Continuă aplicarea amenzilor pentru coruperea alegătorilor. Valoarea acestora depășește deja 6 milioane de lei

Centrul Național Anticorupție informează că, până pe data de 15 noiembrie 2024, a aplicat amenzi în valoare de peste 6 150 000 de lei pe marginea proceselor-verbale, recepționate de la Poliție, cu privire la constatarea contravenției prevăzute de art. 47 prim Cod Contravențional – ”coruperea electorală pasivă”. Este vorba despre amenzi de la 25 000 de lei până la 37 500 de lei, per caz, persoanele fiind sancționate pentru pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

În prezent, CNA examinează procesele-verbale recepționate de la IGP, urmând să ia decizii pe marginea acestora. De notat că, persoana care a săvârşit fapta contravențională este liberată de răspundere contravenţională dacă s-a autodenunţat şi/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârşirii faptei de corupere electorală.

Articolul 471  a fost introdus prin Legea nr.230 din 31.07.2024 și a intrat în vigoare pe 15.08.2024, iar competența a fost atribuită Centrului Național Anticorupție.

Scandal cu implicarea unui militar, la Cahul: Acesta a ajuns în izolator după ce a lovit și încercat să sugrume un polițist

Un militar a fost reținut, după ce l-a lovit și a încercat să-l sugrume pe un polițist. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 02:10, pe strada Mihai Viteazi 2/17, din municipiul Cahul, scrie pulsmedia.md.

Potrivit surselor, este vorba despre un individ în vârstă de 20 de ani, care s-a dovedit a fi militar prin contract al Brigăzii Infanterie Motorizată „Dacia” a Armatei Naționale.

În timpul documentării unei contravenții de către angajații IP Cahul, militarul ar fi manifestat un comportament agresiv, i-a înjurat pe oamenii legii ca la ușa cortului, iar pe unul dintre ei l-a lovit cu o palmă, după care l-a apucat de gât și a încercat să-l sugrume.

Cel de-al doilea polițist a intervenit și a sărit în ajutorul colegului, după care l-au imobilizat pe militarul agresiv.

Polițistul s-a ales cu dureri fizice, iar militarul buclucaș a fost escortat la IP Cahul pentru a fi audiat, după care a fost reținut pentru 72 de ore, pe numele său fiind pornit un dosar penal pentru ultragiere.

Aici este de menționat că ieri-seara, în jurul orei 22:00, un individ în vârstă de 41 de ani a îmbrâncit și înjurat un polițist din cadrul IP Soroca.

Un alt caz de ultragiere a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 21 – 22 decembrie, în jurul orei 00:30, un individ în vârstă de 27 de ani, în stare de ebrietate, a amenințat cu moartea și atacat cu un cuțit un echipaj de poliție care interveniseră la un apel 112, dar a fost încătușat și escortat la IP Comrat.

Klaus Iohannis l-a desemnat prim-ministru pe Marcel Ciolacu

Klaus Iohannis l-a desemnat luni pe Marcel Ciolacu în funcția de premier al coaliției PSD-PNL-UDMR. El a spus că ”coaliția PSD-PNL-UDMR mi-a propus un candidat pe care am decis să îl accept. Desemnez pentru poziția de premier pe domnul Marcel Ciolacu”, scrie g4media.ro.

Marcel Ciolacu a declarat că ”esențial e ca acest guvern să restabilească încrederea investitorilor”. Reamintim că investitorii reclamă derapajul bugetar al guvernului Ciolacu 1.

”Vă mulțumesc pentru încrederea acordată. Mandatul acordat azi mă onorează și mă obligă. Am învățat toți din greșelile trecutului. Nu va fi un mandat ușor. Esențial e ca acest guvern să restabilească încrederea investitorilor. Trebuie să accelerăm investițiile din PNRR. România ne-a transmis un mesaj clar: românii au nevoie de stabilitate, reforme și securitate”, a spus Ciolacu.

Iohannis nu a făcut o conferință de presă, ci doar o declarație fără întrebari de la jurnaliști.

Klaus Iohannis ocupă funcția de președinte deși mandatul său a expirat în 21 decembrie. Curtea Constituțională a hotărât ca el să rămână în funcție până la alegerea noului președinte.

Frumoasa interpretă Camelia Ursu a lansat un superb cântec de Crăciun, cu un videoclip de poveste, în colaborare cu maestrul Edgar Ștefăneț

Tânăra interpretă de la noi Camelia Ursu își surprinde publicul cu o nouă producție muzicală. Frumoasa și talentata artistă a lansat, în această seară, un superb cântec de Crăciun, informează unica.md. Piesa, însoțită de un videoclip de poveste, este produsul unei colaborări frumoase alături de maestrul Edgar Ștefăneț, compozitor și prim-dirijor al Orchestrei ”FLUIERAȘ”.

”S-a născut din dorința de a aduce bucurie publicului drag, în pragul sărbătorilor. A fost realizată într-un timp scurt, dar rezultatul m-a emoționat până la lacrimi. Îi mulțumesc maestrului Edgar Ștefăneț pentru că a depus tot sufletul în această frumoasă melodie, care mă reprezintă în totalitate. Este un proiect de calitate și ca muzică, dar și ca imagine, iar pentru asta mulțumesc întregii echipe care a muncit contra cronometru, ca să-mi pot bucura publicul de sărbători.”, a comunicat artista pentru unica.md.

Muzica aparține maestrului Edgar Ștefăneț, iar videoclipul a fost realizat de talentatul videograf Andrei Gurbulea.

Versurile sunt semnate de mama interpretei, Ana Ursu, care, de altfel, îi realizează aproape toate textele pieselor Cameliei.

Cât privește videoclipul, acesta a fost filmat, cu multe sacrificii, la -7 grade, pe vârful Rarău din România, într-un peisaj de poveste.

Vă invităm să ascultați acest frumos cântec de Crăciun, iar dacă v-a plăcut, nu ezitați să lăsați o apreciere.

Camelia Ursu este o tânără interpretă de la noi, care s-a făcut cunoscută publicului datorită pieselor pe care și le scrie singură. Prima melodie cu care s-a lansat, ”Filmul tău”, a fost semnată, atât versurile, cât și melodia, chiar de ea.

Tânăra este foarte activă pe rețelele de socializare, având o comunitate de peste 30.000 de urmăritori, iar de muzică este pasionată încă de mică.

Edgar Ștefăneț este dirijor al Ansamblului de cântece şi dansuri populare „Fluieraş”, alături de fratele său Marcel Ștefăneț. Iar împreună cu Veaceaslav Ștefăneț, formează dinastia Ștefăneț, și sunt considerați adevăraţi favoriţi ai publicului meloman de pe ambele maluri ale Prutului, fiind extrem de apreciaţi. Au numeroase titluri și premii obținute pentru dedicația lor în promovarea culturii neamului nostru.

Echipa unica.md îi felicită cu această frumoasă lansare și le urează multă admirație din partea publicului, dar și inspirație pentru noi producții la fel de frumoase.

Captură de hașiș și marijuana la Soroca în valoare de circa 100.000 de lei
Articolul anterior
Individul prins la vamă cu 550 mii euro a fost achitat. Procurorii și-au exprimat dezacordul și spun că vor contesta decizia
Articolul următor