A fost noapte albă, după ce ieri aproape de ora 12:00, un copil de 6 ani a dispărut. Este vorba despre un băiețel pe nume Beniamin Osipciuc. Copilul locuiește pe strada Mănăstirea Căpriana 8, din orașul Hîncești. Căutările disperate continuă și la această oră.


„S-ar fi urcat într-o maşină, l-a urcat cineva şi a plecat spre satul Logăneşti. O să încercăm să implicăm şi primăriile din satele adiacente. Vrem să facem o şedinţă cu comisariatul de poliţie şi cu asociaţia de vânători ca să repartizăm pe sectoare şi să încercăm şi alte soluţii”, a menționat primarul de Hîncești.
Locuinţa familiei băieţelului este situată la marginea oraşului, în apropiere de drumul care duce spre satul Logăneşti. Oamenii legii i-au în calcul mai multe versiuni, inclusiv cea potrivit căreia copilul ar fi fost răpit.
„Sunt mai multe versiuni, dar noi ne axăm acum pe automobile. De ieri au început a fi verificate cele de culoare roșie, acum sunt stopate microbuzele de culoare roșie și nu numai. Parțial și automobilele din raza municipiului Hîncești”, a declarat Cristina Vicol, ofiţer de presă Inspectoratul de Poliţie Hînceşti.
Zeci de oameni, printre care părinţi, rude, poliţişti, salvatori şi voluntari, toți s-au mobilizat și sunt în căutarea copilului. Băiatul a plecat de acasă ieri în jurul orei 12:00, iar de atunci este de negăsit. Oamenii legii fac apel la toţi cei care l-au recunoscut din imagini şi l-au văzut, să sune la 112.
În momentul dispariției, părinții copilului nu erau acasă. Acesta se afla în grija surorii și a fratelui. „Sora are 14 ani, iar fratele său are 12. În momentul când a dispărut, cei 3 frați se aflau în curtea gospodăriei”, au precizat reprezentanții Poliției Hîncești pentru cotidianul.md.
De menționat că, familia copilui nu face parte din categoria social vulnerabilă. „Părinții nu sunt alcoolici, au o stare financiară normală. Este o familie completă, mai mult, niciunul din părinți nu este plecat peste hotare”, au declarat oamenii legii pentru Cotidianul.md.
În momentul dispariției, băiețelul de 6 ani era îmbrăcat într-un maiou galben, pantaloni verzi si șlapi de culoare roz. Câini dresați special la fel au fost antrenați în căutări, însă, au pierdut urma copilului în apropierea unor case părăsite.
La moment sunt verificate chiar și fântânile și sunt luate în calcul toate versiunile. În procesul de căutări sunt implicați polițiști, pomperi și voluntari. Cei care sunt implicați în găsirea copilului au fost rugați să păstreze liniștea pentru a putea fi auzit orice zgomot, plânset al băiețelului.
Localnicii spun că băiețelul disărut era timid și obișnuia să privească în jos atunci când discuta cu cineva străin. Persoanele care dețin informații despre aceast băiețel, sunt rugate să sune la numerele de telefon 061000601 și 026922880.