Corina Țepeș și Costi Burlacu au ”copt” un videoclip în timp record

În timp ce unii interpreți filmează videoclipurile timp de câteva luni, cuplul Corina Țepeș – Costi Burlacu au filmat pentru noul său videoclip doar 2 zile. Iar după 5 zile de montaj, astăzi dimineață, clipul a fost scos din studiou și dus la televiziuni.

separator

Anume așa a avut loc lansarea videoclipului ”O iarnă atât de frumoasă” din repertoriul duetului Corina Țepeș – Costi Burlacu. Filmările au avut loc la Brașov, acolo unde ”iarna este la ea acasă”.

”Am prins prima zăpadă adevărată și am filmat până seara târziu în acele 2 zile. Un timp scurt, dar cu multe momente hazlii și cu mult frig. Am fost nevoiți chiar să ne încălzim cu izvar și cu palincă. Dar a meritat!” – ne-a spus zâmbind Costi.

”Am stat foarte puțin la Brașov, unde iarna chiar se simte. Este atât de frumos și atât de liniștit. După sărbători, vom merge neapărat cu toată familia iar. La odihnă de această dată ” – ne-a spus Corina.

Și pentru că ne bat sărbătorile la ușă, Corina și Costi au ținut să transmită un mesaj de felicitare pentru toți cititorii unica.md: ”Sărbători frumoase și căldură în suflet, oameni dragi alături și mulți copii în casă. Îngerii Crăciunului să poposească în casa fiecăruia, iar iarna aceasta frumoasă să vă aducă împlinire și numai bune”.

Olga Pîntea, medic de familie: Europa înseamnă asistență medicală calitativă și pacienți responsabili de sănătatea lor

Medicul de familie Olga Pîntea activează de mai mulți ani într-o instituție medicală de stat. Ea are grijă ca fiecare pacient care intră pe ușa cabinetului să primească asistența și tratamentul necesar. Contribuția pe care Olga o aduce zilnic la starea de sănătate a cetățenilor noștri este incontestabilă și de neprețuit. 

Ca reprezentant medical, ea își dorește mai multe investiții în sistemul sănătății, astfel încât cetățenii să se poată baza pe ajutorul acordat în instituțiile publice. Fiecare are dreptul la sănătate și la asistență medicală de calitate. 

„Mi-aș dori ca în Moldova să se facă investiții în sistemul sănătății, în educația populației, să se dezvolte infrastructura astfel ca toți oamenii să beneficieze de servicii la standarde europene”, a declarat medicul. 

Starea de sănătate a pacienților depinde și de responsabilitatea acestora. Dezvoltarea unei culturi din care sănătatea face parte din valorile fundamentale ale oamenilor este esențială pentru starea de bine a unei națiunii. În acest sens, ar fi bine să luăm exemplu de la țările europene. 

„Europa pentru mine înseamnă o calitate mai bună a vieții, un nivel înalt al educației, asistenței medicale calitative și a pacienților responsabili față de sănătatea lor”, menționează Olga Pîntea. 

Videoul integral poate fi vizionat AICI.

Șoferul unui Mercedes care conducea beat și agresiv printr-un sat din Sângerei a rămas fără mașină

Polițiștii din nordul țării au fost sesizați de o persoană despre faptul că șoferul unui Mercedes conduce agresiv prin satul Drăgănești, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Imediat, inspectorii de patrulare au identificat și stopat autovehiculul, condus de un bărbat de 51 de ani, vizibil în stare de ebrietate avansată.

Șoferul a fost înlăturat de la volanul mijlocului de transport, iar rezultatul aparatului Drager a arătat o concentrație de alcool în aerul expirat de 1.29 mg/l.

Vehiculul a fost ridicat și dus la parcarea specială, iar dosarul a fost expediat în adresa instanței de judecată conform competenței.

Mulțumim tuturor cetățenilor pentru #încredere și pentru faptul că nu rămân indiferenți de siguranța altor participanți la traficul rutier.

De la începutul anului, în țară s-au produs 93 de accidente rutiere de accidente provocate de şoferi în stare de ebrietate – nouă persoane au decedat, alții 106 au primit diferite traumatisme.

Republica Moldova, reprezentată de cinci sportivi la Jocurile Paralimpice de la Paris

Republica Moldova va fi reprezentată de 5 sportivi la Jocurile Paralimpice de la Paris, care vor avea loc în perioada 28 august – 8 septembrie. Echipa națională va concura pentru medalii în trei probe sportive- para judo, para powerlifting și para atletism, informează unica.md cu referire la un comunicat al Ministerului Educației și Cercetării.

Pentru prima dată, trei membri ai echipei naționale de para judo din țara noastră au obținut dreptul de a participa la Jocurile Paralimpice. Doi dintre aceștia, Oleg Crețul și Ion Basoc sunt clasați în prezent pe locul II în ratingul mondial (la categoriile de greutate până la 90 kg și 90+), fapt care oferă echipei noastre șanse reale la victorie.

Anul trecut, Crețul și Basoc au reușit să devină campioni europeni, ambii obținând bronzul la Campionatul Mondial și medaliile de aur la Grand Prix-ul de la Tokyo, considerat cel mai prestigios turneu de para judo din lume.

Ina Cernei (categoria până la 57 kg) va debuta la Jocurile Paralimpice de la Paris, devenind prima judocană care va reprezenta Moldova la acest nivel.

Larisa Marinenkova concurentă la para powerlifting, veterană a mișcării paralimpice moldovenești, va participa la a 5-a ediție consecutivă a Jocurilor Paralimpice. De asemenea, ea va fi portdrapelul echipei naționale la ceremonia de deschidere a Jocurilor.

Gheorghe Spînu, vedeta în ascensiune a para atletismului moldovenesc, va concura la aruncarea greutății în categoria F35. În luna mai sportivul s-a clasat pe locul 7 la Campionatul Mondial de Para Atletism.

IMAGINE APOCALIPTICĂ într-un oraş din Elveţia
Articolul anterior
Cea de-a noua participantă „Miss Shaping 2012”!
Articolul următor