Convingerea unui politolog din Tbilisi: ,,Fără lupta eroică a Ucrainei din ultimele luni, Moscova ar fi invadat Moldova și Georgia și nu s-ar fi oprit aici”

Fără lupta eroică a Ucrainei din ultimele luni, Moscova invada Republica Moldova, Georgia, statele baltice și nu s-ar fi oprit aici, avertizează, într-un interviu pentru Libertatea, Gela Vasadze, expert în cadrul Centrului Georgian de Analize Strategice. El explică și de unde vine înflăcărarea georgienilor, care au ieșit recent cu zecile de mii în stradă.

INTERVIU. Convingerea unui politolog din Tbilisi: „Dacă Ucraina pică, Georgia și Republica Moldova vor fi invadate”

Specialistul din Tbilisi a analizat eșecul reformelor solicitate de UE în Georgia, semnalează indignarea publică față de un oligarh local și subliniază sprijinul neclintit al georgienilor pentru eforturile de apărare ale Ucrainei.

Vasadze consideră că pacificarea Rusiei prin cedarea unor teritorii este imposibilă și avertizează că dacă Putin nu va fi oprit acum la Nipru, va trebui oprit la Vistula, Dunăre sau Elba.

Gela Vasadze este politolog, expert al Centrului Georgian de Analize Strategice din Tbilisi. A fost viceprimar al orașului Batumi și șef al Agenției de Dezvoltare Regională a Republicii Autonome Adjaria din Georgia. Este născut la Odesa.

INTERVIU. Convingerea unui politolog din Tbilisi: „Dacă Ucraina pică, Georgia și Republica Moldova vor fi invadate”

Georgienii sunt supărați pe guvern, care îi îndepărtează de UE.

Aproape 60.000 de georgieni au protestat la Tbilisi cerând aderarea la UE, după ce Comisia Europeană a transmis că Georgia trebuie să mai aștepte statutul de candidat, spre deosebire de Ucraina și Republica Moldova.

Gela Vasadze: ,,Protestatarii din Georgia au cerut un singur lucru de la Guvern: să îndeplinească cele 12 cerințe ale Comisiei Europene pentru a obține statutul de candidat. Începând cu 2016, Georgia s-a transformat dintr-un stat lider al Parteneriatului Estic al UE, un stat care era un exemplu de urmat la capitolul reformelor și democratizării, într-un stat codaș, în care sunt încălcate drepturile omului, unde sunt deținuți politici.

Avem doi astfel de deținuți, dar nu oricine: un fost președinte al țării, Mihail Saakașvili, și directorul principalului post de televiziune de opoziție, care a fost arestat pentru încălcarea procedurii de înregistrare a autovehiculului în ziua în care Georgia a depus cererea de aderare la UE. Cetățenii au ieșit în stradă și au declarat că sunt europeni, că aparțin istoric și cultural la Europa și că autoritățile georgiene distrug visul lor european.

Georgia are un Plahotniuc al său pe care îl cheamă Bidzina Ivanishvili.

88% dintre georgieni consideră că războiul din Ucraina este un război al lor. Peste 2.000 de voluntari georgieni – cel mai mare contingent străin – luptă de partea Ucrainei. 16 eroi georgieni au fost uciși în lupte. Trebuie să menționez că 20% din teritoriul nostru este ocupat de Rusia.

Dacă Ucraina cade, următoarele victime vor fi nu numai Georgia și Republica Moldova, ci și toți vecinii Rusiei, inclusiv statele baltice.

Putin planifica să refacă Uniunea Sovietică până în decembrie 2022, când se împlinesc 100 de ani de la apariția URSS. Ucraina, prin eroismul său, ne-a salvat pe noi, dar a salvat și Europa”, a declarat Gela Vasadze.

Politologul a fost întrebat care, în opinia lui, este cel mai trist scenariu posibil al acestui război, când și cum s-ar putea termina acesta”.

,,Cel mai trist scenariu deja se întâmplă. Îl vedem la Irpin, Bucha, Borodianka, Mariupol, îl vedem în Donbas, unde sunt șterse orașele de pe fața pământului, împreună cu populația de acolo. Războiul poate fi încheiat destul de simplu și așa se va și întâmpla atunci când statele din Occident, și mai ales SUA – și trebuie să o spunem direct că celelalte state, inclusiv Franța, au rol complementar față de puterea americană – vor furniza cantități suficient de mari de armament ucrainenilor și vor instrui un număr destul de mare de militari pentru ca Ucraina să distrugă coloana vertebrală a mașinăriei militare a Rusiei. Este un scenariu iminent. Ucraina suportă costuri enorme pentru noi toți.

Dacă Ucraina nu va opri azi Rusia la Nipru, atunci Europa va fi nevoită să o oprească la Vistula, Dunăre și Elba”.

O profesoară de educație fizică din capitală, care a maltratat un elev, a fost achitată de judecători

O tânără profesoară de educație fizică din capitală a fost achitată, după ce i-a aplicat unui elev de 15 ani o pedeapsă, soldată cu internarea minorului la spital. Sentința a fost pronunțată recent de magistrații Judecătoriei Chișinău.

