteri să lupte pentru alt viitor

Când își amintește de copilărie, Elena reușește cu greu să își ascundă lacrimile. A fost martora unei copilării marcate de violență, alcool și certuri, o realitate înfricoșătoare căreia puțini ar putea să-i facă față, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Dar, în ciuda tuturor acestor obstacole, a găsit în ea puterea de a lupta pentru un alt viitor. La doar 16 ani, cu un copilaș sub inimă, și fără niciun sprijin, s-a trezit singură pe lume. Adolescența i-a fost umbrită de lipsa ambilor părinți, iar fratele în grija căruia se afla i-a întors spatele de îndată ce a aflat că este însărcinată.

La Centrul Maternal „În brațele mamei” a ajuns acum un an, deschizând un nou capitol al vieții sale. Aici a găsit nu doar un adăpost, ci și sprijinul de care avea atât de mare nevoie pentru a merge mai departe. Pentru Elena, cel mai important a fost să găsească un cuibușor sigur, unde să-și crească băiețelul, Victor. Micuțul, care curând va împlini un an, frecventează acum creșa „Gâgâlici,” un serviciu creat de Diaconia pentru a sprijini mamele aflate în situații dificile. La creșă, Victor beneficiază de educație timpurie, grijă și atenția necesară pentru a se dezvolta armonios, oferindu-i Elenei liniștea și timpul necesar să-și continue studiile.

Astfel, tânăra s-a înscris la cursuri de cofetar, a învățat să gătească și și-a dezvoltat abilități în domeniul culinar. Cu ambiție și perseverență, visează să devină bucătar-cofetar și să fie un exemplu demn de urmat pentru băiețelul ei.

În fiecare zi Elena își amintește că, indiferent de obstacolele pe care le întâlnește în viață, poate găsi în ea resursele necesare pentru a învinge și pentru a crea un viitor mai bun pentru mica ei familie. Iar grație pedagogilor sociali și oamenilor de bună credință care susțin cuplurile mamă-copil de la Centrul Maternal va reuși să-și capete independența.


Din 2011, Centrul Maternal oferă mamelor și pruncilor aflați în dificultate un spațiu sigur pentru a rămâne împreună. Sub îndrumarea echipei, mamele învață zilnic să depășească provocările vieții și să își mențină copiii aproape. În cei 13 ani de activitate, Centrul Maternal a sprijinit 205 mame să își păstreze pruncii alături.

În luna decembrie, Misiunea Socială Diaconia desfășoară Campania de Crăciun „În Brațele Mamei” pentru a informa și sensibiliza publicul cu privire la mamele și copiii asistați de Centrul Maternal.

Fiecare poate aleage propriul scenariu de fapte bune prin care să contribuie la susținerea cauzelor Campaniei.

  • Echipele de angajați pot dărui o oră de bunătate sau pot asocia acțiunile tradiționale de Crăciun, precum Secret Santa, licitații, felicitări personalizate și daruri corporative pentru a susține copiii din programele Diaconiei.
  • Donațiile financiare directe, pot acoperi costurile de asistență ale cuplurilor mamă-copil în Centrul Maternal: 4000 lei înseamnă o zi de asistență complexă pentru toate cuplurile mamă – copil, iar 500 – o zi de sprijin pentru o mamă și pruncul ei. 
  • Devenind Patronul proiectelor Diaconiei poți fi alături de beneficiari prin donații constante, pe parcursul întregului an.

Pentru a fi ghidați în alegerea formei potrivite de implicare, dar și pentru a cunoaște mai multe detalii despre nevoile de asistență, puteți apela la numărul de telefon: 067 712 300 sau la email: comunicare@diaconia.md.

Instagram va avea o nouă funcție bazată pe AI care va schimba complet conținutul

Instagram va lansa anul viitor o funcţie de inteligenţă artificială care va schimba orice aspect al filmărilor video, a anunțat şeful platformei, Adam Mosseri, citat de libertatea.ro.

Cu o simplă comandă scrisă, creatorii de conţinut vor putea schimba fundalul, hainele sau aspectul general. Unele editări vor fi subtile, în vreme ce altele vor aduce schimbări substanţiale.

În demonstraţia postată de Mosseri, acesta şi-a schimbat pe rând înfăţişarea, ajungând să poarte o altă haină, un lanţ de aur la gât şi chiar să se transform într-un personaj animat.

Dincolo de numeroasele posibilităţi de alterare a aspectului, rezultatul, cel puţin în prezentarea oferită de companie, pare să fie de o calitate suficient de bună. Aceste facilităţi se bazează pe modelul Movie Gen AI, lansat de Meta în luna octombrie, dar care încă nu este disponibil. Cu ajutorul AI-ului, conţinutul Instagram ar putea face pasul de la falsa înfrumuseţare la caricaturizare.

Trei mașini au ajuns într-un șanț, în urma unui accident în lanț, la Anenii Noi

Trei mașini au fost avariate, după ce au fost implicate într-un accident în lanț, care s-a produs cu puțin timp în urmă pe drumul care face legătura dintre satele Chetrosu și Todirești, din raionul Anenii Noi, scrie pulsmedia.md.

În urma impactului, cele trei automobile au ajuns într-un șanț de pe acostament.

GENEZA: O Premieră spectaculoasă la Arena Chișinău – Fuziunea Inovatoare dintre Folclor și Beat-uri Moderne
Articolul anterior
Igor Cuciuc i-a dedicat fiicei sale Andreea un cântec
Articolul următor