Potrivit materialelor dosarului, totul s-a produs pe 9 decembrie 2020, când un grup de elevi a întârziat la ora de educație fizică. Pentru a pedepsi minorii, profesoara i-a obligat să execute 100 de genuflexiuni/fiecare. Deși unul dintre copii, la un moment dat, a acuzat dureri în regiunea picioarelor, profesoara i-a ordonat să finalizeze numărul indicat de exerciții.

În rezultat, peste două zile, minorul a fost internat în IMSP „V.Ignatenco”, unde s-a aflat următoarele două săptămâni, fiind diagnosticat cu „rabdomioliza mușchilor”.

Fiind audiată, profesoara nu și-a recunoscut vina. Totodată, avocații inculpatei au precizat că aceasta nu poate fi trasă la răspundere pentru „tratament inuman”, și asta pentru că liceul în care activează nu este autoritate publică, iar inculpata nu are statut de „persoană publică”.

În aceste circumstanțe, instanța a dispus achitarea profesoarei, menționând că acțiunile sale „nu întrunește elementele infracțiunii”.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

De menționat că acum șapte luni, o profesoară din Telenești, la fel, a fost achitată, după ce a bătut și umilit un copil de 12 ani în fața clasei. Ca și în acest caz, avocații au atras atenția asupra faptului că articolul incriminat se aplică doar în raport cu persoane publice ori persoane care acţionează cu titlu oficial.

sursa: www.deschide.md

Rapperul Magnat se căsătorește! Cine este iubita artistului

Maxim Salcuțan, sportiv și luptător, cunoscut de asemenea în lumea muzicii ca rapperul Magnat, și-a cerut iubita în căsătorie. Gestul romantic a fost făcut în timpul unei călătorii a celor doi, chiar de ziua de naștere a partenerei artistului.

Crina Dulgheru este creatoare de conținut pentru rețele sociale și cofondatoare a unui brand de genți împletite.

Maxim Salcuțan și-a conturat popularitatea în special după ce a lansat, în luna mai anul curent, hitul „Dă-mă, mamă, după Iura”. Textul piesei este scris de Magnat, Feoctist și Sergiu Vetrilă, iar producția muzicală este semnată de Radu Duminică.

Autoritățile locale pot beneficia de sprijin de până la 15.000 de dolari pentru implementarea inițiativelor locale

Autoritățile locale din satele, comunele și orașele cu o populație mai mare de patru mii de locuitori, pot aplica la un program, în cadrul căruia să beneficieze de sprijin financiar în valoare de 15 mii de dolari pentru implementarea inițiativelor locale. Scopul programului este de a eficientiza procesul de guvernare având la bază datele demografice și nevoile specifice ale oamenilor.

Programul este lansat de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație în Moldova în parteneriat cu Cancelaria de Stat. Printre primăriile care au decis să aplice, se numără și cea a comunei Trușeni, unde locuiesc peste 10 mii de oameni. Prioritățile autorităților locale sunt asigurarea locuitorilor cu apă potabilă, reparația drumului de acces spre comună și construcția unui sistem de canalizare.

„Noi avem de fapt mai multe necesități, dar cea mai strigentă este lipsa sistemului de canalizare, cu toate că noi am început deja procesul de construcție acestor rețele, localitatea este una destul de impunătoare ca teritoriu, în afară de aceasta avem nevoie și de 45 de kilometri de rețea, plus patru stații de pompare”, a declara primarul comunei Trușeni, Viorica Beregoi.

La fel ca și autoritățile locale, oamenii care locuiesc în Trușeni își doresc condiții decente de trai, locuri de muncă și o infrastructură modernă.

„Poate ne va ajuta în sat, că nu avem canalizație, multe trebuie, drumuri stricate, asta”.

„Foarte bine o să ajute, iaca drumurile se vor face, canalizația o vor termina în tot satul. Nu au unde lucra oamenii, aici în sat a fost fermă au lucrat oamenii, acum se duc toți peste hotare”.

„Iaca uitați-vă după ploi, drumurile, canalizațiile acum trebuie făcute, s-a făcut canalizația, trebuie de făcut din nou, iată aici”.

„De exemplu, drumul în sat, este într-o stare rea și trebuie de făcut investiții anume în el”.

Pe lângă ajutorul financiar, programul va consolida și capacitățile autorităților locale de a identifica și implementa soluții inovative, care să sporească dezvoltarea locală și calitatea vieții oamenilor.

„Programul la prima etapă va oferi un program de mentorat pentru autoritățile locale ca să înțeleagă care sunt provocările demografice cu care se confruntă o anumită localitate, se va elabora împreună cu autoritățile locale un profil demografic”, a menționat managerul programului, Valentina Istrati.

Potrivit reprezentaților UNFPA, în proiect vor fi implicate 10 localități pilot, care vor fi selectate de către un comitet de evaluare. Proiectul este finanțat de Guvernul Elveției, iar perioada de implementare este septembrie 2024 – mai 2026.

Oficial militar din Lugansk: „Rușii distrug cu elicopterele drumurile și podurile care duc spre Lysychansk”
Articolul anterior
Smiley, Inna și The Motans – la Chișinău, în cadrul unui grandios festival muzical!
Articolul următor